Intre zidurile puscariilor se naste o forma de cultura, care inca nu si-a gasit prea mult locul nici in studiile de specialitate, nici in manuale. O subcultura fara viitor, s-ar putea spune, daca i-am asculta chiar pe cei care o fac sau o poarta mai departe. Una de o valoare indoielnica, ar spune altii. Una foarte vie, in mod clar.
Intre zidurile puscariilor vietuieste o forma de cultura care inca nu si-a gasit prea mult locul nici in studiile de specialitate, nici in manuale. O subcultura fara viitor, s-ar putea spune, daca i-am asculta chiar pe cei care o fac sau o poarta mai departe. Una de o valoare indoielnica, ar spune altii. Una foarte vie, in mod clar. Pe holurile Penitenciarului Botosani ne-au surprins imaginile si citatele cu poeti si scriitori celebri. Le-a pus profesorul Napolion Ungureanu, angajat al puscariei care se ocupa de reabilitarea detinutilor si coordonatorul revistei literare facute de acestia. Le ofera cate un pic de cultura puscariasilor, poate, poate s-o prinde ceva si de capul lor. "Acela care nu se iubeste pe sine insusi nu stapaneste nimic pe lumea asta", este una dintre vorbele lasate de anticul Seneca pentru a fi puse pe zidurile Penitenciarului de la Botosani. Nichita Stanescu, Mircea Eliade sau Dimitrie Cantemir se gasesc si ei intre zidurile inchisorii, dar numai in portrete pe pereti. RROMUL ROMICA. Intr-una dintre camerele cu minori l-am cunoscut pe Hara. Baiatul de 17 ani, inchis pentru talharie, ne arata tatuajul sau si cu timiditate accepta dialogul. Pana la urma ne-a intins unul dintre caietele sale. In care isi deseneaza gandurile sau si le pune in versuri. Versuri create de el sau auzite in puscarie. "Putini sunt tinerii care sunt acceptati in aceasta casta", ne precizeaza Romica, un rrom care isi spune tigan si care moare de ciuda ca, mai nou, fosta lui nevasta se tot perinda pe sub geamul inchisorii imbracata "cu staif" si cu doua "pitipoance" dupa ea, ca sa-i fiarba sangele in vene fostului barbat. De ciuda: "Ca io mi-am pierdut viata prin puscarie si ca, adica, uite cine a ajuns ea". Casta despre care vorbeste Romica este aceea a puscariasilor veritabili, oameni care si-au castigat respectul in cele mai grele dintre penitenciarele romanesti. Ei sunt si cei care poarta cu ei folclorul de parnaie. Cei mai multi dintre ei au facut puscarie inainte de decembrie â89 si au prins epoca cand erai imobilizat cu lanturi, iar intr-o singura celula erau inghesuiti cate o suta de detinuti. "Atunci nu era nici televizor, nimic, nimic", asa justifica Romica faptul ca puscariasii de odinioara se ocupau cu cantatul si compunerea de versuri amare. "Daca iti zicea gardianul, nu aveai voie sa atingi patul, se dormea pe sub pat⦠Asa isi mai spunea omul oful, ca atunci nu te asculta nimeni", explica el. Pe vremuri, puscariasii isi meritau respectul pentru ca ei nu se multumeau doar sa fure, ci chiar indrazneau sa provoace sistemul, iar apoi gaseau si modalitati de a-si duce crucea, chiar si prin cantece si poezii. "A te certa cu un politist era o mandrie, o fala⦠Pe cand acuma⦠E si politia de asa natura, iti acorda niste facilitatiâ¦", povesteste Romica. CITESTE TIMPUL. Romica Lazar Caminaruâ se considera unul dintre putinii puscariasi adevarati din penitenciarul "de aici, din capatuâ asta de tara, unde intoarce tramvaiul cu ranga", Botosani. Romica a stat putin timp sub cerul liber, cea mai mare parte a vietii si-a petrecut-o dupa gratii. De la varsta de 16 ani tot mandat dupa mandat a tinut-o tiganul din Saveni, pentru care cea mai mare vacanta intre puscarii a fost de sapte luni. "Uite! Eu am prieteni in toate puscariile din Romania asta⦠M-am eliberat din mandatul trecut la Ploiesti si, va dau cuvantul meu, au venit si m-au luat cu salupa de la poarta puscariei, mi-au platit si drumul pana la Viena."Citește pe Antena3.ro
|
UMBRA...
