Puscaria de la Scoala de fete

Penitenciarul de la Vaslui functioneaza intr-un ansamblu de cladiri care pe vremuri deserveau Scoala de fete. Azi nu e pension, dar e departe de a fi "criminal".

Penitenciarul Vaslui functioneaza intr-un ansamblu de cladiri care pe vremuri deserveau Scoala de fete. Ceva, ceva din vechiul spirit pare sa se fi pastrat. Liniste, monotonie, bune maniere - atat cat se poate intr-un penitenciar.

Paza nu se adreseaza detinutilor cu apelativul "domnule", iar puscariasii mai trag supraveghetorilor cate o injuratura. Fiecare parte se plange ca este agresata, in general verbal, de cealalta. Detinutii: "Vin si ne dau foc. Ne vorbeste vorbe urate. Ne umileste in fel si chip. Si tii ce tii, si dupa aia zici si tu". De ce s-ar preta gardienii la asa ceva? De plictiseala, motiveaza amaratii din spatele gratiilor. "Si ca sa se arate cat de tari este ei."

DETINUTI. De ce apar starile conflictuale? Pe de o parte, normele europene prevad ca fiecare detinut sa beneficieze de un spatiu de 6 metri cubi de aer. Penitenciarul Vaslui nu este o exceptie in sistem, asa ca si aici capacitatea normala, 480 de locuri, este cu mult depasita, in prezent fiind internate 809 persoane. Cu trei ani in urma, numarul detinutilor s-a ridicat la 1.060. Supraaglomerarea impune ca intr-un pat sa stea cate doi. Strecuratul printre oameni, serpuirea pe coridoare, grija permanenta de a nu calca pe cap pe unul dintre smecherii care dorm in paturile de jos creeaza stresuri suplimentare. La Vaslui, oamenii se mai plang de broaste’n camera. Tragi lada de sub pat, broasca tusti pe culoar, impingi lada, broasca zvarrr pe o streasina. "Le aduni cu farasul."

CLUB. Detinutii se produc aici cu o formatie muzicala, picteaza icoane. Tot aici se tin si cursurile pentru minori. In timpul orelor, clasele sunt despartite cu un cearsaf

I-am povestit boss-ului. Dialogul lui cu detinutii a inceput pe un ton "tapan", in care reclamantul, inversunat, aproape ca tipa de nervi la comandant. Chestia asta a durat o vreme, dupa care lucrurile s-au linistit. Din maldarul incipient de broaste, ca o concluzie finala a celor doua parti a ramas doar: "Poate ca exista cate o broasca, dar numai cand e umezeala".

Cocotat pe undeva in paturile supraetajate, un filozof arunca: "Problema e ca apa trece si pietrele raman". Cum ar veni: ce rost are sa te pui rau cu conducerea cand noi, ziaristii, o sa ne caram de acolo, iar ei vor ramane in continuare cu vechile cadre cu aceleasi obiceiuri. Mai in fundul camerei, parfumata de cele 64 de perechi de incaltari aliniate la capatul celor 36 de paturi etajate, o voce vesela facea comentarii. Incetul cu incetul, mai toata atentia s-a mutat acolo. Un pustan aproape, plin de poante. Mai toti detinutii - majoritatea suficient de in varsta sa-i fie tata sau mama - cascau gura la asta micu’, de neoprit din turuiala. Nu se sfia sa faca glume - subliniem glume si nu mistouri - pe seama oricui. Amuzament general. Daca am vazut ca nu se mai opreste, l-am intrebat cum naiba poate sa fie atat de vesel. "La inceput eram si eu amarat. Nebun sa fii si sa intri aici cu zambetul pe buze. Dar mi-a trecut. Nici nu poti sa treci mai departe daca stai toata ziua suparat."

