Dreptul de a fi revoltată, singurul care mi-a rămas

Singurul drept pe care am reuşit să-l păstrez e acela de a fi revoltată. Aproape tot timpul. Până şi în vis sunt revoltată. Şi de vreme ce am cincizeci şi patru de ani şi sunt încă revoltată, cred că nu au reuşit să mă învingă, deşi uneori m-am considerat învinsă. Am fost pe rând demolată moral, hărţuită profesional, marginalizată, exclusă, trădată.

De fiecare dată m-am reinventat, m-am ridicat cu eforturi uriaşe şi lungi nopţi de insomnii ca o păpuşă dezarticulată devenită în mod miraculos soldat. Dar asta mi-a consumat atâta energie interioară pe care puteam s-o folosesc în scopuri mult mai nobile.Dar EI nu au nevoie de minţi luminate şi de profesionişti adevăraţi şi, mai ales, nu au scopuri nobile. Dar nu au reuşit să mă învingă.

Îmi trăiesc intens revolta şi deprimarea de noapte, nu găsesc nici un orizont în viitor, nu văd nici un drum drept pe care aş putea s-o apuc, m-am gândit chiar să emigrez şi să caut dreapta apreciere a profesionalismului meu într-o ţară străină, dar nu m-am lăsat învinsă. Şi, mai ales, nu m-am adaptat şi nu mă voi adapta niciodată la impostură, arivism, parveniţi, trădători, mizerie morală şi false principii.

Nu cred în lumea aceasta confecţionată după chipul şi asemănarea întâiului marinar al ţării şi a păpuşii lui de cârpă cu nostalgii bucolice de cosaş cu ziua, nu mă voi adapta niciodată la lumea lor soioasă, drept care continui să fiu REVOLTATĂ şi mă alătur Mişcării de Rezistenţă cu toată puterea şi conştiinţa mea.

Mâine mă voi trezi din nou foarte puternică, urând şi mai mult impostura, cu sufletul clocotind de revoltă şi neputinţă, spoiala lor mizeră de binefăcători şi deţinători ai adevărului absolut şi voi crede din nou că din revolta şi neputinţa actuală a noastră, a tuturor, se va naşte într-o zi soluţia. Grăuntele din marea de revoltă (încă liniştită).

Prea aroganţi să ieşim în stradă
Pentru tot ce se întâmplă, noi, cei mulţi (şi nu tot timpul oameni) suntem de vină! "Noi" îi votăm şi-i lăsăm să ne fure, le oferim şi câş-tigurile noastre viitoare şi evident ale copiilor noştri să le plătim împrumuturile la bănci mondiale. Suntem letargici şi nepăsători. Felicitări grecilor care au ieşit în stradă. Noi poate peste 40 de ani dacă aroganţa ne va da voie. (Diana)

Solidaritate, nu individualităţi
Sunt de acord cu această campanie, dar cred că suntem prea mici să facem ceva. O nouă revoluţie nu mai este posibilă, nu mai este în sângele nostru. În România, dacă urmăriţi toată istoria noastră, s-a putut face ceva doar cu "părul pe spate". Când am avut la îndemână o aşa zisă democraţie, am încercat să ne folosim de ea doar pentru binele individual. Îmi pare rău să o spun, dar pentru o astfel de acţiune trebuie solidaritate, nu individualităţi.

De câte ori nu am auzit că vor elimina de la televizor toate acele nulităţi ce se tot perindă prin faţa noastră, gen Becali, Sexy Brăileanca, ce ne dau sfaturi legate de viaţă şi alte lucruri. Nu sunt modele de urmat, dar se pare că sunt modele pentru generaţia tânără. Ăsta este modelul: prin toate mijoacele posibile, să faci rost de bani. Asta învaţă de mic copilul. Cum putem să facem ceva în această ţară, dacă presa este inundată cu evenimente şi personaje ce scapă de rigorile legii doar pentru că au bani?

