"Te rog, Doamne, scapa-ma de virus"

Sunt adolescenti in toata regula. Viseaza sa ajunga oameni mari si sa se realizeze in viata. Dar cel mai mult se roaga la Dumnezeu sa scape de virusul care-i ascunde in spatele confidentialitatii: HIV.

Cand am venit in Cernavoda si am aflat de existenta Centrului de Copii "Sf. Laurentiu", ne-am hotarat din prima sa scriem despre acest loc. Reticenta, uneori normala in astfel de situatii, a fost invinsa de curiozitatea de a vedea cum se comporta, cum gandesc niste copii care stiu ca sunt infectati cu virusul unei boli nemiloase, SIDA. Ne-am strans cu totii intr-una din camerele centrului. Au venit mai intai baietii, trei la numar. Au 16-17 ani. Abia le scoteam o vorba din gura. Solutia salvatoare a venit din partea unei mame sociale. "Ia sa chemam noi fetele, ca ele sunt mai vorbarete." Si-au aparut primele doua, apoi a venit si a treia. Intr-adevar, gheata s-a spart. Confidentialitatea ne obliga sa nu le dam numele si chipul. Dar putem sa spunem mai departe ce vor sa faca in viata. "Calculatoare", spune una dintre fete, dupa putin timp de gandire. "Eu vreau sa plec in Anglia la prietena mea. Am fost acolo acum doi ani si mi-a placut. Pana ajung acolo o sa fiu voluntar la centru. Sa am grija de copiii mai mici. Imi plac foarte mult", spune o alta. Cea de-a treia e mai mica. Are 16 ani si vrea sa se faca masor. Ca si celelalte fete, stie sa coasa goblenuri cu care merge la expozitie sau le vinde in Anglia. Au luat pe ele intre 400.000 si un milion de lei. Baietii inca nu s-au hotarat ce sa raspunda la intrebarea noastra. "Hai ca nu plecam de aici pana nu ne spuneti ce vreti sa va faceti", i-am indemnat din nou. Numai unul s-a hotarat. "Mecanic auto." "Dar sportul nu va place? Fotbalul?" "Baschetul", raspunde unul dintre baieti. "Aveti un idol?" Primim un raspuns: David Beckham.

TIMPUL LIBER. Curiozitatea ne impinge mai departe. "Dar voi cum va petreceti timpul liber?" Raspunsul e cam acelasi la toti. Asculta muzica, joaca carti, se uita la televizor, citesc, merg in excursii sau in taberele de la Curtea de Arges, Tulcea, Bran, Mihail Kogalniceanu. Preferintele muzicale sunt aproape comune: manele. Nu se jeneaza cand scoatem un "Oh!". Doar una din fete adauga ca ii place foarte mult si Celine Dion. Cu aceeasi seninatate fetele ne spun ca se uita in special la telenovele. Iar una ca a citit Sandra Brown. Ne oripilam din nou. Ne linisteste asistentul social al centrului, Mihaela Ilas. "E o realizare. Am reusit macar asa sa le starnim interesul pentru lectura." Intre timp, pe ecranul televizorului intra o reclama cu ultimul model de Nissan. "Uitati, o masina de-asta visez eu." Este unul din baieti, care mai inainte de toate vrea sa mearga acasa, la parinti, intr-un sat din apropierea Cernavodei. Are si o iubita acolo. "Dar aici, in oras, nu ai?", il intrebam. "A avut una, dar i-a dat papucii", sare una dintre fete.

INDEPENDENTI. Asistentul social ne spune ca sunt iubiri platonice, iar celor care intra intr-o asemenea relatie li se spune adevarul. Si-au inceput deja viata sexuala si au fost pregatiti cum sa-i protejeze pe ceilalti. Se pare ca respecta ce au fost invatati. Cel putin, nici una din fete nu a ramas insarcinata. Asistentii si mamele centrului nu se pot tine dupa ei. Sunt deja pe picioarele lor. Stau in asa-numitele case in care sunt pregatiti pentru o viata independenta, unde se autogospodaresc. Isi fac singuri cumparaturile, gatesc, fac curatenie, gradinarie. Nu au supraveghere decat pe timp de noapte. Fiecaruia i se aloca un buget lunar in care trebuie sa se incadreze. Le intrebam pe fete daca hainele, cosmeticele sau bijuteriile nu le fac cu ochiul cat sa le lase fara bani de gospodarie. "Ba da, dar intai luam ce ne trebuie in casa. Daca vrem sa ne luam ceva mai scump, strangem bani", ne spune una dintre fete.

