La Puscaria Aiud, timpul e prizonier alaturi de oameni

Gratii, blide, uniforme portocalii sau maro, catuse, vizeta. Un gri permanent ce invaluie lumea inchisorii. Acea lume gri, dar pestrita in acelasi timp, acolo unde, dincolo de gratii si de regimul restrictiv, sunt povesti de viata.

Gratii, blide, uniforme portocalii sau maro, catuse, vizeta. Un gri permanent ce invaluie lumea inchisorii. Acea lume gri, dar pestrita in acelasi timp, acolo unde, dincolo de gratii si de regimul restrictiv, sunt povesti de viata.

Se zice ca la inchisoare se stie cand vii si cand pleci. E acea institutie cu program permanent, care niciodata nu-si poate inchide usile si refuza sa mai functioneze din diverse motive: economice, politice sau altele. E program nonstop.

La Penitenciarul de Maxima Siguranta Aiud timpul e blocat undeva intre gratii, camere vechi, unele chiar de sute de ani. Parca talanga imbatranita si surda cu care se da trezirea la 5 dimineata si stingerea la 10 seara a blocat timpul in celule si pe holurile reci si neprimitoare. La Aiud timpul este si el prizonier.

"ZARCA" SI "CALEASCA". Simbolul Penitenciarului de Maxima Siguranta Aiud a apus demult. Daca, pe vremuri, Aiud insemna detinuti politici aruncati in celule, astazi penitenciarul cu regim de maxima siguranta este locul de detentie pentru sute de persoane condamnate sau inca judecate pentru infractiuni diverse, de la crima la furt. Recidivisti sau nu. Simbolul timpurilor apuse ramane insa "Zarca", o constructie din anul 1882, unde astazi "poposesc" zeci de detinuti cu infractiuni diverse. Pe toti ii supravegheaza un singur gardian. Lipsa cadrelor de supraveghere nu este numai o problema a Aiudului. Este deja o problema a intre-gului sistem. Un calcul aritmetic simplu din birou spune ca in sistemul penitenciar este un cadru la doi-trei detinuti. Dar aritmetica din teren este alta. Si asta pentru ca, de fapt, in calculul din teren nu sunt luate in considerare si cadrele superioare, soferii, fochistii s.a. ai penitenciarului.

De cum intram pe poarta penitenciarului, o poarta obosita, veche, deschisa de atatea "generatii" de detinuti care i-au trecut pragul, ne lovim de acel amestec spectaculos de vechi si nou, de trecut si prezent. Niste cladiri vechi cu gratii la fel de vechi, unde stau "cazati" detinuti mai vechi sau mai noi. O "caleasca" (n.r. - o ata improvizata pentru schimb de obiecte de la o camera la alta printre gratii, cu contragreutate la capat) traverseaza tacticos de la o fereastra la alta. E insotita de aclamatiile detinutilor. "Caleasca" face parte din rutina unei inchisori. Detinutii simt nevoia sa mai faca schimb de lucruri. Si, pentru ca nu pot circula liberi dintr-o celula in alta, aleg calea transportului cu "caleasca".

CONTRASTE. Inchisoarea Aiud este spectaculoasa in intregul ei, atat arhitectural, cat si din punct de vedere al inghesuirii unor destine in celule meschine. Toate constructiile de la Aiud mustesc de istorie, de trecut. Un singur corp, renovat in intregime si imbunatatit dupa standarde europene, este mandria conducerii de la Aiud, care se grabeste sa ni-l si prezinte. O combinatie de albastru si galben contrasteaza flagrant cu griul alaturat. Noul corp va fi dat in folosinta in curand. Are tot ce-i trebuie, asa cum ii sta bine unui penitenciar european: celule mai aerisite, cu paturi putine, o sala de mese si camere de izolare pentru detinutii "care creeaza probleme". Toata lumea asteapta "inaugurarea" corpului nou: de la conducere pana la detinuti. Poate ca imbinarea de la Aiud dintre vechi si nou nu este una dintre cele mai fericite, dar atrage, fascineaza. Mai ales prin acest contrast. Am gasit la Aiud poate cel mai fascinant corp de cladire al vreunui penitenciar din tara. O cladire pe trei niveluri, cu celule meschine de la un capat la altul, cu plasa intre etaje si cu un gardian in capat. Contrastul exista si aici. Intr-un spatiu inchis, unde lumina patrunde straniu prin geamuri si firide, la fiecare capat de nivel sunt multe flori pe care le ingrijesc si gardienii, si detinutii. Printre sutele de detinuti care isi duc traiul aici gasesti tot atatea povesti si destine. "Cine bate, unde bate?", striga un gardian la nivelul doi. "Aci, dom’ gardian. La 101", raspunde un detinut de dincolo de usa celulei. "Acu vin. Asteapta." Se uita pe vizeta: "Ce-i?". "Mi-e rau." "No, hai ca te duc la dom’ doctor." Agentii de paza sunt obligati prin regulament sa duca detinutii la dispensarul din incinta ori de cate ori acestia solicita. Un gardian ne spune ca unii sunt bolnavi inchipuiti, cautandu-si "de lucru", din plictiseala. Dar regulamentul este regulament. E ora la care zeci de detinuti sunt adusi de la munca, de la cusut pantofi. Se bulucesc pe usile inguste in celule si fac o harmalaie precum copiii care ies de la scoala. Striga unii la altii, se ironizeaza reciproc si cu greu agitatia este potolita de singurul gardian care ii supravegheaza. Multi si-au luat "teme pentru acasa". Zeci de perechi de pantofi sunt bagate in saci de plastic pentru a fi cusute in restul zilei si impartite cu colegii "de camera". Si acest lucru se intampla pentru fiecare detinut care nu reuseste sa-si faca norma pe ziua respectiva.

