Obscenitate?

Andrei Plesu explica de ce a ales un titlu ca "Obscenitatea publica" pentru o excelenta carte-compendiu de texte gazetaresti: "Impestritarea de azi a realitatilor autohtone are o iritanta dimensiune obscena, adica o stransa afinitate cu psihologia nerusinarii: nerusinare politica, in publicistica, in moravuri, in comportamentul public, in discurs, in modul de a (nu) gandi. Nu e vorba de pornografie propriu-zisa, care, in anumite conditii, poate fi de o paradoxala candoare".

Iata o poveste (care n-a fost poveste). A fost odata ca niciodata o tara frumoasa, cu iesire la Marea Neagra si resedinta pe malurile Dambovitei. Acolo exista un castel ciudat, locuit de oameni care scriau. Unii mult, altii bine. Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare. Cam pe unde se afla pe vremuri donjonul, oamenii munceau cu sarg. Ca-n orice basm, exista si-o incapere interzisa. Cine patrundea acolo era intampinat de o ceata supusa unui crai de la Rasarit. Atat de supusa, incat atunci cand auzea cuvinte de salut sau de rugaminte, se uita la tine cu ochi straini si goi si-si continua nestingherita joaca pe calculator sau orice alta preocupare pe care, daca ar fi abandonat-o, ar fi putut sa te-ajute pe tine, umilul ei camarad de arme. In schimb, locuitorii acelei odai, in marea lor majoritate barbati (?), dadeau brusc ochii peste cap atunci cand ii auzeau pe unii ocupanti ai castelului rostind un "p... da ma-tii"! "Cata vulgaritate", erau cuvintele pe care mimozele pudice reuseau sa le articuleze. Si-si vedeau, nemuritori si reci, de-ale lor.

Se spune ca obscenitatea e ca talentul sau ca umorul: il ai sau nu-l ai. Am o prietena care injura la volan cat 10 birjari si nu-i deloc vulgara. Si am un cunoscut care cand zice "hai sictir!" iti vine sa intri-n pamant... Camil Petrescu are un pasaj revelator in "Patul lui Procust". Povesteste cu haz despre o mare comediana "amatoare de expresii neocolite" care ii poftea afara din cabina ei pe toti, cu cuvintele: "Iesiti afara, ca vreau sa ma...". Si nimeni nu se simtea jignit.

Diferenta se face, pesemne, la nivel de receptare. Si de relaxare. Vorbim de teatrul underground, aparut la noi dupa anii ‘90, ca fronda la intepeneala teatrului institutionalizat. Cei care au anumite interese spun ca-i superficial, vulgar. Mai auzi de pu... si fu... Da, si? Seamana prea mult cu realitatea sau noi, publicul, ne temem sa fim un alt actor? "Cuvintele care nu exista in dictionar exista in piesele mele, dar nu inseamna nimic, daca nu servesc unui act artistic. Despre context e vorba. Tata, cand a auzit priam oara fu... in «The Sunshine Play», a incremenit. A doua oara a zambit, a treia oara a ras de-a binelea". Ana Margineanu, 28 de ani, regizor de teatru, fiica actritei Maria Ploae si a regizorului Nicolae Margineanu. Institutionalizati si deloc fani ai limbajului strazii. Dar constienti ca (macar) teatrul trebuie sa fie LIVE.