Kitsch - Inmormantare de plastic

Coliva cu figurine, coroane din flori de plastic, prosoape si batiste... de plastic! Si preot la volanul unui Mercedes de ultima generatie, vor-bind la telefonul mobil despre afaceri, inainte de inmormantarea bietului fost enorias. Cam asta inseamna inmormantarea la romanul contemporan.

Coliva cu figurine, coroane din flori de plastic, prosoape si batiste... de plastic! Si preot la volanul unui Mercedes de ultima generatie, vorbind la telefonul mobil despre afaceri, inainte de inmormantarea bietului fost enorias. Cam asta inseamna inmormantarea la romanul contemporan.

Inmormantarea kitsch este rezultatul amestecului de traditii si al reinterpretarii lor. Este si rezultatul industrializarii, al productiei de serie si al pierderii contactului cu trecutul. Un rol important il are, desigur, influenta culturii kitsch americane, intens mediatizata. Au aparut si la noi cimitire cu pagina web prin care ni se face invitatia de a ne asigura un loc elegant pe lumea cealalta. Si cavouri de marmura de diverse culori, cu geamuri termopane, la nevoie... Unii exagereaza cu detalii inutile pentru ca au prea multi bani si sunt obisnuiti sa-si afiseze prosperitatea. Altii, pentru ca vor cu orice pret sa tina pasul cu "vecinii" lor. Iar cei pe care nu-i dau banii afara din casa, chiar daca ar vrea sa renunte la unele amanunte, nu pot, din cauza gurilor rele din jur. Si asa ajunge romanul sa apeleze la inlocuitori kitsch pentru a urma ritualul stramosesc. "Cum de ce iau coroana de plastic?", s-a revoltat o batrana cand am incercat sa aflu ce o face sa fie consumatoare de kitsch. "Tu ai vazut cat costa una din flori naturale? Cine are bani sa le cumpere?" Avea mare dreptate. Si florarii s-au gandit la toate. Ca sa nu-si piarda clientii, nu au scazut pretul florilor sau al coroanelor, ci au oferit alternativa facaturilor de plastic. Buni cunoscatori ai tendintei romanului simplu de a fi mai catolic decat Papa, tot ei au adaugat la oferta de flori si o gama larga de produse pseudobisericesti, consumate foarte bine de necunoscatorii care cauta sa fie corecti. Noutatea de ultima ora: crucea de plastic semitransparent, in diverse culori, cu Iisus rastignit. Are functionalitate multipla. Poate fi pe post de lumanare si de candela, cu lumina intermitenta, de la baterii. Sta aprinsa doua luni, garantat!

BANI, BANI, BANI... Oricum, sa te fereasca Dumnezeu sa fii om de rand si sa ai vreun deces in familie, pentru ca scoti din buzunar salariul pe un an. Pretul unui drum la groapa, cu toate cele "de cuviinta", se ridica, fara concesionarea locului de veci, cam la 1.000 de euro. Daca mai ai nevoie si de asta, deja poti sa intri pe lista datornicilor pe viata. In Bucuresti, unde convietuiesc oameni din toate zonele tarii, s-au amestecat in asa hal traditiile, incat a rezultat un balci funebru foarte colorat si foarte costisitor, in locul ritualului sobru, firesc la o asemenea nenorocire. Iar toti cei care traiesc din comertul cu produse pentru inmormantare profita din plin de durerea familiei.

Cum sa nu dai bani la preot? Primesti si chitanta. Am auzit unul explicand familiei indurerate, cu un zambet sarcastic, de ce ar trebui sa-i dea mai mult de sase milioane. "Nu mai intrebati atata si nu va mai mirati. Ce, nu l-ati iubit?" Mai sunt bani de dat pentru carat apa sase luni, pentru prosoape, batiste, sicriu, eventual un dormitor intreg, dotat cu sifonier, pat, garnitura de pat si o garderoba completa, pentru pomana. Sa nu mai vorbim de gropari, de cei care spala mortul, de cei care cara mortul si toata armata de cersetori de la cimitir... Asa e datina! Dar a cui datina? Nu se stie. "Cate bordeie, atatea obiceie", spun batranele, care sfatuiesc intotdeauna "de bine" rudele raposatului. Doar ca acum se combina toate obiceiurile tuturor bordeielor, catunelor, satelor, comunelor si oraselor din tara si chiar din lume. Adaugandu-se altele inventate peste noapte de oameni care nu au nimic in comun cu datina stramoseasca. "Dar trebuie, maica, ca’ asa se cade! Daca nu faci, nu se linisteste sufletu’ in mormant!", auzi cate o batrana punand paie pe foc in sufletul rudelor indoliate. Si incepe circul...