"HOTII" SI "MILITIENII". Vrand-nevrand, universul penitenciarului se limiteaza la cele doua laturi, adica "hotii" (n.r. - denumire generica pentru detinuti) si "militienii" (n.r. - denumire generica pentru cadrele de paza, gardienii). Relatia dintre ei nu este nici tensionata, nici prietenoasa. "Fiecare trebuie sa-si stie locul", dupa cum spunea un batran puscarias. Se cunosc pe nume intre ei. "Clientii vechi" ai penitenciarului sunt cunoscuti de gardieni, cu tot cu cutume, defecte, studii, date de nastere, infractiuni, probleme de familie. Unuia ii place fasolea la cazan si mai primeste o portie in plus daca mai ramane pe fundul "ghiumelei" (n.r. - recipientul din aluminiu, in forma de bidon, cu care se aduce mancarea), altuia nu-i place "balastul" (n.r. - orez). Toate sunt mici fragmente din relatia gardian-detinut. Si, apropo de mancare, aceasta este gatita in ca-zane mari la bucataria unde lucreaza cei mai cuminti detinuti. Si tot acestia o si servesc. Un ritual zilnic este gustarea mancarii de catre bucatarul angajat la penitenciar, apoi de directorul institutiei. Fiecare detinut primeste mancare in functie de cate calorii are nevoie, potrivit legii. Astfel, cei care muncesc sau sunt bolnavi primesc mancare mai bogata in calorii. Iar carnea nu lipseste niciodata de la principala masa a zilei.

GREUTATI. Pentru ca inundatiile au afectat puternic in trei valuri GAZ-ul penitenciarului, institutia se confrunta cu mari probleme financiare. In urma cu un an, tot din lipsa banilor, conducerea penitenciarului Aiud s-a vazut nevoita sa taie toti porcii pe care ii avea in gospodarire. Astfel, aproximativ 40 de tone de carne congelata va asigura cantitatea necesara timp de trei ani pentru aproximativ 1.700 de detinuti. Dar ce te faci ca toata cultura a fost luata de apa si dusa a fost. La ora cand am intrat in bucataria penitenciarului se pregatea masa de pranz si cea de seara. Fa-sole cu carne si ciorba de salata si, respectiv, mancare de dovlecei. Sau, mai bine zis, dovleci. Erau acei dovleci mari, portocalii, descojiti si taiati bucati, care se mai dau de mancare la animale, dar mai mananca si oamenii saraci. Penitenciarul Aiud are datorii de 800 de milioane de lei numai la furnizorii de paine, toate datoriile insumand 4,8 miliarde de lei. E adevarat insa ca institutia are de recuperat 1,8 miliarde de lei de la o fabrica pentru care detinutii au facut incaltari. Directorul Penitenciarului Aiud, Viorel Comanita, spune ca iarna se anunta a fi destul de grea, avand in vedere ca trebuie achitate toate utilitatile. "Exista un ordin de la Ministerul Finantelor ca, daca nu platesti utilitatile, se blocheaza contul", spune Comanita.

