Lumea interzisa

Incepand de azi, Jurnalul National dezvaluie secretele puscariilor romanesti. Va prezinta, in premiera, o lume pe care oamenii liberi o cunosc doar din zvonuri. O lume interzisa. In care nu e bine sa intri. Iar odata intrat, vei iesi doar cand ti se va da drumul. O lume inchisa pentru curiozitatea ziaristului si indiscretia aparatului de fotografiat. Descoperiti cu noi aceasta lume. Ca sa cunoasteti pretul libertatii.

Dincolo de gratii, blide, latrine si incuietori, se afla o lume pestrita, cu povesti de viata. O lume in care timpul nu trece repede sau greu. Doar trece. O lume in care sistemul schiopatand anevoios incearca, dar fara succes inca, sa regleze cu meticulozitatea unui ceasornicar timpul celor aflati in puscarii. Provocarea e prea mare insa, iar sistemul olog si cateodata surd e depasit de situatie. Zilnic. Cu regularitatea unei maree fade, fara pic de stralucire.

Ideea asta a noastra cu "un ochi pe ocheanul cu zabrele" ma duce cu gandul la un personaj fascinant dintr-un film american premiat si mult comentat ("Inchisoarea ingerilor", in original "Shawshank Redemption" cu Tim Robbins si Morgan Freeman). Personajul, un umil si batran puscarias de vreo 70 de ani, isi petrecuse mai mult de jumatate din viata in puscarie pentru un omor deosebit de grav. O fapta din tinerete, pe cand avea vreo 30 de ani. Acum, inchisoarea, intre acei pereti cenusii, insemna totul pentru el. Acolo era lumea lui. Acolo erau cei mai buni prieteni ai lui, criminali condamnati si chiar si gardieni. Timpul, in lumea si firescul lui, insemna acelasi lucru in fiecare zi. Trezirea dimineata devreme, exercitiile de conditie fizica, munca in folosul lor sau al comunitatii si… biblioteca. Pentru ca era bibliotecarul puscariei. Toata lumea il placea pentru ca batranul blajin, cu voce molcoma, era omul care le aducea cartea. Acea lume imaginara in care unii dintre detinuti mai evadau din cand cand. Intr-o buna zi, o stampila apasata pe un formular banal, care pentru alti detinuti ar fi adus bucurie si trei zile si trei nopti de petrecere, lui i-a adus infernul. Si la putin timp chiar moartea. Dupa 40 de ani de puscarie, "Acceptat" era cuvantul pe care nu mai sperase de mult sa-l mai vada pe cererea de eliberare. Oricum, aceasta cerere era doar o banala formula pe care putea sa o faca oricare dintre ei regulat. Devenise o formalitate. Formalitatea din fiecare an. O banalitate chiar redusa la o simpla hartie. Si batranelul se trezeste astfel de partea cealalta. Departe de normalul si firescul lui. In normalul si firescul nostru. Acolo unde trebuie sa munceasca pentru ca sa plateasca o chirie si sa manance. Se angajeaza la un minimarket, fiind cel care punea produsele cumparate de clienti in pungi de plastic. De fiecare data cand voia sa mearga la WC ridica o mana si cerea voie sefului de tura. Pana intr-o zi, cand acesta ii spune: "Nu-mi mai cere voie. Aici nu mai esti la inchisoare. Mergi de cate ori ai nevoie fara sa mai ceri voie". Asta era lumea pe care el o parasise acum 40 de ani, din care se luase pe sine in urma unui gest criminal si a plecat intr-un alt univers, restrictiv, dar care a insemnat viata lui. Dimineata l-a gasit pe batranel agatat intr-un streang in propria casa. De data asta se luase pe sine cu totul. Din ambele lumi. Era prea tarziu sa se mai intoarca si mult prea tarziu ca sa inceapa o lupta cu el insusi. Era prea tarziu.

