x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Nervi şi umilinţe. Mă simt ca un nimic”

0
21 Noi 2009 - 00:00
 “Nervi şi umilinţe. Mă simt ca un nimic” Jurnalul foto/


Acum câteva luni, un copil de numai 3 ani a murit pe patul de operaţie în urma unui examen RMN într-o clinică de lux precum Centrul Medical Unirea. Săptămâna trecută, la Maternitatea Bucur din Capitală, o asistentă a uitat un bebeluş de numai trei zile în incubator, micuţul ajungând cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului.

Sunt triste realităţi ale sistemului medical românesc, cărora nimeni nu le găseşte rezolvare. Cazul doamnei Sorina Olteanu, cititoarea care a scris la rubrica "Cetăţeanul revoltat", vine să confirme că omul nu este respectat şi că este călcat în picioare chiar de acele instituţii pentru care plăteşte taxe şi impozite.

Un copil mort, o mamă disperată să facă dreptate şi nepăsarea fără margini a autorităţilor. Domnilor, treziţi-vă, o viaţă de om este de neînlocuit. Să rămână măcar respectul.

"Încep spunându-vă sincer că am ajuns la convingerea că afirmaţia «Tu, cetăţeanule, trebuie să fii respectat!» e o mare utopie în această ţară a nesimţirii. Eu m-am luptat cu ei - cei plătiţi din taxele mele, pentru drepturile mele legale... Ce am obţinut? Nervi, umilinţe şi sentimentul că sunt nu un cetăţean de mâna a doua, ci un nimic care nici nu există pentru ei.

Încerc să vă spun povestea mea pe scurt. Un copil nenăscut a murit. Un copil cu vârsta gestaţională de aproape opt luni şi două săptămâni şi greutate 2.500 de grame. Sub «supravegherea» medicilor şi asistentelor din Spitalul Caritas, unde mă aflam internată. Atunci am crezut că acesta e cel mai mare coşmar ce se poate întâmpla unei familii."

LEGE Şi FĂRĂDELEGE
"Aveam să mă înşel, toată lupta cu morile de vânt ale instituţiilor statului abilitate să facă lumină în acest caz avea să amplifice la nesfârşit acest coşmar. Pentru a clarifica motivele pierderii acestei sarcini, am făcut nenumărate drumuri la Spitalul Caritas, iar în multe discuţii cu dr Nanu am primit o grămadă de diagnostice care se schimbau la fiecare discuţie.

Văzând că nu obţinem un răspuns clar şi diagnosticele se schimbă de la o discuţie la alta, fără a fi susţinute de rezultatele analizelor efectuate, am adresat o cerere scrisă spitalului în data de 4 februarie 2009 şi încă una pentru reamintire câteva luni mai târziu. De asemenea, am depus o cerere pentru restituirea sumei de 191,98 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu medicamentele şi analizele medicale pe perioada spitalizării.

Spitalul Caritas a înţeles să ignore aceste cereri, probabil pentru că prevederile art. 8 alin. 1 din OG 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor nu li se aplică şi lor. În mare bătaie de joc mi-au trimis la 1 aprilie 2009 o hârtie cu vreo trei constatări luate din buletinul anatomo-patologic, fără a preciza cauza decesului intrauterin. Probabil pentru a bifa cererea rezolvată. În această situaţie am ales să ne adresăm autorităţii superioare spitalului, anume Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, la data de 7 aprilie 2009.




După trei luni apare şi răspunsul mult aşteptat de la această instituţie, din care aflăm cu stupoare că spitalul ne-a rezolvat toate cererile şi, mai mult de atât, mi-a acordat o atenţie sporită, chiar dacă am afecţiuni psihice!!! - acesta fiind un diagnostic pe care mi l-au pus două asistente de la sala de naşteri, care probabil au şi competenţe în psihiatrie. Din acest răspuns se vede foarte clar că cei care s-au ocupat de această anchetă n-au avut bunăvoinţa să citească muntele de acte medicale şi cererile anterioare pe care le-am ataşat sesizării respective, bazându-se pe minciunile emise de Spitalul Caritas.

Revin, sesizând că afirmaţiile lor nu sunt adevărate. Când am primit răspunsul mi-a picat scrisoarea din mână... mi se spunea că deja mi-au răspuns în termen legal (trei luni înseamnă la ei termen legal), şi răspunsul lor a fost «motivat» şi «pertinent». Oare au citit definiţiile acestea din DEX?"

NEPĂSARE CRASĂ
"Deoarece debordam de optimism, fiind sigură ca nimeni nu e mai presus de lege şi aceasta trebuie respectată, trimit petiţie către Ministerul Sănătăţii (for superior, nu?), în care spun că subordonaţii lor nu îşi îndeplinesc obligaţiile de a răspunde unor cereri. Râsu'-plânsu' când am primit răspunsul. Ei sunt trişti că eu sunt nemulţumită de calitatea actului medical şi mă pasează către Colegiul Medicilor, pentru că ei au competenţe în a rezolva culpele medicale. Hello... n-am sezisat o culpă medicală, ci nesimţirea unor funcţionari plătiţi din asigurările mele de sănătate.

