Eu am plecat

Gabriela
● cititoare


Pentru că îmi amintesc că în anii '90 un om a fost coborât din Salvare cu perfuzia în venă şi aşezat lângă stâlpul unei porţi care nu era a lui, în plină iarnă, şi în plină Capitală, şi lăsat pe stradă să moară. Şi a murit. Şi nimeni nu a păţit nimic.

Pentru că îmi amintesc de un reportaj despre o bătrână care stătea de aproape un an în puşcărie pentru că furase o pasăre a primarului din sat. Orătania s-a dovedit că nu fusese furată, ci se întorsese în bătătura primarului în timp ce femeia era în continuare închisă. Pentru că în maga­zinul de mobilă de pe Calea Dorobanţilor din Capitală, unde lucram ca designer, şi care aparţinea unui patron rus, veneau clienţi "ci­vilizaţi", care atunci când se consi­derau nemulţumiţi şi ne­drep­tă­ţiţi deveneau violenţi sub privirile ne­pă­sătoare ale paznicilor, care zi­ceau că sunt plătiţi să păzească cl­ă­di­rea - nu şi personalul care lucra acolo.

Pentru că fiul meu, care intrase într-un liceu cu oarecare vază în Ca­pi­tală şi chiar avea dorinţa să înveţe la început, a căzut într-o stare de apatie când a văzut că delăsarea vine deopotrivă de la profesori şi de la co­legii lui, iar profesoara de matemati­că i-a spus că şi ea şi-a crescut copiii în aceeaşi manieră civilizată, dar a ajuns să considere că a făcut o mare gre­şeală crescându-i astfel. Acum, fiul meu este student la o facultate din Danemarca. Pentru că ne-am "pri­vatizat" - nu vânzând Boni-Bon în colţul străzii, ci făcând export cu pro­duse lemnoase şi deci aducând va­lută în ţară, dar cei mai mulţi dintre cei care ne cunoşteau au zis că nu vom rezista mafiei decât dacă vom ur­ma şi noi aceleaşi nereguli. Au avut dreptate. N-am rezistat. Îmi pare bine că am plecat, pentru că aici copiii mei ascultă Enescu şi Nicolae Furdui Iancu, şi Porumbescu. Au mij­loace să caute pe Wikipedia despre Mircea Eliade şi despre Brâncuşi, şi informaţiile aflate le folosesc în proiecte la şcoală în limba engleză, că aşa vor ei, şi îi consider mult mai patrioţi decât mulţi dintre români.