Asa ca, vrand-nevrand, ajungi sa capeti o veselie pe care "afara" poate nici n-ai avut-o. Razi chiar daca ai tai mai au opt copii acasa si cam crapa de foame. Razi chiar daca frac’tu mai mare e si el detinut. Razi, ca n-ai incotro. Ma rog, nu se hlizeste chiar toata lumea si nu toata ziua, altfel n-ar mai aparea bataile intre detinuti. Asta-i o alta problema, una de care se plang cadrele. Pentru ca sistemul penitenciar romanesc nu prevede camere cu unu-patru paturi decat in situatii mai speciale, cei inchisi sunt greu de controlat si de supravegheat. "Dupa ce se inchid usile celulelor, habar nu mai ai ce fac aia acolo. Pot sa se bata, ca noi nu avem cum sa stim. Si nici ei nu ne spun daca ii intrebam. Zic ca s-au lovit accidental. Chestia cu apa trece... se aplica si la nivelul asta. Cum sa vina sa se parasca atunci cand stiu ca se vor intoarce tot in camerele lor, iar noi tot in spatele usilor vom fi?"

PAZA. Incepusem sa vorbim despre motivele aparitiei starilor conflictuale intre detinuti si gardieni. Daca primii acuza in principal plictiseala cadrelor si, din cand in cand, faptul ca acestia "sunt frustrati, pentru ca acum au fost demilitarizati si nu mai au voie sa se impopotoneze cu gradele", gardienii vorbesc si ei despre plictiseala detinutilor. Si povestea e spusa exact pe dos. In plus, cadrele sunt nemultumite, pentru ca despre celelalte griji ale lor nu vorbeste nimeni. Unii dintre ei ne-au aruncat: "Nici Jurnalul n-a scris despre ce nevoi si probleme avem noi". In consecinta am dat sa intrebam ca sa scriem. Nici unul n-a vrut insa sa spuna mai mult. Dupa ce am insistat, ne-au trimis la liderul sindical. In parateza fie spus, in cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) functioneaza doua sindicate.

Unul a luat fiinta cu foarte putin timp inainte de aparitia legii care reglementa acest lucru si este acuzat de cea de-a doua organizatie sindicala ca face jocurile conducerii. Dar despre acestea vom vorbi intr-un material care va urma. In cazul de fata nu este important din ce sindicat fac parte cei din Vaslui, intrucat vom aminti numai despre problemele generale pe care le au mai toti angajatii din sistem. Acestora li s-a acordat prin lege un spor de risc la imbolnavirea de TBC. Timp de cateva luni l-au primit, dupa care a venit un ordin din partea ANP, in care se suspenda acordarea sporului din lipsa de fonduri. "Cum poate un ordin sa fie mai puternic decat o lege?" Pai, da, cum? Si sa presupunem ca nenea gardianul si-a facut un credit la banca bazandu-se pe lege... Pe langa asta, cadrele nu au mai primit nici drepturile salariale pentru uniforme, asa ca fie se intolesc pe banii lor, fie folosesc aceleasi haine vechi. "Mi s-a intamplat sa fiu confundat de judecator cu detinutul pe care il adusesem in instanta si care era imbracat mult mai bine decat mine." La ce il deranjeaza pe om cel mai tare, adica gaurile din buzunare, se adauga si personalul insuficient. Drept pentru care sunt nevoiti sa faca ore suplimentare, circa 40% din norma, evident neplatite. Asta mai inseamna si ca isi petrec sarbatorile, mai toate si mai mereu, in penitenciar. Asa ca au destule motive, ca, deh, oameni sunt, sa se infiga in detinuti chiar daca, la prima vedere, acestia nu au legatura cu nemultumirile amintite. Dar se pare ca totusi au: "Habar n-aveti cati bani mananca smecherii astia cu «turismul» penitenciar. Daca vor sa se mute in alta unitate, fie ca sa ajunga mai aproape de casa, fie pentru afaceri, fie si numai ca sa se plimbe, isi insceneaza diferite procese in orasele in care vor sa ajunga. Asta inseamna cheltuieli mari si foarte dese de transport, precum si punerea pe drumuri a gardienilor, care au si ei familii ce ar vrea si ele sa-i vada acasa. Deci banii astia, aruncati aiurea, pentru ca nu exista nici un fel de cercetare preliminara care sa stabileasca daca detinutul a facut o reclamatie justificata, in loc sa vina la noi sunt folositi pentru plimbari".

