Jurnalul National: Daca ar fi sa caracterizam limbajul folosit in discursul media de dinainte de ’89, referidu-ne cu precadere la cel de televiziune, ce-am putea spune?

Daniela Zeca-Buzura: Ca sa lamurim lucrurile inca de la inceput, e bine de stiut ca ceea ce sustin aici sunt observatii facute nu de pe pozitia unui lingvist, cat de pe aceea a unui practician al jurnalismului de televiziune, asa incat cred ca e aproape un truism sa mai invocam azi limba de lemn, cand toata lumea stie ca ea era vizibila nu doar negru pe alb, in ziare, ci si pe ecran. Era vorba despre un discurs lent, un soi de potop al adjectivelor superlative care saturau majoritatea formatelor difuzate in prime-time. Atunci cand nu era excesiv de laudativa, toata aceasta recuzita stilistica devenea de-a dreptul incriminanta, insidioasa, se instituiau prin discurs adevarate vanatori pentru insi vinovati sau nevinovati deopotriva. In orice caz, la sfarsitul anilor ’90, televiziunea a parut ca-si ia adio de la sintaxa ampla si ca se desparte de ardoarea descrierilor nesfarsite.

Ce s-a schimbat dupa ’90?

Greu am fi crezut in urma cu 15 ani, ca in pragul anului 2000 si dupa 2000 imediat, vom resimti si in Romania simptome ale limbajului mediatic vizibile in Europa si America. Daca tot am vorbit despre televiziune, acea bulversare a limbajului, sesizabila dupa disparitia limbii de lemn, s-a aflat mana in mana cu o transformare spectaculoasa a formatelor de televiziune. Sa nu uitam ca noi cei de acum, atat jurnalisti cat si spectatori si telespectatori, facem parte din generatia activa a noului format reality-show si a bulversantului concept de telerealitate si ca nici nu ne mai putem proiecta mental programele de seara, fara talk-show si fara docudrama. In mod logic, aceste formate noi dicteaza limbaje mediatice noi.

Televiziunile romanesti au imprumutat modele consacrate sau au incropit mai mult "dupa ureche" noile strategii de discurs?

Cred ca am trait un deceniu de imitatii mai bune sau mai rele. Sa ne uitam la canalele de televiziune comerciale dominante... Toata lumea stie la ce ma refer cand vorbesc de modelul de frazare american: discurs alert, cu substantivele aproape muscate, cu verbe juxtapuse. Totul e actiune, totul e dinamism, cu fracturi de fraza, si, cel mult, cu adverbe din loc in loc. Luati, de pilda, cel mai recent exemplu nefericit - disparitia Laurei Stoica - relatata la modul: "impact pe sosea", "lacrimi", "a disparut o vedeta rock". Ritmul e sincopat, in registru vizual, ori in sistem expres de telegrama sau de SMS. Cu alte cuvinte, pe langa presiunea puternica a modelelor din televiziunea europeana sau americana simtim, se pare, presiunea constanta si aproape agresiva a acestei a doua psihologii populare care e publicitatea. Cata vreme transcriem ca atare si nu ne deranjeaza o propozitie de tipul "Murdarirea este buna!" - care vine strict din sloganurile publicitare, inseamna ca imbratisam fatis sau inconstient structurile discursive ale reclamei.

Limbajul televiziunii evolueaza rapid

Este limbajul televiziunii mai inertial decat al celorlalte media?

Dimpotriva, consider ca limbajul audio-vizualului romanesc e cel mai adaptat la varsta tehnologica a mass-media si urmareste indeaproape viteza de citire a datelor. Altfel spus, limbajul audio-vizualului s-a dezbracat cel mai repede de vechile cutume, dar ce pacat ca nu s-a odihnit destul intre doua obiceiuri... Pentru ca a abandonat limba de lemn ca sa imprumute limba de plastic a publicitatii si a marketingului. La radio ca si la televiziune se aude asa: "must have-urile sezonului" sau "storyboard"; nu mai spunem marca, spunem brand; la stirile de seara, un tanar reporter e in stand-up si vorbeste cu colegul lui din platou adresandu-i-se: materialul e OK. Transcrieti cum puteti aceasta replica... ea inseamna totul si nimic, iar faptul dovedeste ca asistam la transgresari de limbaj in evolutie, pe care am risca sa le catalogam acum. Poate ca in urmatorul deceniu acestea se vor aseza intr-un lexic coerent si fara excese. Deocamdata suntem cu totii in cautarea unor noi registre stilistice, iar televizunea cauta mai febril decat oricare alta media.

