"V-aş coase la gură cu sfoară!"

● Sebastian S. Eduard
● Şef Cultură Mass-Media
● 38 de ani
● Buzău

M-am săturat de voi, fanarioţilor! De făţărnicia voastră! De falsa compasiune pe care o afişaţi tot timpul. De gravitatea cu care pronunţaţi cuvintele în talk-show-uri imediat ce vedeţi că becul roşu de deasupra camerei indică faptul că sunteţi "live". De faptul că vă credeţi şmecheri în orice ocazie. Că "vă descurcaţi" în orice circumstanţă.
Urăsc felul în care voi, politicienii, priviţi lucrurile. Mi se pare atât de primitiv, încât ar trebui să am sictirul lui Cioran, tumultul lui Beethoven, nebunia lui Hitler pentru a vă scuipa în faţă gândurile mele despre voi. Şi tot nu cred că ar fi de ajuns.

"V-aş coase la gură cu sfoară!/ Vreau să vă doară/ Să ne minţiţi doar din priviri pentru ultima oară". Paraziţii. Perfect justificat!
În acest moment, România este o casă de nebuni. Dacă ar fi nevoie de o reprezentare grafică a nebuniei româneşti, singura pe care o pot accepta este tabloul pictorului romantic Theodore Gericault - "Pluta meduzei". Prin urmare, cine şi-ar dori să locuiască aici?
"Nu-ţi iubeşti ţara, nu eşti patriot!" Cuvintele astea mă lasă rece, pentru că provin din acelaşi sertar din care i se arunca acum 20 de ani lui Ion Raţiu acuzaţia că "nu a mâncat salam cu soia".

Patriotism? Urăsc istoria falsificată, pe cea din manualele şcolare şi nu cred decât în adevărurile palpabile. Să fii patriot nu înseamnă să stai cu faţa orientată către trecut şi capră către cei care se prefac astăzi că scriu istoria - aşa că mai lăsaţi-mă cu virtuţile voastre de vitrină. Mi-ar plăcea să zac într-o ţară banală în care autobuzele vin la timp. În care nu numeri restul la casă. Şi în care problemele din Parlament sunt atât de plictisitoare, încât nu ocupă decât ştiri de un minut şi jumătate. În care te ocupi de viaţa ta, nu de viaţa lor. În care verbul "a trăi" nu se conjugă la diateza pasivă. Într-un interviu de acum mulţi ani, marele inventator Iustin Capră, întrebat de ce nu a plecat din România pe vremea lui Ceauşescu, deşi i se oferise prilejul, a răspuns firesc: "Am considerat că România este o ţară ocupată. Aşa că am aşteptat să plece ei, de ce să plec eu?".

Eu, unul, m-am cam săturat să tot aştept. Cele zece ştampile pe care scrie "Votat" pe cartea mea de identitate îmi stau mărturie că am aşteptat destul! Dacă într-o zi nu o să mă mai găsiţi, nu vă îngrijoraţi. La naiba, ştiu precis că nu o să o faceţi!