PARINTELE, LA POARTA IADULUI. Cel mai popular personaj (stanga) al inchisorii. Daca nu ar fi haina, detinutii ar face pentru el valuri ca pe stadion

INTEGRAREA SI BISERICA. Serviciul asta de integrare a detinutilor in societate nu prea are vreo putere de decizie. In general, activitatea lui in cadrul penitenciarului se rezuma de voie, de nevoie - tot despre bani vorbim - la domolirea spiritelor. In plus, o parte din cei care se ocupa cu asa ceva o face ca pe o slujba la care te duci pentru ca trebuie sa te duci. La Vaslui, in schimb, am intalnit un tanar care pune suflet. E constient ca nu are nici instrumentele si nici pozitia din care sa faca vreo revolutie in sistem, dar are multa tragere de inima. Un sufletist. "Intr-o oarecare masura, chiar si involuntar, ti se pun bete in roate. Si ma refer aici la cei de la paza. Ei le stiu pe ale lor, sunt mai duri, si sunt mai expusi la oprobriul detinutilor, pentru ca ei le dau pedepsele si sunt mai duri. D’aia si fac glume pe seama noastra, a celor de la integrare. Spun ca ei, paza, sunt «tatal», iar noi, «mama» detinutilor. Daca ei sunt mai inclinati sa faca ordine mai mult prin masuri coercitive, noi incercam sa-i luam cu vorba buna." Si "mama" mai vorbeste si despre mentalitati, despre cat de greu se schimba ele, si ajunge la concluzia ca, pana nu o sa se pensioneze generatiile mai vechi de cadre, nici lucrurile n-or sa se schimbe in bine pentru detinuti.

Foarte aproape de spiritul maiorului de la integrare este parintele penitenciarului. Am putea sa o lungim destul de mult cu ridicatul sau in slavi pentru atentia cu care se apleaca asupra problemelor detinutilor. Mergand in alai, ziaristi, cadre, comandant, integrare si parinte pe aleea dintre tarcurile in care iesisera detinutii la aer, cele mai frumoase cuvinte erau adresate acestuia din urma. De fapt, el a fost parca singurul caruia nu i s-a strigat ceva urat sau de care nu s-a facut misto. Pe unii dintre cei eliberati i-a ajutat sa isi gaseasca ceva de lucru, i-a primit din cand in cand acasa, dar nici prea des, ca e un om insurat, cu doi copii, si mai sunt si alte motive pentru care e bine sa nu aduci detinuti acasa. Si nu de frica lor, ci de gura lumii, incluzandu-i aici si pe oficiali. De exemplu, s-ar putea trezi cu o acuza de trafic. Ce a mai facut parintele? A ridicat o biserica in penitenciar, a carei catapeteasma a fost sculptata de doi detinuti adusi parca de la Satu-Mare special pentru asta si carora li s-au redus pedepsele, ca rasplata. Ca sa vedeti mai bine cam cum e fata asta bisericeasca la suflet si cat de indragita poate sa fie, o sa spunem ca in aceasta bisericuta au venit oameni din afara, oameni liberi, ca el sa le boteze copiii sau sa ii cunune. Trebuie sa fi facut ceva parintele ca sa inspire atata dragoste. Altfel, cum ar putea niste oameni normali la cap (stiti ca se cer certificate medicale pentru cei care vor sa se casatoreasca) sa-si doreasca sa se uneasca intr-o inchisoare? Daca n-am vorbi despre penitenciare, am putea sa facem o gluma proasta si sa spunem ca mirii incearca sa se obisnuiasca insa cu noul lor statut. Dar ne abtinem si nu o facem.

URMAREA. Normal ca vizita noastra a fost una anuntata. Deci n-avem de unde sa stim ce pregatiri de intampinare ni s-au facut. Noi banuim ca au existat (de la Vaslui trebuia sa plecam la Bacau. Comandantul penitenciarului de acolo l-a sunat pe cel de la Vaslui sa-l intrebe ce intrebam noi. Si daca trebuie sa-si puna cravata). Dar nu era nici proaspat zugravit, nici foarte curat, nici nu ni s-a impus sa intram numai in anumite locuri. Am vazut ce am vrut. Am avut chiar si ocazia sa stam de vorba cu detinutii fara nici o supraveghere. Ar fi putut sa spuna tot ce le sta pe suflet. Dar asa cum ziceam la inceputul materialului, in timpul serviciului nostru la penitenciarul din Vaslui nu au fost evenimente de semnalat. E drept ca cineva a vorbit de niste vile facute din "resturi" de-ale bugetului penitenciarului, si asta o sa mai cercetam.