Daca ar fi sa numim spargatorii de tipare in tv, cine ar fi ei?

Ca sa ne referim la institutii si nu in mod particular la nume de persoane, fara indoiala Pro TV-ul, cu tot arsenalul sau de gazetari, a impus noi standarde. E meritul acestei televiziuni ca a oferit pietei din ce in ce mai concurentiale, jurnalisti reincarcati. Sa nu uitam ca acest post generalist-comercial si-a coagulat elita profesionala "imprumutand-o" initial de la televiziunea publica si, in numai cativa ani, a reusit sa o converteasca, impunand voci diferite si concepte de tipul CNN reformulat. Chestiunea are plusuri si minusuri, dar ceea ce conteaza e ca au PROpus un tipar.

"Inapoi la argument"

Ce face mai vandabil produsul unei televiziuni private decat cel al televiziunii publice?

Limbajul convivial, familiaritatea, lipsa de crispare fata de canon si indepartarea fata de formalism. Daca suntem atenti la adresarile din spoturile promotionale sau la formulele de dechidere atunci cand e vorba de show-uri televizate - foarte putin mai avem de-a face cu pluralul majestatii. De obicei discursul de promo imi spune, de pilda, interogativ-agresiv: "Nu te-ai saturat de peisajele alb-negru? Mergi cu noi la viata color." Totul e la persoana a doua singular, imperativ, sau, dimpotriva, la polul opus, prea... "friendly". Daca exista ceva pe cale de disparitie la televiziuni, atunci aceasta e politetea in discurs, care se retrage in favoarea unei doze tot mai mari de interpelare, de bruscare a telespectatorului.

Cat de mult iti permite televiziunea publica aceasta familiaritate in adresare?

Televiziunea nationala, din punctul acesta de vedere, e o enclava fericita, cum sunt si alte televiziuni care au posturi de nisa. Cata vreme iti permiti sa fii sau macar iti doresti sa fii o structura de news care atenteaza la gloria CNN-ului, cum e Realitatea TV, de pilda, atunci te formalizezi ca atare. Ai un limbaj sobru si elegant chiar. Cata vreme, in situatia inversa, poti sa mentii din bugetul propriu un canal tematic precum TVR Cultural, e clar ca limbajul acolo va fi inca limbajul din discursul literar. Sa luam un titlu, care imi trece acum prin minte. Numai la televiziunea publica am un titlu ca al lui Horia Roman Patapievici "Inapoi la argument". Pai ce inseamna asta? Inseamna inapoi la retorica asezata, la retorica clasica, cu toate conceptele - fraza vie, valorizare reala a interlocutorului, seductie prin limbaj, seductie si nu bruscare. In TVR se incearca pastrarea serviciului public ca pol de autoritate si in privinta limbajului si a conduitei. Atitudinea pe ecran inseamna, de fapt, nu numai limbaj. Inseamna si limbaj non-verbal si voce, si tonalitatea vocii si efect al privirii.

In televiziune se manifesta un curent similar celui de tabloidizare din presa scrisa?

Va dau un exemplu: canalul TVR 2 s-a retarghetat dupa noua viziune a corporatiei TVR si cred ca a fost dificil sa evite, in conditiile in care isi dorea audienta, improspatare si castigare a unui public tanar, tabloidizarea. Si cu toate astea, a evitat-o. E destul sa zappati pe TVR 2 si sa vedeti demonstratia clara a faptului ca poti sa ai nerv, poti sa ai vioiciune fara sa faci compromisuri de limbaj. E un canal care spune Distractie + Informatie, evitand sa spuna "Noi suntem cool".

In cele private, se face mai simtita tendinta asta?

Asa cum Pro TV-ul a dat tonul noului ritm al televiziunii, inclusiv in limbaj sau mai ales in limbaj, incepand cu jurnalele de stiri si terminand cu reportajele sau cu talk-show-ul, tot Pro TV a dat tonul eliberarii de canoane si de rigori. Pentru ca majoritatea megashowrilor pe care le difuzeaza si Pro TV si Antena 1 au aceasta lejeritate de limbaj.

Asociem automat tabloidizarea cu joasa calitate?

Deocamdata da. Sigur ca e o asociere maniheista, simplificata. Dar noi suntem la inceput. Ce am invatat repede si am invatat din presa scrisa, de pe vremea EVZ, varsta Cristoiu? Am invatat ca scandalul aduce succes, ca lipsa de reguli aduce bani, ca frazarea in stilul Guta sau al familiei Vijelie aduce audienta in orice sezon, la orice ora.

