Moartea ca un spectacol

Dacă "Moartea citeşte ziarul", cum spunea poetul Mircea Dinescu, se îngrozeşte de ceea ce citeşte! Iar dacă deschide şi televizorul, chiar o apucă groaza. Înmormântările personalităţilor au început să fie privite mai mult din perspectiva laturii mondene decât din cea a ceremoniei funerare! Practic, am ajuns să vedem moartea ca pe un spectacol.

Înmormântarea VIP se desfăşoară parcă după un anumit ritual: lumea se înghesuie, atât de mult încât familia îşi face loc cu greu să-l conducă pe cel plecat pe ultimul drum, cu oameni care abordează cu alte probleme artiştii sau personalităţile venite să-i aducă un ultim omagiu răposatului. Uneori, familiile sunt nevoite să angajeze bodyguarzi care să păzească mortul de cei vii!

Slujba religioasă sau spectacolul, cum doriţi să-i spuneţi, că nu se mai ştie ce e de fapt, s-a transformat într-un adevărat eveniment monden. În aceste condiţii, cultul morţilor se pare că s-a pierdut demult. A rămas doar show-ul sinistru: oameni urcaţi pe cruci sau în copaci, călcând în picioare alte locuri de veci, sau indivizi care-şi fac poze cu mortul. Imaginea este dezolantă şi penibilă în aceeaşi măsură.  


"SĂ NE VESELIM NIŢEL"
"Nu vreau nici o mutră tristă / Stând cu nasul în batistă", cânta, într-un refren, Gică Petrescu. O fi vrut el, regretatul artist, să nu plângem la înmormântarea sa, dar nici să fie comedie nu credem că şi-ar fi dorit. Atunci când maestrul a luat "ultimul tramvai", a fost nebunie la Cimitirul Bellu. E de-a dreptul sinistru să vezi curioşii cum se împing să prindă "loc în faţă"! O înghesuială de nedescris, aşa cum numai la festivalurile gratuite poţi să-ntâlneşti. Apoi bârfoteca de aur: cum era, cine era, ce s-a auzit, cu cine a trăit, cine l-a părăsit, cine nu l-a pomenit. Culmea penibilului a fost atinsă când "spectatorii" s-au înghesuit să-i ceară autografe lui Ion Iliescu la înmormântarea maestrului Gică Petrescu!

Şi dacă atunci a fost tragi-comic, la înmormântarea lui Şerban Georgescu a fost de-a dreptul circ, transmis în direct pe OTV, aproape jumătate de zi. De data aceasta "reprezentaţia" a fost susţinută de familie, mai precis de Eniko, soţia regretatului artist. Care ori a fost prea lovită de durere, ori aşa e caracterul ei. A ţipat, a urlat, a făcut o adevărată criză de nervi, s-a dat cu fundul de pământ, s-a apucat să afurisească groparii, cimitirul, sistemul, întreaga Românie, din cauză că sicriul, în valoare de câteva mii de euro, era prea mare şi groapa prea mică.

Cu chiu cu vai, printre zbierete şi istericale, coşciugul, întors pe toate părţile, a fost coborît în cele din urmă, după patru încercări. Şi totuşi, parcă oricât de mare ar fi fost iubirea, oricât de mare ar fi durerea, datul în spectacol nu ţine decât de educaţie şi de bun-simţ. Ediţia cu pricina de la emisiunea "Dan Diaconescu direct", difuzată la data de 06.03.2007, a ajuns subiect de discuţie la CNA. Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au avut atunci două propuneri: să se trimită un comunicat, valabil pentru toate posturile, ca în astfel de situaţii (prin prezentarea de imagini) să nu se speculeze durerea umană, respectiv sancţionarea postului cu somaţie publică. Ar trebui să existe şi implicit să se respecte un cod al bunelor maniere la înmormântări. Să nu mai vedem pe post ediţii precum "Spiritul lui Dolănescu în direct, la Bahmu", fiindcă da, s-a difuzat şi aşa ceva!

Un alt moment cel puţin ciudat s-a înâmplat la înmormântarea lui Ştefan Iordache. În timp ce colegii regretatului actor erau ca nişte stane de piatră, neîndrăznind parcă nici să respire, un bărbat l-a abordat pe Mircea Albulescu să-l întrebe ce părere are despre dizidenţă! Vizibil deranjat, artistul nu i-a răspuns decât atât: "Domnule, dumneata realizezi? A murit Ştefan Iordache!".


ÎNMORMÂNTĂRI CU CÂNTEC
Popor şi omor de lume şi mai multe nu la înmormântarea lui Ion Dolănescu, unde bârfa a fost ridicată la rang de slujbă! Pentru prima dată am văzut cum oameni veniţi să-i aducă, chipurile, un ultim omagiu interpretului au început să-şi facă pe mobil poze cu mortul! Ca să nu mai spunem de înmormântarea vărului lui Pepe, unde s-au încins grătarele în cimitir. Dar aici e deja o altă problemă care ţine de tradiţia altei etnii.

Dacă garda de protocol din cadrul armatei l-a purtat pe umeri pe Gică Petrescu, iar fanfara a cântat "Deşteaptă-te, române", pentru a marca trecerea maestrului în lumea de dincolo, la înmormântarea lui Ion Dolănescu a cântat chiar fiul acestuia, Ionuţ Dolănescu. Un mod cel puţin ciudat de a-ţi lua "la revedere"...

La înmormântarea lui Gheorghe Dinică au fost călcate în picioare mormântul Mariei Tănase, al lui Grigore Vasiliu Birlic sau al lui George Calboreanu. Televiziunile au stat la pândă pentru declaraţii şi s-au întrecut în folosirea clişeelor "s-a dus să cânte la îngeri", "să-i cânte lui Dumnezeu" sau "să joace în Rai". Este sfâşietor să vezi cum partenerul de viaţă al celui plecat e întrebat "ce simţiţi"? Ce poţi să simţi când pierzi pe cineva drag, decât că-ţi fuge pământul de sub picioare?! Soţia lui Gheorghe Dinică a spus că acum cuvintele nu mai au nici un rost. Aşa cum bine spunea un telespectator la o emisiune: "Nu trage domn' Semaca, nu mai are nici un rost...". Ar fi mai potrivită tăcerea care se lasă la sfârşitul unei piese. Şi cel mult ultimele aplauze. Să fie primite! Este sigurul gest pe care l-ar aprecia, probabil, artiştii plecaţi dintre noi.
● Mişcarea de rezistenţă