x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Ne-am născut în locul potrivit? Nu plec, pentru că aici se află tot ce iubesc eu…

Nu plec, pentru că aici se află tot ce iubesc eu…

19 Oct 2010   •   00:00
Andra Mihaela
● cititoare

Dacă aş pleca din România? Da, m-aş duce fără să privesc înapoi, pentru că am 1.000 de motive să plec. Deşi am doar 19 ani, aş pleca încotro aş vedea cu ochii pentru a scăpa de nedreptatea din ţara noastră. Aş pleca doar ca să nu mai aud flegme ate­rizând pe şosea la tot pasul şi ca să nu mai aud manele urlând în BMW-uri conduse de manelişti nespălaţi. Aş pleca doar ca să nu mai simt nesiguranţa de la noi din ţară, ca să nu mă întreb "oare ce o să se mai întâmple şi mâine?".

Aş pleca doar ca să nu mă mai simt un cobai... un cobai pe care se fac experimente. E ceva de genul "hai să vedem cum va fi Bacalaureatul aşa, dacă nu merge, schimbăm iarăşi". Aş pleca doar ca să simt că nimeni nu se joacă cu viaţa mea.

Şi aş mai pleca pentru a scăpa de vânzătoarele ţâfnoase care nu te lasă nici să te uiţi şi te întreabă de la uşă ce vrei să cumperi. Aş pleca să scap de corupţie, de mită şi de toate funcţionarele mediocre care aşteaptă o "atenţie" pentru a da cu mopul.

Sau aş pleca să scap de por­no­grafia ce acaparează presa şi emisiunile de televiziune. Oare "dom­ni­şoarele" acelea nu îşi dau seama cât sunt de penibile arătându-şi sânii şi fundul? Şi mă întreb dacă ele chiar cred că aşa ne atrag atenţia.

Aş pleca să scap de toţi rataţii care în loc să muncească să îşi facă un rost în viaţă stau la colţ de stradă şi agaţă fetele cu suprasaturatul "hey... pisi". Şi aş pleca fără să mă gândesc de două ori pentru a scăpa de nesimţirea de la noi din ţară, de feţele reci şi de gunoaiele care o să ne intre în case. Ca să nu mai văd cum nimeni nu se ocupă de turismul nostru; de marea noastră, de locurile din ţară care merită îngrijite şi valorificate.

Dar nu plec. Nu o să plec doar pentru că aici se află tot ce iubesc eu: părinţii mei, sora mea, prietena mea Mira, chiar şi câinele meu. Aici sunt toţi prietenii mei, toate amintirile mele, aici sunt EU. Fiecare loc îmi aminteşte de câte o năzbâtie şi în orice loc am fost cu o persoană dragă. Nu plec, pentru că aici m-am născut, am crescut, am avut prima iubire, dar şi prima dezamăgire şi aici am învăţat să fac din lucruri simple minuni.
Aici se află tot ceea ce înseamnă EU.

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?