"Nu se poate televiziune fara spectacol"

Ce inseamna sa fii credibil ca om de televiziune?

Sa fii, vorba unui prozator, bine temperat, adica sa gasesti proportia. Inseamna un soi de masura in toate. Nu se mai poate face televiziune fara spectacol, asta e clar. Si un reporter care transmite in stand-up din fata Guvernului are nevoie de o nuanta de spectacol si de dramaturgie.

Avem astfel de personaje credibile ?

Da, cred ca avem niste asa-zisi directori de constiinte. Nu dau nume, pentru ca as crea false clasamente, dar in mod sigur ca in urmatoarea varsta a televiziunii ne vom uita cu mai putin interes la un format care imparte azi bile albe - bile negre.

De ce este nevoie de spectacol?

Pentru ca publicul i-o cere. Suntem in aceasta varsta a precipitarii, deocamdata. Poate ca niste canale tematice care vin din urma cu norme specifice in asa-zisa "televiziune segmentata" vor modifica putin gustul si vor determina publicul sa inteleaga ca nu trebuie sa fii neaparat senzational ca sa ai public, dar pana atunci are nevoie de spectacol acel reporter din fata Guvernului pentru ca telespectatorul sa ramana cu el si nu cu colegul lui care emite la aceeasi ora, eventual din aceeasi incinta.

Nevoia de spectacol e un semn al imaturitatii?

E pana una-alta un semnal al cautarii. Cred ca am trecut de faza copilariei audiovizualului competitiv si concurential si suntem in febrilitatea cautarii. Toate televiziunile cauta. La inceput au copiat fara discernamant efecte de imagine, retete de a fabrica vedete... Dar faza aceasta din fericire s-a incheiat si ne aflam in aceea la fel de frumoasa si de tulbure a cautarilor. Poate ca suntem cumva intre pubertatea si adolescenta media.

Ce a adus nou talk- show-ul, ca format tv?

A scos televiziunea, in general, din enclava estica. A aruncat in aer "televiziunea podium", cum spunea Ignatio Ramonet, in care interlocutorii purtau cravata si sacou si, purtand cravata si sacou, se comportau ca atare. Azi am schimbat sacoul pe bretelele lui Tuca sau pe camasa lui Turcescu... Cred ca un alt registru de viteza, care vine din talk-show, a modificat tiparele televiziunii si in Romania, asa cum era natural sa se intample.

Jurnalismul politic prin ce etape a trecut?

Unul la mana ca jurnalistul politic acum poate deveni o vedeta ca in Occident, ca omul politic este o vedeta, daca vrea sa fie, si ca deopotriva este un individ desacralizat, depolitizat. El este expus dispozitivului mediatic si ca om cu slabiciuni, cu defecte. Asta este un hublou pe care jurnalismul de televiziune, acum 20 de ani, il camufla, ramanand prizonier in distanta sociala, in aservirea fata de omul politic care trebuia vazut printr-o singura lentila.

Care ar fi minusurile "noii paradigme"?

Minusurile vin din modificarea drastica a raporturilor. Tanarul jurnalist de televiziune, situat fata in fata cu interlocutorul sau, se inscrie, din punct de vedere al comunicarii, intr-o relatie diferita de negociere: cine pe cine domina, al cui mesaj e mai accesibil si mai percutant? Pe ecran, interlocutorul de tip nou a invatat sa-si respecte propria expecativa - trebuie "sa dea bine", sa-si convinga publicul, sa aiba carisma. Interlocutorul soseste la intalnirea cu media ca la o confruntare pe care o rateaza sau o castiga, iar aceasta disputa modifica limbajele, pozitionarile si toate registrele de conduita.

Noua terminologie.

Iar plusurile?

De autentificare, de nonformalism.

Avem, totusi, un iz provincial pe piata de televiziune europeana?

Nu. Culmea! Aceasta escamotare prin limbaj a unor stadii obligatorii din evolutia presei e si o modalitate de a camufla intr-un fel provincialul, dialectul. Ca sa nu fim regionalizati in limbaj, preferam sa epatam cu noua terminologie de publicitate si de marketing. Spunem "trend-ul este..." si atunci parem ca ne-am sincronizat. Spunem "Marius Tuca- Show", e o ardere a etapelor.

