Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am rămas în România din motive emoţionale, sufleteşti, spirituale. Mă simt acasă când vorbesc şi îmi aud propria limbă, când sărbătoresc împreună cu familia, când îmi întâlnesc tradiţiile şi obiceiurile.
Sunt ancorată în tot, pentru că aici m-am născut, am crescut, am învăţat să mă rog, m-am bucurat, am avut succes, am suferit şi am renăscut...
Aş pleca din România, pentru că trăim la limita penibilului, în condiţiile în care muncim (unii) pe brânci, pentru că întâlnim piedici în orice încercare de schimbare, fie ea cât de mică, pentru că în "răgazul" pe care ni l-a mai dăruit Dumnezeu noi spunem tot "lasă, merge şi aşa...", şi pentru că nu înţelegem nimic din ceea ce ni se întâmplă ca să conştientizăm ce trebuie să schimbăm în comportament, în gândire şi vibraţie.
Trăim într-o lâncezeală care mă face să-mi crape obrazul de ruşine când văd în străinătate ordinea, curăţenia, disciplina muncii şi respectul faţă de om, faţă de nevoile şi dorinţele acestuia.
Pe de altă parte, se spune că fiecare om are ce merită. Extrapolând, fiecare popor are destinul lui, dat de Sus, şi mai are unul, mai mic, pe care "şi-l mai poate face şi cu mâna lui".... Eeee..... aici mai avem de lucru.
* Amelia Antoniu este prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti
Citește pe Antena3.ro
