Navetistul de lux şi ghiolbanul de cursă lungă

Mai nou, Bucureştiul s-a ales cu un nou soi de navetist. Are Q7, a fost samsar imobiliar la vremea lui şi şi-a tras casă unde altundeva decât în nordul Bucu­reştiului. Face zilnic drumul în Capitală. Îl vezi în coloana de maşini care intră dinspre DN 1. Cumpără aceleaşi ziare de cancan de pe marginea drumului şi îşi bea cafeaua în timp ce atârnă cu orele la intrarea în Bucureşti.

Este nemulţumit că statul nu îl respectă. Drumurile sunt proaste şi trebuie să stea ore-n şir bară la bară cu vecinul de comună. Ăla mai sărăcuţ, ce îi este vecin de comună, dar şi de traseu vine cu maxi-taxi. El, în schimb, are condiţii de sufragerie în maşina cât o navă spaţială. Poartă de obicei ochelari supradimensionaţi. Priveşte de sus pe oricare partener de tra­fic, dar nu găseşte umi­litor să ia ziare de doi lei de la se­mafor. În drumul lung spre cafenelele din Dorobanţi, mai citeşte o bârfă, mai vede o fată goală, doritoare de faimă.

Monitorul ataşat de bord nu prea îşi găseşte utilita­tea. Stăpânul este iubitor de presă dâmboviţeană, nu de ştiri televizate. De obicei, plea­că cu maşina din curtea-i proprie. Când plouă însă şi se inundă rezi­den­ţialul, apelează la ATV. A cumpărat două. Şi soţia are nevoie de forţe proaspete ca să ajungă din drumul asfaltat, pe poteca de ţară, la vila de lux. ATV-ul îl parchează, după caz, ori la marginea drumului civilizat, ori în faţa casei. Depinde de turele pe care a fost nevoit să le facă. Noroaiele îl scot din minţi, dar zona rezidenţială are ştaif de clasă socia­lă. Or, cu jeep-ul murdar nu poate veni în oraş. Aşa a devenit ATV-ul pentru el o a doua soluţie de transport. Vecinii cu venituri medii, ăia de plătesc taxe la stat, bat drumul între casă şi asfalt cu cizmele de cauciuc. Noroaiele le înving împreună, la fel cum înving şi nervii drumului spre Bucureşti.

La doi paşi de maşina navetistului de lux se găseşte microbuzul care îi aduce în Capitală pe navetiştii obişnuiţi, fără Q7 şi maşini de lux. Trei paporniţe, o carte, o pungă cu merinde. Toate îl însoţesc pe bărbatul care ia microbuzul spre locul de muncă. După o dispută scurtă cu o doamnă cu coc, se aruncă pe primul loc, în spatele şoferului. Apoi îndeasă sub scaune două genţi, iar plasa cu merinde o aşază în dreapta, la îndemână. Nimic nu prevestea o călătorie sub asediul odorilor. Toată lumea, îmbarcată. Care cu seminţe, care cu reviste de scandal colorate împrăştiate pe scaun. Odată motorul pornit, fiecare îşi vede d-ale lui. Mai puţin vecinul şoferului. Un fâşâit insistent ne zgârie la urechi şi aproape imediat ne provoacă simţul olfactiv. Omul se lupta de zor cu punga aflată pe bancheta din dreapta lui. Scoate un şervet de bucătărie, alb, pluşat şi-l aşază pe genunchi.

Imediat iese la iveală şi o sticlă de jumătate cu biberon ca pentru copii. Iniţial se gândeşte să desfacă biberonul de plastic, să bea civilizat şi în pas cu vârsta. Nu îi iese! Prima groapă şi licoarea se revarsă peste cămaşa în carouri. Mută şerveţelul pluşat de pe genunchi la gât.


ADĂPAREA POFTICIOSULUI
Cu baveţica instalată, începe să se înfrupte, de această dată prin biberonul de plastic din sticla cu lichid vernil. După adăpare o aşază cu grijă în rucsacul de la picioarele scaunului. Scoate un borcan înţesat cu salată de bouf. Desface tăviţele de plastic ataşate util în maşină. Îşi aşază borcanul plin până la refuz pe una dintre tăviţe, care se îndoaie sub greutate. Asedierea tăviţei nu se opreşte aici. Mai scoate două recipiente cu capac şi le îngrămădeşte lângă borcan. În primul zăresc o ceapă roşie tăiată felii. În al doilea stau milităreşte mai mulţi căţei de usturoi.

