Sandra Brown, din Sibiu prin Europa

"Băga-mi-aş picioru-n nasul lui!", spune la telefon fostul primar al comunei Nocrich. Închide şi, alun­gându-şi enervarea, mărturiseşte că, atunci când încă vedea bine, citea Monitorul Oficial şi ziarele de sport, în ciuda bibliotecii cu mii de volume care stă ascunsă în două încăperi, chiar în burta Primăriei.

Consătenii săi, însă, după spusele bibliotecarei, între zilele însorite în care merg la câmp găsesc zile ploioase în care stau cu o carte în mână şi evadează în ţări îndepărtate, cu oameni bogaţi, fru­moşi şi plini de pasiune. Din vreo 3.000 de locuitori ai comunei sibiene, unde s-a născut celebrul guvernator al Transilvaniei şi colecţionar de artă Samuel von Brukenthal, 332 au fişă la bibliotecă.

De ceva vreme, de când nu mai vede, doamna Radu, care are 80 de ani, a renunţat la savuroasele poveşti de "capă şi spadă"; domnul Traian Balaban e fan al romanelor clasice - "Singur pe lume" e preferatul lui. Soţia lui, Ana, de profesie contabilă, citeşte poezii de Coşbuc. Un domn e cititor sezonier; când vine vara, îşi ia la revedere de la cărţi şi de la Paras­chiva, bibliotecara, şi pleacă la mun­că, la câmp: "Ne revedem la toam­nă!".

Oamenii din Nocrich vin la bi­bliotecă pentru a-şi căuta portiţe spre vis şi spre lumea în care trăiesc. Ei vor să studieze cărţi de medicină na­t­uristă, dicţionare, atlase, cărţi despre îngrijirea plantelor decorative sau cărţi de gastronomie. "Înainte de săr­bători vin doamnele şi spun: «Ne-am săturat de sărmăluţe, vrem să facem şi ceva mai deosebit!». Mi se mai cere, şi nu am, cărţi despre pomicultură sau fertilizarea solului", spune biblio­tecara, aici din 1990, după ce a dat un concurs şi a terminat o post-liceală de biblioteconomie de doi ani.

Între cele 9.610 volume sunt şi achi­ziţii noi, dar şi cărţi care de mult ar fi devenit maculatură, dacă n-ar fi fost în preajma lor mâinile iubitoare ale Paraschivei, care le-a tot ţinut în via­­ţă până în ziua de azi. "Almanahul Copiilor" din 1978, "Făt-Frumos din lacrimă" din 1981, "Isprava duhului roşcovan" din 1982 stau unele peste altele şi aşteaptă vacanţa, când copiii vin să le ajute să se întremeze. "Un fel de joacă în bibliotecă... Cărţile vechi le luăm, le lipim, le coasem şi nu prea le casăm, că avem prea puţini bani pentru cultură. Dacă aş casa toate cărţile vechi, aş rămâne fără ju­mătate dintre ele." Anul trecut, su­ma pentru achiziţii a fost de 2.000 lei. "Lucrez cu editurile; îmi trimit ca­taloage, iar eu, când văd o ofertă, ac­ţionez!", se mândreşte Paraschiva.

Într-o zi, un copil de clasa a III-a i-a cerut Jules Verne. "Mi s-a părut cam grea pentru vârsta lui, dar i-am dat-o, pentru că îl trimisese doamna învăţătoare. Am vorbit apoi cu ea şi am aflat că avuseseră într-un manual o lectură de Jules Verne şi devenise­ră curioşi." Cărţile autorului francez din biblioteca din Nocrich şi-au pierdut de mult cotorul original, gălbui; acum îşi înşiră aceleaşi aventuri fermecătoare ascunse în coperţi roşii şi albastre. În Nocrich, sat săsesc, n-a mai rămas picior de sas; au rămas, însă, câteva cărţi în limba germană, pe care le răsfoiesc uneori copiii care învaţă din clasa a III-a să vorbească nemţeşte. "Nocrich s-a numit înainte Laeschkirik, şi asta însemna «bise­rică acoperită cu stuf»", ne lămureşte Rareş, fiul de 11 ani al bibliotecarei.

"Ju-li-e Gar-vood", silabiseşte Georgeta, pensionată pe caz de boală şi bunică de trei nepoţi, apoi se lasă păgubaşă şi mărturiseşte sincer: "Nu pot să zic pe limba asta!". Romanul pe care-l ţine în mână se numeşte "Dorinţe întunecate"; l-a citit prin­tre picături, când i-a dat răgaz Claudiu, nepoţelul de 5 ani, care nu ştie literele şi-i cere mereu poveşti, "Capra cu trei iezi" şi ce se mai găseşte, iar uneori chiar poezii de Arghezi. Stau amândoi ziua în amiaza mare în pat, se ascund de vreme şi se încălzesc prin cuvinte. "Soţul citeşte cărţi de aventuri. Ne mai şi împrumutăm de bani! Ptiu! Că numai la bani mi-e gândul! De cărţi am vrut să spun!"

Uneori, se mai întâmplă ca volu­mele să se rătăcească; vigilentă, bi­blio­tecara profită de ocazie şi îi pune pe vinovaţi să caute ediţiile noi, pentru ca fondul bibliotecii să rămână acelaşi. "O carte de Pacepa mi-o luat-o un cititor, mi-o plecat cu cartea din ţară. Şi nu de alta, dar mi-i ciudă că n-am citit-o. Dar s-o întoarce el, cu carte sau fără!" Până se întoarce Pacepa, Paraschiva citeşte SF-uri şi cărţi de groază, care o fac să ţipe când intră un cititor grăbit. "Recomand lectura uşoară, să uităm de lipsuri, să ne iasă politica din cap. Lectura de plăcere!" "

În lift, Helmut începu să peroreze despre elementele pro şi contra ale fuziunii şi Jordan simţea că îi venea să urle. Ce-i păsa de tran­zacţiile lui de afaceri? Nu însemnau nimic nici pentru ea, nici pentru viaţa ei. Până acum câteva zile, trăise li­niş­­tită, cu foarte puţine piedici în cale. Iar acum parcă toată lumea se întorsese cu susul în jos. Nimic nu mai era stabil. Deciziile ei nu mai erau concrete. Viaţa ei fusese arunca­tă în haos din momentul în care in­trase în ea Reeves Grant." Ana Ga­nea închide cartea scrisă de Sandra Brown şi se decide să o împrumute. Citeşte ea, când se întoarce de la cu­sut bluze, la patronul italian, citeşte şi soţul, şofer de tir, şi o plimbă pe San­dra Brown prin toată Europa. "Se mai plictiseşte şi el în cabină", explică Ana.

Paraschiva aşteaptă ziua în care patru calculatoare vor fi aşezate în noua clădire a bibliotecii, unde acum este o grădiniţă, iar oamenii vor veni nu doar să respire parfumul dulce al cărţilor vechi, ci şi să intre pe internet şi să afle tot ce le pofteşte inima. O doare doar gândul că va părăsi cele două cămăruţe din Primărie, unde cărţile i-au ronţăit ultimii 20 de ani.