DORINTA. Asa vrea sa faca cea mica, de 16 ani. I-au ramas niste bani de ziua ei si vrea sa mai stranga sa-si cumpere un casetofon. In timp ce ni se destainuie, isi strange rochita in jurul gatului, unde se zareste o cruciulita. "E foarte credincioasa. Cand merge acasa la bunica ei se duce la biserica. Si se roaga in fiecare seara", ne spune mama sociala. "Cand te rogi, ce-i ceri tu in primul rand lui Dumnezeu?", o intrebam. Fata i se intuneca deodata, ochii devin brusc incercanati. Arata ca un om matur. Isi infige privirea in covor. "Ii cer sa…" "Hai spune", o incurajeaza mama sociala. Aflam ca vrea sa o scape de virusul HIV. A suferit mult pentru ca nu suporta tratamentul. Are probleme cu ficatul. Acum ii e bine. Toti iau pastile cu pumnul. Chiar cate 12 o data. Au fost insa si copii care au murit. Reactia celor ramasi este insa normala, de acceptare. Sunt constienti de ceea ce se intampla cu ei. Dar e comporta si arata ca niste tineri normali.

SPERANTA

Daca la inceput copiii internati la centru aveau o speranta de viata cuprinsa intre 6 luni si 2 ani, acum aceasta s-a prelungit la 10-15 ani, datorita tratamentului antiretroviral tot mai eficient si care este gratuit. Au fost cazuri in care copiii au venit la centru cu sanse slabe de supravietuire, iar acum sunt adolescenti in toata firea, spre surprinderea tuturor. O surpriza a fost si atunci cand unul dintre copiii infectati s-a intors in familie, ceea ce a avut un efect benefic asupra starii lui de sanatate. Dupa un anumit timp, bineinteles cu tratament specific, la analize s-a constat o crestere a nivelului viral, existand sperante ca va deveni seronegativ. Este si unul dintre motivele pentru care fundatia isi propune in primul rand reintegrarea copiilor care au un contact strans cu familia lor naturala. De altfel, patru dintre cei aflati acum la centru se vor intoarce la familiile lor, unde vor fi in continuare monitorizati si asistati de fundatie, iar alti sase vor merge in plasament, in familii de ingrijire. Pentru cei care nu au familii sau nu pot fi dati in plasament, in functie de caz, fundatia le ofera sprijin sa se integreze in comunitate sau ii ingrijeste in continuare.

Proiect englezesc

HOBBY. Fetele se recreeaza cosand goblenuri

Centrul pentru copii "Sf. Laurentiu" a fost infiintat in 1992 de fundatia engleza "Children in Distress" si are drept scop ingrijirea copiilor infectati cu HIV si cu boli terminale. A inceput cu voluntari englezi, dar acum personalul este in intregime romanesc. Doar Katherine Georgescu, directoarea centrului, este englezoiaca. Ea a venit in 1995 in Cernavoda si este casatorita cu un roman. Centrul are cinci case in care copiii sunt pregatiti pentru o viata independenta. In prezent, in ocrotirea centrului sunt 29 de copii cu varste cuprinse intre 2 si 18 ani, unii cu deficiente psihomotorii. Provin din Constanta si din alte 17 judete ale tarii. Nici unul nu este din Cernavoda. Cei mai multi au parinti, dar au fost abandonati, provenind din familii sarace. Centrul supravietuieste numai din donatii din Anglia, cheltuielile lunare fiind de 15.000 de dolari. Statul asigura lunar fiecarui copil o alocatie de stat de 1 milion de lei, o alocatie de hrana de 2 milioane lei si o alocatie scolara de 225.000 de lei. In centru lucreaza 21 de mame sociale, un asistent medical, un asistent social si un psiholog.