Multa lume a incurajat-o sa renunte la folk, judecand-o dupa frumusetea exterioara. Insa Maria Magdalena s-a lasat condusa de frumusetea interioara si a revenit (pentru totdeauna) la poezia muzicii.
"Zebra, dunga, dunga"
Jurnalul National: Marie, Marie, ia sa-mi spui tu mie,/ De cand canti cu glasul/ Drumul si popasul?
Maria Magdalena: (Rade). Mai intai trebuie sa-ti spun ce inseamna pentru mine cuvantul "purcel". Cand eram mica, sora-mea statea cu gura pe taica-miu sa ne cumpere chitara. Intr-un final, el a strans 700.000 de lei pentru a cumpara un purcel. Am plans, ne-am rugat cu cerul si pamantul sa renunte la purcel... Cenaclul Flacara era in plina glorie. Sora-mea nu m-a invatat niciodata sa cant la chitara. Dar eu furam tot. Zdranganeam chitara de-o innebuneam... Inca de la gradinita eram prima la poezioare. Aveam 5 ani, iar taica-miu m-a luat la balci si m-a pus pe-o zebra sa recit "Zebra, dunga, dunga". Casca lumea ochii la mine! Cred ca de atunci am prins gustul aparitiei in fata publicului. Pe scena, prima oara am cantat "Gutuia" lui Nica Zaharia.
Primul tau succes?
A venit imediat dupa Revolutie, cand eram in clasa a IX-a. Am cantat "Nothing gonna change my love for you" - piesa lui Glenn Medeiros - si "Hello", piesa lui Lionel Richie. Am avut un succes nebun. Ma indepartasem de folk. Faceam si sport, jucam volei, desi taica-miu nu prea era incantat. Isi inchipuia ca o sa ajung o mare artista, nicidecum sa cresc atat de mult, incat sa ma aplec cand intru pe usa. In orice caz, am crescut frumos.
Ba camila, ba girafa
Ai fost tinta ironiilor din cauza inaltimii?
Am trecut prin niste traume. Mi-a fost greu sa-mi gasesc un prieten. Mi se spunea Camila si Girafa. Dar m-am razbunat din momentul in care m-am urcat pe scena. Lumea se uita altfel la tine cand esti foarte inalta. Cand mergeam la concursurile de turism montan, cineva mi-a zis: a urcat Regina pe scena! Atunci m-am simtit razbunata de tot sangele rau pe care mi l-am facut in adolescenta.
Cand ai revenit la folk?
In 1994 m-am intalnit cu Tica Lumanare si cu Mihai Costea din trupa Karma. Ei mi-au recomandat festivalurile de folk din tara. Un an mai tarziu am fost impreuna la Festivalul de la Giurgiu, "Floare de Colt". Atunci am cantat prima oara "Descantec de ploaie" si "Surpriza". Dan Vana a ramas crucis cand a auzit "Descantec de ploaie". Se minuna cum de am putut sa pun ditamai cearsaful de poezie, scrisa de Ana Blandiana, pe muzica si sa-l impart atat de bine. Nu mi se pare normal sa tai din poezie. Cum sa-ti permiti sa modifici ceea ce
n-ai creat tu? Este drept ca din acele cantece nu se intelege nimic. Exista un Dumnezeu care face dreptate... Tot in 1995 am luat locul trei la "Floare de ger" din Calafat si preselectia la "Om bun"... Mult timp a trecut pana cand "Descantec de ploaie" sa fie detronat. Toata lumea imi cerea sa-l cant. Abia "Ce mai faci", pe care am scris-o in 1998, a mai echilibrat balanta.
Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”
Citește pe Antena3.ro
Multi urca pe scena dintr-un exhibitionism teribil. Tu simti ca acolo ti-e locul?
Spre deosebire de multi care se dau artisti, eu am respect pentru scandura. Am fost aleasa pentru a urca pe scena. De multe ori am simtit ca sunt o marioneta in mainile lui Dumnezeu. Am impresia ca nu mai detin eu controlul. Cineva acolo sus apasa pe niste butoane si-mi da drumul. Este vocea mea, o recunosc, e muzica mea, dar parca nu sunt eu.
Act de caritate
Crezi ca un cantaret trebuie sa faca la un moment dat un gest caritabil pentru muzica sa, pentru genul care-l reprezinta?
Da. De fapt, "Folk you!" este un act de caritate pentru muzica folk. Pentru tot ceea ce faci in viata trebuie sa platesti un tribut. Ma pregatesc sa devin actrita si nu o sa ma deranjeze, la inceput, daca voi fi chemata in spectacole pe mai putini bani. Stiu ca o sa conteze acolo sus, la Doamne-Doamne, unde se fac deconturile. N-ar fi trebuit sa conteze prea tare cati bani a luat fiecare la "Folk you!". Asa cum se fac concerte pentru bolnavii de SIDA, tot astfel trebuie tratata muzica folk, care este pe moarte. Folkistii trebuie sa inteleaga ca un concert caritabil este obligatoriu pentru sanatatea muzicii lor!
Esti cea mai inalta folkista din Romania, la ce-ti foloseste actoria?
Am dat la actorie tot in folosul muzicii, pentru a invata sa ma descarc si sa dau expresie emotiilor, a tot ceea ce vine dinauntru, fericire, tristete... Fiind foarte inalta, niciodata n-am crezut ca o sa am sansa de a juca. Insa profesorii mi-au zis ca pot primi multe roluri. Sunt destule femei puternice in istoria teatrului pe care le pot interpreta. Imi place mult teatrul antic. As vrea sa fiu Medeea sau Antigona.