Cu atenţie şi migală, fiecare borcan este desfăcut. Iz de salată de boeuf încălzită, amestecat cu miros de ceapă şi usturoi! Doamna cu coc, aşezată nefericit în spatele lui, începe să tuşească insinuant. Vecinul nu pare deranjat. Prânzul continuă. Scoate din plasă un cuţit incredibil de mare, cu zimţi şi lamă lată. Cu el taie felii-felii usturoiul. Din plasă este scoasă şi o franzelă.

Cu acelaşi cuţit fioros, pâinea este tăiată bucăţi mici, pătrăţoase. Şofe­rul, uşor ameţit de izul de usturoi cu ceapă, scoate o portocală. Iubim portocala descojită. Mai ales că pentru resturi se deschide şi geamul şoferului. Se răcoreşte uşor. Cojile zboară pe geam. Noi rămânem între mirosul de portocală şi cel de ceapă. Se poate însă şi mai rău. O pungă slinoasă iese la iveală. Urmează slănina. Are boia pe ea şi, după miros, un strat generos de usturoi. Omul o feliază încet pe tăviţa din faţa lui şi o aşază pe o farfurie galbenă, de porţelan. Curbele plimbă untura dintr-o parte în alta a scaunului. Salata de bouf mai să cadă de pe tăviţă. Omul îşi ia prada de pe măsuţa improvizată şi o aşază pe scaunul din dreapta lui.

Ospăţul se extinde.
După slăninuţă urmează caltaboşul. Curăţat cu iataganul cu zimţi. Pieliţa este înlăturată cu grijă de pe fiecare felie. Cere voie şoferului, se întinde peste el şi deschide geamul. Grăsimea zboară cât ai zice peşte pe mijlocul drumului. Tocmai când mă consolam cu gândul că nu se poate mai mult, apar şi două ouă fierte! Curaţăte cu migală într-o pungă. Zboară şi ea pe geam la fel ca pieliţa cârnaţului! Ceapa şi usturoiul sunt înghesuite pe scaunul de alături.

Apare şi o furculiţă, şi să te ţii festin. Cu mişcări elegante, demne de Hilton, fiecare bucată tăiată cu trudă îşi găseşte loc în stomacul flămând. Doamna cu coc îşi trece peste faţă eşarfa artizanală de la gât. Fără efect! Miroase a tot şi toate! Strânge revista culinară şi o înfundă în geantă. Destulă gastronomie pentru ziua de azi! Şoferul mai scoate o portocală. Cei din spatele maşinii renunţă la seminţe şi cer aer condiţionat. Şoferul zice că şi aşa e frig şi că cine a pomenit aer condiţionat iarna! Ăla băga în el netulburat de agitaţia din jur. Ne apropiem de Bucureşti. Cum slănina se împuţinează de pe farfurie, mă gândesc deja la fericitul moment când masa va fi strânsă. Ei bine, greşită logică!


FINAL DE CURSĂ
La intrarea în Capitală, o doamnă cu o imitaţie de blană maro face semn şofe­rului. Maşina se opreşte şi o recupe­rea­ză. Când să treacă pe lângă farfuria galbenă, slănina se lipeşte de blană ca de un magnet. Scandal. Omul, că îi strică prânzul, femeia, că e nesimţit. Că aşa ceva nu se poate, cu ceapa şi slănina în microbuz. Şoferul îi linişteşte. "Şi domnu' a plătit la fel ca ceilalţi. Io ce să fac acum?", ridică desnădăjduit mâinile de pe volan. Mâncase deja o jumătate de kilogram de portocale. Incidentul se încheie cu bine. Slănina afectată de bla­nă zboară pe uşa deschisă. Doamna scoa­te un şerveţel şi îşi şterge dezgustată haina. Odată savurat prânzul, omul îşi întinde picioarele peste scaune şi cu burta-n sus savurează blocajul din Capitală. Într-un final, resturile alimentare, cuţitul cu zimţi şi farfuria dispar în rucsac. Bucureştiul îşi primea musafirii.