EVOLUTIE
"La radio ca si la televiziune se aude asa: «must have-urile sezonului» sau «storyboard»; nu mai spunem marca, spunem brand; la stirile de seara, un tanar reporter e in stand-up si vorbeste cu colegul lui din platou adresandu-i-se: materialul e OK. Transcrieti cum puteti aceasta replica... ea inseamna totul si nimic, iar faptul dovedeste ca asistam la transgresari de limbaj in evolutie, pe care am risca sa le catalogam acum. Poate ca in urmatorul deceniu acestea se vor aseza intr-un lexic coerent si fara excese" - Daniela Zeca-Buzura, director TVR Cultural

AVANTAJE
"Cata vreme iti permiti sa fii sau macar iti doresti sa fii o structura de news care atenteaza la gloria CNN-ului, cum e Realitatea TV, de pilda, atunci te formalizezi ca atare. Ai un limbaj sobru si elegant chiar. Cata vreme, in situatia inversa, poti sa mentii din bugetul propriu un canal tematic precum TVR Cultural, e clar ca limbajul acolo va fi inca limbajul din discursul literar. Sa luam un titlu care imi trece acum prin minte. Numai la televiziunea publica am un titlu ca al lui Horia Roman Patapievici «Inapoi la argument»" - Daniela Zeca-Buzura, director TVR Cultural

Parerile voastre

A. Paul: Marti 28.03 apare "surpriza" si "provocarea" intitulata "Limba dulcilor Cazanii si folclorul WC-urilor. Primul redactor al JN isi afirma concluzia intr-un epilog poetic despre cuvinte alese (flori de gradina) si vorbe de rand (buruieni), enuntand optimist ca e loc pentru toate, dar ca "e rau cand palamida sufoca florile". Prietena noastra mai veche (de la crampe) e mai lasa, bagand-o in fata la concluzie pe ... femeia de serviciu si mai f(l)uturandu-ne cosmopolita cevasilea despre graffiti. (...) Pe de alta parte, din pacate, persoanele autorizate nu pot percuta lehamitea opiniei publice printr-un armament fasait (scoaaaaaaaala, TeVeeeeeeeul, amintiiiiirile, sarbatoooooooorile... ce spui, Franz?!).

Iona: Daca vreunul dintre elevii mei mi-ar fi scris in teza "niciunul" sau "nicio", l-as fi busit de nu s-ar fi vazut! Reiese acum ca limbajul si scrierea folosite de toti analfabetii au devenit norma limbii romane. Probabil ca au devenit majoritatea si ne-au asimilat. Suntem ceea ce meritam: un popor de inculti, analfabeti si manelisti. In loc sa-i invatam noi pe ei sa vorbeasca romaneste, am preluat limbajul lor. Era mai usor, presupun. Seratele lui Iosif Sava se difuzeaza noaptea, iar emisiunile cu manelisti sunt programate in prime-time. Cel mai bun exemplu despre fenomenul cultural romanesc.

GOE: Adrian Paunescu trebuia lasat sa doarma linistit in Senat! Asta oricum nu are constiinta. Ce sa-l deranjeze? Nu m-ar mira sa-i dedice maine un volum de OMAGII si lui Basescu. Si nu m-as mira daca acesta l-ar accepta. Brrr !

LEO: Adrian Paunescu a fost si este un poet si de asemenea un politician controversat. Pana-n prezent, personalitatea sa intrece opera.

Este vremea sa-l asezam langa Goga. Poate ca nimeni inaintea lui nu a indraznit sa repuna in drepturi poezia patriotica, cea adevarata, de plans si de moarte. Poate ca nimeni de la Goga incoace nu a avut atata tarie in cuvant.

Pudibonda: Poti sa te duci in cartier... inveti un limbaj muuult mai colorat (care probabil nu va aparea prea curand in vreun dictionar) si macar mai capeti ceva experienta in plus... Este una sa se pigmenteze pe ici pe colo cate-o situatie sau dialog cu niste cuvinte (puncte-puncte) pe care sa le intuiesti (nu sa le citesti), si alta e sa-ti imbogatesti vocabularul suburban din... ia ghici cum se numeste?... "BELETRISTICA" (iti sugereaza ceva frumos ... artistic..., nu?). Exprimarea e ca femeia - cu cat e mai metaforic acoperita, cu atat e mai incitanta, mai dorita, mai provocatoare (a imaginatiei in cazul cititului)... cel putin asa spun barbatii!

NU RATATI

Despre obscenitatea (?) limbajului si necesitatea teatrului underground.