Mai există Justiţie în ţara asta? Mai există Poliţie? Vreun organism guvernamental de care să îţi fie frică? Un mare "NU". Trăiesc în Germania şi pot spune că nu plâng deloc. Aici chiar te simţi în siguranţă, protejat şi ai o frică de POLIŢIE ca de *** gol. (Silviu)

Nu mai accept bătaia de joc a nimănui!
Aş vrea să ne adunăm cât mai multe persoane pentru a face ceva, persoane dezinteresate material sau de orice alt folos, doar motivaţi de speranţa că ai noştri copii vor putea avea altceva. Pentru acest lucru aveţi dreptate, nu este suficient să vă adunaţi 4, 5 ziarişti şi să încercaţi să schimbaţi ceva, ci trebuie fiecare om să facă ceva în viaţa de zi cu zi, lucruri ce pot părea nesemnificative pe moment, dar cu schimbări pe viitor.

Eu încerc să nu mai accept bătaia de joc a nimănui, chiar dacă soţul meu îmi spune că doar nu m-am trezit eu să revoluţionez sistemul. Îi răspund de fiecare dată că trebuie să reacţionăm atunci, pe moment, fiecare dintre noi. M-am luptat 5 luni cu cei de la firma de leasing pentru 1.000 ron ce îmi erau facturaţi greşit şi până la urmă am reuşit, i-am atras atenţia vânzătoarei de la brutărie deoarece după ce a numărat banii a pus mâna pe pâine etc., lucruri din viaţa de zi cu zi la care poate reacţiona toată lumea. Baftă!!! (Victoriţa)

Românul are frică să ridice privirea şi glasul la stăpâni
România a devenit un SRL. Acţionarii sunt politicienii. Odată ajunşi la frânele ţării, fac numai ce le trece prin cap. Nu ţin cont de faptul că au fost numiţi acolo de cetăţenii ţării. Ei se gândesc să obţină cât mai multe profituri de pe urma prezenţei lor temporare pe acele funcţii (din păcate unii se cred veşnici). Şi aşa purced ei în a lua hotărârile care le aduc numai profituri şi ne trezim cu tot felul de aberaţii pe post de legi. Din păcate, românul a rămas tributar stării de slugă. Are frică să ridice privirea şi mai ales glasul la stăpâni.

Dacă se supără şi voi fi pedepsit? Oare nu este mai bine să rabd şi să caut şi eu să mă descurc cum pot? Păi ce pot eu să schimb în ţara asta? Şi şirul de întrebări-încurajări de a proceda în continuare în acest fel continuă aproape la nesfârşit. Loviturile încasate sute de ani au creat un scut natural în gândirea omului. Eu mă fac că nu văd ce faci tu, tu la rândul tău faci în acelaşi fel. Şi aşa toată lumea este liniştită.

Când au apărut unii care au încercat să facă şi chiar au reuşit, vin acum unii şi le spun: bă, domnilor, ce aţi zis voi că aţi făcut nu este adevărat. Vă arătăm noi ce şi cum a fost. Chit că inventăm, că spunem numai aberaţii. Şi omul se descurajează. Se închide la loc în carapacea lui. Nu mai vrea să fie agresat. Caută un sprijin doar în gândurile sale. Pe care nu mai are curajul să le împartă cu altcineva.

Şi aşa România SRL îşi vede de drum. Spre ce? Chiar sunt curios dacă mai ştie cineva. Apropos: ţara asta a fost şi în boom economic. A luat cineva dintre voi dividende?
Că acum, la greu, ni se iau şi pieile de pe noi.
Ca şi cum noi am condus-o aşa de "bine".

Dar le merge. Pasivitatea noastră înseamnă pentru ei îndemnul de a inventa noi şi noi metode de a ne subjuga. Cred că mai presus de rezistenţă, slavă Domnului că avem, să mai demarăm şi o mişcare de oponenţă faţă de aberaţiile de zi cu zi. Altfel vom rămâne, cine va mai rezista, doar să recitim aceste rânduri. (de mine)

● Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor