Tainele locurilor

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti… Prin ’66-’67, din peisajul Fagarasilor au disparut doua asezari forestiere - Cumpana si Tunel. Au fost inghitite incet de ape, o data cu umplerea lacului de acumulare de la Vidraru. Si, impreuna cu ele, s-au pierdut pentru totdeauna padurea seculara din vremea lui Carol I, vila de vacanta a Bratienilor, cabana pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpana, un cimitir al soldatilor nemti cazuti in timpul razboiului si mocanita de pe Valea Argesului. Cand scade apa in lacul de acumulare se mai vede cimitirul, spun localnicii.

LOCALITATEA DISPARUTA. Eram in holul Cabanei Cumpana, cand mi-a cazut privirea pe o fotografie ce era spanzurata pe unul din pereti. O imagine veche din care imi "face cu ochiul" o mocanita. Pe fundal, o vila mare, frumoasa. "Unde-i facuta fotografia?" "Aici, cu ceva timp inaintea construirii barajului de la Vidraru. Pe fundul lacului e o intreaga localitate", imi raspunde femeia.

"Unde-i lacul acum, era padure. Si o asezare - Cumpana. Cand eram copil, stateam acolo, la cantonul silvic, cu tata, ca era padurar", povesteste maistrul Contantin Nitescu, seful Hidrocentralei Cumpana. "Era acolo o poienita frumoasa si la fiecare sfarsit de saptamana veneau oamenii din Curtea de Arges sa petreaca. Veneau cu mocanita. Si toata ziua stateau la masa. Chiar ne miram cat pot sa manance", rememoreaza el zambind. In poiana era pe vremea aia un cinematograf in aer liber. Ca sa se faca proiectia, era pornit un generator cu motorina, care pacanea ingrozitor. Dar oamenii erau fericiti ca vad Stan si Bran sau Chaplin.

BRATIENII. La Cumpana erau cateva locuinte: cantonul silvic, Casa Cristea, Casa Fedorovici si o vila de vacanta a Bratienilor. "Vila era in padure, intr-o poiana, si avea un lac cu nuferi in curte. Veneau aici urmasii Bratienilor. Ei boieri, noi coate-goale. Ne uitam prin gard la ei, ca veneau fete", povesteste razand omul nostru. Tot la Cumpana venea pe vremea aceea sa picteze Rudolf Schweitzer-Cumpana, isi aminteste Nitescu. Avea o cabana, in care statea toata vara. "Cand aveam vreo 8-9 ani, veneam si furam cartofi de la el."

CU MOCANITA. Dar cel mai frumos era sa te plimbi cu mocanita. Calea ferata serpuia de-a lungul albiei vechi a Argesului, acesta fiind singurul mijloc de transport ce facea legatura intre Cumpana, Tunel, satele din vale si Curtea de Arges. "Mergea incet. Si mai opera din loc in loc cate 10-20 de minute de coborau turistii sa culeaga fragi, ca erau dealuri pline de fragi. Cand fluiera mocanita, saream toti in vagoane si ne continuam drumul", se amuza Constantin Nitescu. Dar cel mai amuzant era cand trenuletul trecea printr-un tunel de 200-300 de metri, aflat astazi in corpul barajului. "Nu puteam respira, iar cand ieseam la lumina eram toti negrii de funingine, ca mocanita era alimentata cu motorina si scotea un fum ingrozitor."

Acest mic mare copil

Foarte multi dintre cei care au lucrat la complexul hidrotehnic Vidraru s-au despartit cu greu de meseria pe care unii de voie, altii de nevoie au imbratisat-o. Printre ei, Nicolae Badea a fost director la Hidrocentrala de la Vidraru aproape 30 de ani. Nici acum, la pensie, nu poate sta linistit si vine in permanenta sa vada cum merge treaba. Oamenii inca respecta omul care i-a condus aproape o treime de veac. Fostul director isi aminteste si acum de gazeta hidrocentralei: "Aparea saptamanal. Nu puteam sa-i dam alt nume decat Faclia Hidrocentralei. Cei de aici au fost intotdeauna mandri de ea". Badea este foarte multumit de felul cum turbinele Skoda isi fac si acum treaba: "Aici au fost aduse materiale si tehnologie de ultima generatie pentru vremea aceea. Cehoslovacii au venit special pentru montarea turbinelor. La fel si italienii care s-au ocupat de cablurile de inalta tensiune. Conducatorii de atunci au avut cu ce sa se mandreasca, pentru ca au inceput sa vina tot felul de delegatii straine sa admire acest proiect".