S-a mai spus despre deturnarea de medicamente de catre medicul unitatii, dar de asta stia foarte bine si comandantul, care a parut sincer cand a spus ca a controlat de cateva ori situatia si n-a gasit "mai nimic". "E, acuma mai vor si ei sa iasa din celule si se cer la vizite. Se dau bolnavi. Si, ca sa-i linisteasca, doctorul le mai da o aspirina. Asa impacam si capra, si varza. Nici nu consumam aiurea medicamente, si oamenii se simt si ei bagati in seama. E mai bine sa incerci sa previi o stare conflictuala, decat sa ajungi, Doamne, fereste, sa pui parul pe ei. N-am avut nici o revolta aici de cand am venit eu, si as lua-o ca pe o mare rusine personala daca s-ar intampla asa ceva." Poate n-o fi fost chiar nimic cu pastilele alea sau cine stie, ca prea s-a plans multa lume. Unul dintre detinuti a afirmat ca li se dau la masa porci morti, adicatelea de boala sau de batranete, dar ceilalti l-au plesnit peste ceafa si i-au spus ca respectivii porci decedati zboara doar prin capul lui. Altul zice foarte serios: "E rau aici. Ne tin inchisi si n-avem «pasarica»". Pai, ce sa mai zici? Cam asa e. Unii n-au creier nici cat o gaina. Si nici perspective. Si nici o asistenta post-eliberare constructiva. Si fost detinut, si cu creierii varza, cine sa te angajeze? Asa ca majoritatea se intoarce dupa o vreme tot aici. Iar la Vaslui, daca facem un total general sub spusele detinutilor si ale cadrelor, nu e prea rau.

MINORII

Din cei 809 detinuti de la Vaslui, numai 24 sunt minori, peste dublu fata de media locala, de 11. Dintre toate personajele de acolo, par sa aiba sufletul cel mai amarat. Au ajuns la Vaslui pentru furt, talharie, viol si omor. Ca de obicei, unii par sa nu fie vinovati chiar de toate care li se pun in carca. N’o spunem noi, ci chiar cei care ii supravegheaza. E vechea poveste in care minorii iau asupra lor faptele celor mari, pentru ca primesc pedepse mai mici. Iar daca sunt aproape de implinirea majoratului, cu atat mai bine, pentru ca e limita pana la care pot fi inchisi. In penitenciar li se asigura scolarizarea pana in clasa a VI-a. Din pacate, statistica spune ca vin aici si dupa ce implinesc 18 ani.

FEMEILE

Tot 24. Unele au nascut in inchisoare. Cara in spate tot furturi, talharii, omor. Femeile, tot femei, chiar daca sunt parnaiase, sunt mai sensibile. Unele au probleme cu nervii. Altele, chiar grave, care necesita internarea repetata la psihiatrie. Crimele pentru care au fost condamnate sunt pasionale. Toate stau in aceeasi camera, unde cos la goblenuri, scriu scrisori, se uita la televizor. Din pacate pentru ele, nu pot sa mearga la "club" decat foarte rar, pentru ca ar trebui sa treaca prin curtea barbatilor. Asa ca ies doar intr-o curticica aflata chiar langa celula lor. Mai monoton decat atat e greu de imaginat.

PERICULOSII

Am vazut patru si aratau ca atare. Sunt de departe cei mai bine imbracati detinuti de acolo. Stau toti impreuna, in aceeasi camera si ies la plimbare separat de ceilalti, avand propriul tarc. Unul dintre ei are toale sport de firma, iar materialul e de un albul-cel-mai-alb. Strabat tarcul de la un gard la celalalt ca leii in cusca. Ofer o tigara unuia care parea mai interesat de mutrele noastre. Ma refuza politicos. Are si el. Pentru celelalte categorii de detinuti n-am fi putut cara atatea pachete ca sa raspundem pozitiv la cate "da-mi si mie o tigare" am auzit. Periculosilor nu pare sa le lipseasca nimic in afara de libertate.