"CAMPIONUL". Penitenciarul de Maxima Siguranta Aiud "adaposteste" 1.042 de detinuti, condamnati pentru cele mai felurite infractiuni, recidivisti sau nu, in regim de maxima siguranta, inchis si semideschis. Acestia sunt impartiti in celule cu patru paturi, sau chiar si cate 20. Impartirea se face insa intotdeauna in asa fel incat intr-o celula sa nu se afle un criminal cu cei acuzati de furturi, sau batranii cu tinerii, sau recidivistii cu cei aflati la comiterea primei infractiuni. Camera 359 este o camera pestrita, cu mai multe personaje. Stau 20 in camera si, ca si la celelalte camere din aceeasi cladire, geamurile au fost scoase de detinuti pe timpul verii. Pentru ca e prea cald. Iarna le pun la loc. Tot ei.

"Campionul" sau "sahistul" este renumit in toata cladirea. A jucat sah cu toti colegii de camera si i-a invins pe toti. Asa i s-a dus faima de campion la sah. Il cheama Neamtu. La fel ca si pe comandantul adjunct al penitenciarului. "E coincidenta de nume, sa nu va ganditi ca suntem rude. Dar as vrea sa fim rude. Poate as mai avea si io niste favoruri. As vrea o mica favoare... Sunt multe... Ar rezolva, ca sa ne integram ca lumea in societate...", spune Dumitru Neamtu, recidivist, convertit la adventisti de curand in detentie. Cand se libereaza vrea sa se dea pe brazda. Sa se reintegreze in societate. Dar se vaita ca societatea nu-l primeste. "Cazierul te urmareste toata viata... Tot timpul iti cere curriculum vitae... Nu m-au angajat o data ca aveam cazier... N-au incredere... Io stiu sa lucrez... Am crescut animale... Am muncit si ca dulgher... Nu m-am tinut de liceu... Iar meseria se fura in teren... Cand ies, daca s-ar oferi ca pe vremea lu Ceausescu sa dea cazare... nu te ajuta nimeni nici macar cu un milion pe luna chirie... Inainte, Ceausescu il baga intr-un camin, ii dadea cazare, loc de munca intr-o fabrica... Io am crescut la orfelinat... Sunt pocait... Aici ne facem relatiile intre noi pocaitii... S-ar putea ca ei sa te ajute din mila", se plange Neamtu pe un ton peltic, cautand cu privirea parca o rezolvare in tabla de sah printre pioni, cai, regi si regine.

LA MUNCA. Detinutii care vor pot munci si la fabrica de prelucrare a metalelor din incinta penitenciarului. Fabrica face parte din regia Multiproduct, care califica detinuti pentru diferite meserii in cinci penitenciare din tara. La Aiud, locuri de munca ar fi, cereri, la fel, dar nu sunt comenzi. Asa ca s-a ajuns de la peste 200 de muncitori care au lucrat in fabrica, la putin peste 70, astazi. Sunt preferati cei cu pedepse mari, pentru ca lucreaza o perioada mai mare de timp si astfel se specializeaza. Aici se fac si usile pentru celulele din noul bloc de detentie, dar si catuse, numai pe baza de comanda. Dar in ultimul timp nu au mai fost cereri pentru catuse. Si probabil ca nici nu vor mai fi, avand in vedere ca, prin proiectul de lege privind regimul de detentie, sunt eliminate catusele si lanturile. Fabrica de la Aiud face si batiuri. "Suntem singurii din lume care le mai fabricam. Le exportam in Spania. Am scos Polonia si Mexicul de pe piata", spune directorul Multiproduct Aiud.

Agentul care-i supravegheaza pe cei care muncesc isi aduce aminte de vremurile bune cand peste 200 de detinuti erau in fabrica la lucru. "Si daca ii dai de munca si cu cat ii dai mult, asta nu mai are timp sa se gandeasca la prostii. Cand merge la camera mananca, se spala si se culca. Au fost oameni cu pedepse mari pentru crima, dar au iesit si si-au vazut de treaba. Aici, 90% sunt numai cu pedepse mari. Multi dintre cei care se elibereaza isi gasesc de lucru afara cu aceeasi meserie in care se specializeaza in inchisoare. Fochisti, vopsitori, sudori. Sunt unii care cer sa vina chiar daca medicul le da repaus pe camera. Si semneaza pe propria raspundere ca vin la munca."

Cele mai grele nopti si zile pentru detinuti sunt primele si ultimele. Ore nedormite de acomodare, dezmeticire sau asteptare febrila. Un spatiu inchis. Cu reguli de la care nimeni nu trebuie sa se abata. Altfel curg sanctiunile garla. Un regim permisiv ar putea crea precedente neplacute. La fel se poate intampla in extrema cealalta. Cand detinutilor le-ar fi ingradite si putinele drepturi pe care le au, cum ar fi cel la informare, la mancare, la doctor, la munca sau la scolarizare. Penitenciarul este un fel de bomba cu ceas. Poate exploda oricand. E de ajuns doar o scanteie.

