x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Ne-am născut în locul potrivit? Viaţa noastră se deteriorează precum găurile din şosea

Viaţa noastră se deteriorează precum găurile din şosea

19 Oct 2010   •   00:00
Prof. Diana Gluck
● cititoare

La prima întrebare nu am multe de scris! Nu aş mai rămâne în România!
Acum chiar nu mai am nici un fel de motiv!
De ce aş pleca?
Pentru că trăiesc într-o ţară unde oamenii sunt săraci, trişti şi neprietenoşi.
Pentru că puşcăriaşii câştigă mai bine decât profesorii.
Pentru că pentru tot ce am realizat în viaţă trebuie să-i mulţumesc doar mamei mele, care şi-a sacrificat viaţa şi tinereţea propriu-zis ca eu să merg la şcoală, iar eu acum, după patru ani de la moartea ei, nu reuşesc să-i fac o cruce în cimitir.
Pentru că din salariul ingrat pe care-l am nu reuşesc să plec în concediu o dată pe an, nu reuşesc să-mi cumpăr de mâncare toate cele necesare unui regim dietetic, pentru că trăiesc undeva izolat, unde nu are cine să mă aprecieze pentru munca pe care am depus-o şi o depun, deoarece cineva acolo, sus, la guvernare, nu doreşte calitate, pentru că sistemul de a obţine un carnet de conducere auto e, cred, cel mai aberant de împuţit aici, la noi.
Pentru că rutina, umilinţa şi stresul au devenit un modus vivendi.
Pentru că aici încă se mai cultivă statul la coadă.
Pentru că alimentele de bază aici sunt mult mai scumpe decât în celelalte ţări europene.
Pentru că în mediul rural nu s-a făcut mai nimic; vacile şi caii pasc aiurea prin sat şi pe lângă casele oamenilor, drumurile sunt mai jalnice decât erau vreodată, punct farmaceutic nu există, internet mai deloc, telefoanele mobile au semnal foarte prost, pentru că totul merge execrabil.
Expresii de genul "poate se mai schimbă ceva" am exclus din minte. Pentru că speranţa în care am trăit era, de fapt, o minciună hâdă şi urât mirositoare îmbrăcată în staniol.
Pentru că în învăţământ au rămas doar amatorii, iar cei care pretind că sunt profesionişti habar nu au de necesităţile învăţământului ro­mâ­nesc. Locul şi rolul dascălului sunt bat­jocorite în societate tocmai de cei care nu de mult promovau bacalaureatul cu lucrările doldora de greşeli.
Pentru că se doreşte ca instalatorul cu 10 clase sau viceprimarul cu şapte clase să facă parte din consi­liul de administraţie al şcolii şi să decidă cine să fie şi cine să nu fie dascăl în şcoala respectivă.
Pentru că... şi lista poate conti­nua, pentru că viaţa noastră de zi cu zi se deteriorează precum găurile din şosele!

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?