Umbra... asta vezi / in mine / O oglinda prafuita / Nu te-ascunde! - / Stiu prea bine / Ca-s o urma nedorita. / Caut soarele / sa-mi stearga / Intunericul ce-l tin / De stiam ca ma reneaga / Si-alte raze nu mai vin / Ma pierdeam in cautari / Fara sa mai iau / in seama / Ca si valul unei mari / Poate fi cuprins / de teama. / Scotocesc eterul noptii / Printre nestemate stele / Cand ajung pe / drumul sortii / Raman umbra umbrei mele. / Vantul...! Doar el mi-e prieten / Ce m-alinta si ma plimba / Cand m-apropii / de Eden / Dintr-o data el se schimba / Si se-nfurie pe mine / Aruncandu-ma din sa. / Cad pe spini / de maracine / Nu credeam ca va trisa!! / Ma predau, singuratate, / Asta-i vrut si asta-mi ceri / Sunt o umbra! - / Ai dreptate! / Mult mai rece / decat ieri...! UITARE... Nu stiu nici marea / s-o ascult cum plange / Nici corbii care croncane a gol / Dar nu confund culoarea unui sange / Ce-acum cu / nepasare-mi da ocol / Isi bate joc de mine, / ma ingheata / Iubirea ce o port / o stiu doar eu / In rest, e totul / intr-o alba ceata / Si-n departari nu-s ochi de curcubeu / Asa-i acum... / asa si eu raman / Mai singur de atat / nici nu ma port / Nici pe suflare nu / mai sunt stapan / Si totusi mai paseste viul mort / Poate am scris... / Poate am scris de teama c-o sa mor / Si-n cimitir va fi prea galagie / Cuvintele ingropate / de cu zor / Mi-or cere un sicriu / de poezie... / Poate am scris cand / n-am vorbit cu nimeâ / N-am ocolit pe nimeni: sa se stie!! / Doar altii... Imbracati cu ânalte stime / Nu simt si viata / ca pe-o poezie... / Poate am scris... / si poate nu-s satul / Dar sunt afrazic, / lapidar si lent / Fara sa vreau si sigur prea credul / Ma las in voia sortii, repetent... Catalin Ifrim detinut Penitenciarul Botosani |
CUVINTE FARA SENS
|
Vocabularul detinutilor pare aiuristic si fara legatura cu realitatea. Mai ales seara, din curtea penitenciarului, ii auzi strigandu-si diferite mesaje. Obisnuiti sa vorbeasca astfel incat cei de "afara" sa nu priceapa, cei care se joaca de-a "soarecele si pisica" cu supraveghetorii mai scapa cuvinte care te fac sa ridici spranceana a neintelegere. "Au un limbaj al lor, prin care comunica astfel incat sa nu se «prinda» agentii despre ce vorbesc. Oricate cuvinte ai afla, nu sunt nici a zecea parte din ce folosesc ei. Traiesc inchisi nu dupa gratii, ci intr-o lume a lor, in care nu au acces strainii. Nu au nici un interes sa-i accepte", explica profesorul Napolion Ungureanu, angajat al Penitenciarului Botosani si coordonator al revistei detinutilor "Caietele lui Cain".
|
Un brusture fara amintiri
LIBER. Argoul nu poate fi prins in dosarele de transfer |
REGELE
|
Fanfan, adica Marius Avasilicai (55 de ani), este cel mai cunoscut dintre poetii de puscarie. Fanfan si-a petrecut 20 de ani din viata la pandaimos (inchisoare - n.r.) si intr-o zi, la izolare, s-a apucat sa scrie versuri: "Ma strange lantul, ma doare piciorul./ Celula mica cu miros spurcat/ Catusa cea groasa
mi-apasa tendunuâ./ Puterea imi scade, sunt epuizat". Fanfan a renuntat la gainariile care i-au atras atatea pedepse si a publicat mai multe carti de versuri inspirate din experienta lui de prin penitenciare, dar si din viata lui prinsa intre marginile societatii si evenimentele culturale la care a fost invitat. "Regele argoului", cum a fost supranumit Fanfan,
si-a castigat renumele pentru talentul sau de a folosi limbajul din puscarii, dar si pentru coloritul specific al poeziilor, unul chiar deocheat, ar putea spune purisanii.
|
|
Doamne-auzi cum tipa
gardianuâ /
Uite cum plange tiganuâ /
Taci tigane, nu mai plange /
Incarca roaba si-aduce. /
Sa traiti, domâ comandant /
Multe roabe-am mai carat /
De dimineata pana la pranz
Trei sute de roabe am dus /
De dimineata pana-n seara /
Nu le mai tin socoteala. /
Azi e zi de vorbitor /
Vin maicute la feciori /
Vin surorile la fratI /
Si tovarasi la cei dragi /
Dar la mine n-are cine /
Ca sunt singurel pe lume /
Nu am frati, nu am surori /
Parc-as fi facut din flori /
Dar da-mi, Doamne, /
o putere /
Lanturile sa le rup /
Zidurile sa le sparg /
Si acasa sa ma duc.
Folclor de parnaie cules de Romica Lazar Caminaruâ |
UMBRE. Viata in puscarie se schimba si, o data cu ea, folclorul specific |
DICTIONAR
| ||
|