BACKGROUND
"Cazierul te urmareste toata viata. Nu m-au angajat o data ca aveam cazier. N-au incredere. Nu te ajuta nimeni. Inainte Ceausescu te baga intr-un camin, iti dadea cazare, loc de munca intr-o fabrica" - Neamtu, campionul Aiudului la sah

"ELEVI SERALISTI"
"Sa nu-mi spuna mie ca se face reeducare in puscarie in afara de scoala si de activitatile celor de la socio-educativ. (...) Eu le spun elevi seralisti. Invata totusi" - directoarea scolii, din Penitenciarul Aiud

INCERCARE ESUATA

PRANZUL. Un blid de mancare, strecurat printr-o borta. Room-service Gheorghe Bugaenco a petrecut ultimii 15 ani in puscarie. Cand a primit condamnarea de 20 de ani de inchisoare pentru omor i-a venit ideea sa evadeze. A testat terenul si a ales varianta cea mai avantajoasa: sa sape un tunel pe sub pamant din interiorul unei fabrici de vopsitorie, aflata in incinta penitenciarului, pana dincolo de gardul acestuia. Zis si facut. "Nu plecam, dar tot s-a auzit ceva si nu s-a dat, si atunci... In plan nu a fost tunelul. Dar, ajungand aici, am tot testat terenul si cel mai viabil si cel mai sigur a fost tunelul. Au fost mai multe variante, dar asta a fost cea mai buna. Am inceput sa-l sap dupa revo-lutie, in ianuarie, si in 15 mai 1990 a fost gata. Pamantul il duceam undeva in spate, la o instalatie de decapare. Era foarte aproape si il duceam in bidoane." Bugaenco a avut si un complice la intreaga operatiune. "Unul sapa si unul cara. S-a plecat de la - 2,70 din interior, s-a trecut pe sub zidul de temelie a cladirii, pe sub gard. Lungimea tunelului a fost de 11 metri. Pe portiunea de la cladire pana la gard am facut din tabla niste ranforsari." Bugaenco se bucura pe vremea aceea de increderea gardienilor. Astfel ca acestia nu-l supravegheau foarte atent. Astazi, el este inchis intr-o celula aflata la ultimul etaj al pavilionului de maxima siguranta. "Dupa ce am sapat am plecat cu trenul pana la Cluj, unde am stat la cineva care ne-a dat in primire la politie dupa zece zile. Am plecat la 12 noaptea si la 5 dimineata s-a vazut gaura." A primit cinci ani de inchisoare pentru evadare si a trebuit sa reia pedeapsa pentru omor de la inceput si, "in loc sa fiu liber acu’ trei ani, mai stau inca doi."

IN BANCILE SCOLII

BUCHISEALA. Profesorii Scolii nr. 3 se chinuie cu putinul pe care-l au sa-i educe pe cei care vor sa invete Directoarea scolii nr. 3 din Aiud, aflata in incinta penitenciarului, lucreaza cu detinutii de 21 de ani. Profesorii la aceasta scoala ii numeri pe degete. Directoarea, o femeie deschisa si hotarata si sa-i invete, si sa-i educe pe detinuti, reclama probleme cu frecventa, dar si probleme materiale. "Avem probleme serioase cu frecventa. Nu vor sa vina. Daca ar fi motivatie intrinseca sau extrinseca macar, un castig cat de mic pentru cei care sunt receptivi la procesul de educare. Sa nu-mi spuna mie ca se face reeducare in puscarie in afara de scoala si de activitatile celor de la socio-educativ." Scoala a fost vopsita si "improspatata" cu catedre pentru profesori. "Si scoala am pus-o oarecum la punct, pentru ca am avut cativa banuti de la Consiliul Judetean. In mod normal, penitenciarul trebuie sa asigure toata baza materiala. Sa mai vopsim, sa cumparam catedre la profesori, la domnii profesori, ca suntem domni, ce daca suntem in puscarie. Suntem profesori. Am primit si noi un calculator printr-un program prin care se da calculator pentru o scoala din oras, fara calculator. Si am cazut noi la tragere. Si cand au auzit ca suntem scoala dintr-o puscarie au inceput sa dea inapoi. Noi suntem profesori, si noi trebuie sa ne perfectionam. Problemele materiale sunt mari. E foarte greu cu caietele acum. Eu le spun elevi seralisti. Invata totusi. Se vede inceputul si sfarsitul unui an. Se vede si din punct de vedere al cunostintelor si educational."