Nu suntem aici nici ca sa-i judecam, nici sa-i iertam, nici sa-i condamnam. Suntem doar ca sa-i cunoastem. Pe ei si pe sistemul care-i poate schimba sau nu. Nu vrem sa le plangem de mila. Vrem doar sa aflam ceea ce este dincolo, acolo unde nu exista ingeri. (Andreea Tudorica)

DEZNODAMANT
"Intr-o buna zi, o stampila apasata pe un formular banal, care pentru alti detinuti ar fi adus bucurie si trei zile si trei nopti de petrecere, lui i-a adus infernul"

PAREREA TA CONTEAZA

Veti citi in paginile noastre, incepand de azi, despre inchisorile romanesti si despre povestile adevarate tinute prizoniere intre gratiile lor. Despre detinutii care privesc printre gratii spre lumea de afara: ce spera, ce visuri isi fauresc, ce asteapta de la ea. Despre regulile dinautru, scrise si nescrise. Despre datoria pe care o au oamenii liberi fata de cei neliberi si despre nevoia de reforma. A sistemului penitenciar, in ansamblu si in detaliu. A noastra, in mentalitate si atitudine. Demersul nostru, ce se va intinde pe multe saptamani de-acum inainte se vrea o pledoarie nu numai, pentru toleranta, cat mai ales pentru nevoia de a cunoaste si a intelege, inainte de a judeca si-a da sentinte. Citește pe Antena3.ro Un gram din această substanță rară costă peste 62.000.000.000.000 de dolari. Este produsă de om și are proprietăți uluitoare In esenta, demersul nostru isi propune sa supuna dezbaterii publice reforma sistemului judiciar in general si a sistemului penitenciar in particular, precum si necesitatea reabilitarii, reeducarii si reintegrarii persoanelor condamnate. Asteptam opinii, comentarii si solutii pe adresa redactiei si pe pagina de web www.jurnalul.ro.

Ce vrem noi

Trebuie sa ne dezobisnuim a mai vedea in puscarie tomberonul societatii. Daca o privim asa, suntem constransi sa acceptam ca pe tomberonul asta nu putem pune capacul si gata! Am scapat de griji! Daca ne incapatanam sa vedem in detinuti "gunoiul societatii", atunci sa ne impacam cu gandul ca majoritatea se intorc printre noi, cand le vine vremea. Odata intorsi din lumea lor nelibera, sunt constransi sa traiasca printre noi. Iar noi, sa traim alaturi de ei. Pe scurt, suntem cu totii condamnati sa traim impreuna in lumea noastra libera.

Cat trebuie sa plateasca un om pentru un rau pe care l-a facut semenilor sai? Atat timp cat cere legea. Un om poate fi de doua ori pedepsit pentru aceeasi fapta? Legea zice ca nu. Prin urmare, dupa ce a ispasit, din minutul imediat urmator, el trebuie sa se intoarca in societatea pe care legea l-a obligat sa o paraseasca pentru un termen precis.

Cine sunt oamenii pe care trebuie sa-i primim inapoi in mijlocul nostru? De ce trebuie neaparat sa o facem? Ce au devenit acesti oameni dupa stagiul petrecut in lumea nelibera sau, vulgar spus, in tomberon? Ce facem cu ei, cum ne raportam la ei? Ca la niste oameni ori ca la niste gunoaie? Si-au castigat dreptul sa-i numim oameni? L-au pierdut vreodata? Dar noua, cine ne da dreptul sa-i consideram gunoaie?

La toate aceste intrebari, putem gasi raspuns doar in cunostinta de cauza. Pentru acest motiv, noi am decis sa tragem cortina de pe lumea imbracata in mituri urate, mai mult sau mai putin veridice. Deschidem ferestrele penitenciarelor pentru a va permite sa priviti realitatea asa cum ni s-a infatisat noua. Fara farduri si alte sulemeneli.

Romania sta sa intre in Europa cu bune si cu rele. Cu scoli, spitale, tribunale, cu Pestera Muierii si Canalul Dunare-Marea Neagra. Si cu inchisorile. Si cu populatia lor de peste 40.000 de oameni. (Valentin Zaschievici)