În luna iunie am făcut şi o sesizare către Colegiul Medicilor, credeţi că am primit vreo soluţie până acum? Mi s-a spus doar că nu mai există nici un caz în afară de al meu şi nu se întruneşte ditamai comisia doar aşa, pentru mine. Deci, trebuie să aşteptăm să mai moară cineva să-mi citească marele Colegiu al Medicilor plângerea???

În acest moment am nenumărate cereri înşirate pe la toate instituţiile statului, precum şi un proces cu Spitalul Caritas pentru recuperarea banilor cheltuiţi în spital. Drept răspuns, am primit doar mizeriile înşirate pe o hârtie pentru a fi acoperiţi din punct de vedere legal. În ţara în care nu se găsesc bani în spitale pentru un leucoplast, Spitalul Caritas preferă să plătească cheltuieli de judecată decât să respecte un drept legal al pacientului. Despre respect pentru acest pacient nici nu mai poate fi vorba. Credeţi că puteţi să mişcaţi din nesimţirea lor aceşti funcţionari? Mie îmi vine să urlu de neputinţă şi umilinţă.

Un copil care n-a avut şansă la viaţă din vina unor medici şi a unor asistente indolente nu are nici măcar dreptul să i se facă dreptate."


Au promovat rezidenţiatul, dar sunt muritori de foame
Deşi au promovat examenul de rezidenţiat 2009, 1.726 de medici vor rămâne fără post. Asta deoarece Ministerul Sănătăţii a scos la concurs mai puţine locuri decât numărul de promovaţi. Medicii sunt disperaţi şi solicită ministerului să lămurească ce se va întâmpla cu ei, în condiţiile în care nu îşi pot câştiga o pâine pentru supravieţuire.




"Bună ziua!
Vă rog să ne acordaţi câteva minute nouă medicilor care la rezidenţiat 2009 am obţinut punctaj de promovare, dar care nu prindem un loc sau un post din cauză că Ministerul Sănătăţii a scos mai puţine locuri decât numărul de promovaţi. Şi totuşi am promovat examenul. Noi am promovat examenul, ei de ce nu găsesc o soluţie şi pentru noi? În 2005 şi în 2007, pentru cei care au susţinut examenul de rezidenţiat şi au promovat (ca şi în cazul nostru) s-a găsit o soluţie - medicina de familie. Aş dori să ştiu ce se va întâmpla cu candidaţii care au dat examenul de rezidenţiat de la 15 noiembrie 2009 şi au obţinut 50% din nota maximă (punctaj de promovabilitate conform legii de organizare a rezidenţiatului), dar care nu prind un loc sau un post. Numărul de promovaţi anul acesta, dar care nu vor prinde un loc sau un post este de 1.726. Foarte mulţi doresc un răspuns la această întrebare. Fiecare ministru care vine la putere mai schimbă ceva, dar nimeni nu reia munca precedentului, ca să ridice sănătatea din noroiul în care a ajuns. Vă mulţumim pentru răbdarea de a fi citit apelul nostru!"

 

"Am devenit atât de scârbit de toată politica din ţara asta"
"În comuna Orlat, din judeţul Sibiu, în vara asta s-a renovat podul rutier peste Cibin şi trebuia terminat la sfârşitul lui octombrie. Însă acum, că tot e campanie electorală, de ce să nu fie vopsit în portocaliu, că poate vine marele conducător să îi taie panglica? La naiba, să vină o dată, că nu merită locuitorii să se chinuiască încă două săptămâni doar ca să facă el o poză care dă bine. (...) Muncesc de 10 ani în diferite firme cu conduceri cel puţin de dincolo de Budapesta şi prefer «asupritorii» occidentali, în dauna «devoratorilor» autohtoni. În ultima perioadă, când am avut de-a face mai mult cu proiecte pentru instituţii publice din România, am devenit atât de scârbit de toată politica din ţara asta, încât emigrarea pare singura cale în momentul de faţă, să îi lăsăm să rămână singuri să se fure între ei. Din păcate, la noi, ori roşii, ori albaştri, galbeni, verzi sau mai ştiu eu ce alte culori politice există, toţi au dovedit până acum că preferă griul pentru populaţie şi rozul pentru ei.
Cu stimă, Florin Pop".


Scrieţi-ne!
De la agentul de circulaţie la medic, de la şeful statului şi până la ultimul funcţionar, tu, cetăţeanule, trebuie să fii respectat! Dacă nu mai tolerezi să fii umilit şi ignorat în ţara ta de cei care sunt plătiţi să aibă grijă de tine, acum e momentul să te revolţi! Scrie-ne la cetateanul.revoltat@jurnalul.ro şi vom sancţiona nedreptăţile şi îi vom taxa pe cei care te tratează ca pe un cetăţean de mâna a doua, pentru că aşa ceva nu există! Aşteptăm sesizările dumneavoastră şi pe adresa redacţiei: Jurnalul Naţional, Piaţa Presei libere nr. 1, corp D, etaj 8, Sector 1, Bucureşti, cu menţiunea pentru "cetăţeanul revoltat".

Citeşte mai multe despre:   cetateanul

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de