TRADITIE SI EXCES DE ZEL. Cultul mortilor este inca foarte important pentru romani, care nu mai stiu insa ce trebuie sa faca pentru a-l respecta. Sigur ca o serie de practici arhaice se pastreaza din vechime, dar cele mai multe au primit o noua forma si tot felul de detalii. Iar atunci cand inmormantarea are toate ingredientele "necesare", dar se face cu bani putini, totul e de plastic, iar culorile predominante, la flori, prosoape, batiste, lumanari, farfurii, castroane etc. sunt cele impuse de producatorii chinezi: verde, galben, portocaliu sau roz, toate cu decoratiuni florale de mari dimensiuni. "Jocurile si glumele de la priveghiul mortului subliniaza ideea continuitatii vietii, dar si incercarea comunitatii de a mai pastra in sanul ei, fie doar si pentru cateva ceasuri, spiritul celui care va pleca", spune etnologul Narcisa Stiuca. Dar oamenii nu mai traiesc in spiritul comunitatii traditionale. Omul contemporan este subordonat productiei de serie. Masa de pomana s-a mutat la restaurant, la priveghi se discuta probleme politice si evenimente mondene sau se barfeste lipsa vreunui "ingredient" uitat de rudele celui decedat. O fi asa traditia? In nici un caz!

HAI LA INMORMANTARE, IUBITO! Cimitirul este si loc de intalnire pentru cei dornici de a-si face imagine. Mai ales daca nenorocirea loveste o persoana cunoscuta de toata lumea. Unde e mai comod sa te afisezi in public decat la inmormantarea unei vedete, unde vin presa si lumea buna? Interpretarea ritualului ca eveniment monden nu este nici o noutate, nici o inventie autohtona. Au avut grija altii sa fie mai kitschosi decat noi. Acum e insa mult mai eficienta si in Romania, datorita televiziunilor. Inmormantarea la romani nu mai are nimic in comun cu studiul cu acelasi titlu al etnologului Simion Florea Marian. Despre mercantilism si transformarile suferite de ritual scrie si Nicolae Panea in studiul "Zeii de asfalt". Dar kitschul evolueaza si se dezvolta pe zi ce trece, autodepasindu-se. Asa ca orice studiu ar trebui reactualizat anual. Pentru a consemna ce aberatii le-au mai trecut prin cap comerciantilor. Si nu numai.

CUM A FOST. Etnologul Narcisa Stiuca explica pe scurt acest ritual: "Practicile funerare si postfunerare romanesti sunt o sinteza de elemente precrestine si crestine turnate in tiparul mentalitatii si comportamentului unui popor care, asa cum spunea reputatul folclorist Mihai Pop, nu are teama de moarte in general si nici de toti mortii, ci numai de aceia care, prin felul in care au vietuit sau prin cel in care au parasit lumea, se inscriu in nefirescul existentei. Coliva este specifica tuturor popoarelor crestine ortodoxe. Din acest motiv nu este prezenta in Transilvania si Banat. Biserica accepta coliva preparata din grau fiert, indulcit cu miere si combinat cu miez de nuca".

OBICEIURI PRECRESTINE

Bradul, substitut al soatei/sotului in inmormantarea celor nenuntiti, este adus si impodobit in ocolul casei, apoi pus de straja la mormant. Cantecele rituale "de petrecanie", intonate si azi in Gorj de "femeile tocmite" intr-o melopee arhaica, sunt, deopotriva, expresii ale regretului despartirii, dar au si functii initiatice in lungul drum fara intoarcere. Bocitul mortului de rudele apropiate este si el purtator al unor functii ceremoniale, caci, potrivit credintelor, manios ca nu a fost jelit, sufletul se poate intoarce in chip malefic. Practicile de "destrigoire" (de la inzestrarea cu obiecte magice de fier, plante si pana la strapungerea trupului) sunt indeplinite in numele aceluiasi deziderat: apararea celor ramasi in viata de o eventuala revenire a mortului. (Conf. univ. dr. Narcisa Stiuca)

MAREA TRECERE IN TRADITIE

PEREN. Unii ar spune ca floarea de plastic e mai durabila Toate preparativele, de la "primenirea trupului" la inzestrarea cu obiecte cu functii magico-rituale si pregatirea praznicului, au drept scop pregatirea Marii Calatorii. Pentru ca aceasta sa fie lina, dar si ireversibila, nu trebuie omis nimic, nu trebuie nesocotit rostul nici unui gest, al nici unei formule si mai ales nimeni nu trebuie sa uite ca, aflat pe pragul dintre "aici" si "dincolo", cel care pleaca este inca prezent printre ai sai. "Toiagul", lumanarea lunga cat statul mortului, facuta de o batrana pura ritual, ii va lumina calea, banul ii va sluji la plata vamilor, iar cocosul dat groparului il va destepta la Judecata de Apoi. Nu lipsesc nici darurile pentru cei care au ostenit cu pregatirile: stergare, lumanari, bani, paine si vin. (Conf. univ. dr. Narcisa Stiuca)