Campania Operatiunea "Ceata si fum" a Jurnalului National de anul trecut a prezentat situatia arhi-velor comunismului din Romania. La 16 ani dupa evenimentele din decem-brie 1989, concluzia este ca multe documente au fost distruse si instrainate. Fata in fata cu aceasta dezas-truoasa realitate, Jurnalul National propune o noua lege a arhivelor care sa permita accesul real la trecut.

Sub genericul Operatiunea "Ceata si fum", Jurnalul National a sustinut, anul trecut, o campanie in scopul punerii arhivelor comunismului romanesc in circuit public.

In 1989 aceia care l-au inlocuit pe Ceausescu - omul ce se imaginase vesnicul si atotputernicul stapan al Romaniei - au actionat ca mostenitori ai puterii lui. Pentru a si-o consolida au recurs la manipulari vizibile ca "afacerea teroristilor". Dar si la practici mai putin sesizate la nivelul drepturilor generale cetatenesti precum confiscarea arhivelor reprezentative ale trecutului regim: Partidul Comunist Roman si Securitatea.

DREPTUL LA TRECUT. Arhivele unei tari sunt insa parte a tezaurului ei national. Datorita acestui statut al lor, nu pot fi instrainate sau distruse din "vointa politica" a unor conducatori. Totodata sunt sursa prima si necesara a istoriografiei, dreptul la informatie fiind unul dintre simbolurile democratiei.

Cateva dintre practicile actuale de anvergura privind tratamentul acestor documente - descrise pe larg anul trecut in Jurnalul National - indreptatesc convingerea ca energiile si banii care se risipesc in circuitele arhivelor comunismului romanesc au nevoie de schimbare in profunzime. In primul rand, prin crearea unui cadru legislativ care sa asigure, unitar si democratic, dreptul cetateanului la informare asupra trecutului colectiv si studiul obiectiv al cercetatorilor. Reamintim in cele ce urmeaza cititorilor nostri cateva dintre anomaliile ce-ar putea fi indreptate printr-o noua lege a arhivelor.

DISPARITIA CREATORILOR DE ARHIVA. Partidul Comunist si Securitatea au fost primele declarate ca desfiintate in urma evenimentelor din decembrie 1989. Documentele elaborate de forurile centrale ale PCR au fost insa sechestrate, in afara oricarui temei legal, sine die, de catre Armata. Cat despre Securitate, desi, fara exceptie, toti reprezentantii SRI au declarat public ca institutia lor nu are nimic comun cu "odioasa politie politica", arhiva acesteia si-au insusit-o ca pe-o legitima proprietate.

Pana in 1996, timp in care arhivele Romaniei au functionat dupa legea parafata de defunctul Ceausescu, nu exista cadrul legal adecvat punerii in circuit a acestor importante documente. Creatorii de fond - respectiv Partidul Comunist si Securitatea fiind declarati disparuti - dupa insesi noile prevederi legale, arhivele lor trebuiau puse in circuit public.

Au mai curs de-atunci apele Dambovitei alti zece ani in care, sub diverse pretexte, se impiedica normalitatea intrarii in posesia trecutului.

TRATAMENT DIFERIT. In aceeasi tara si intr-un timp cand vocile publice se intrec in a afirma dorinta de democratie reala, pentru aceeasi activitate - cunoasterea trecutului comunist - functioneaza legi diferite. Si cu efecte extreme, s-ar putea spune.

Bunaoara, la Arhivele Nationale Istorice Centrale (ANIC) nu poti consulta documente din "vremea lui Dej" (inofensive "sigurantei nationale" precum fondul "propaganda" sau "organizatoric") desi insasi Legea Arhivelor nr. 16/1996 iti da dreptul. Incalcarea termenelor legale de punere in circuit a documentelor de catre amintita institutie nu se soldeaza cu vreo penalitate, spiritul actualei legi a arhivelor fiind, in acest fel, o fantoma a decretelor din anii ""80.

La Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), in schimb, poti citi scrisorile pe care si le-au trimis unul altuia soti si sotii cu cateva luni inainte de caderea lui Ceausescu. Unor cetateni cu statut respectabil si atunci si acum le sunt puse in circuit public vietile intime. Cu indoielnice "detalii picante" din moment ce in respectivele dosare se afla si planurile de masuri intocmite de ofiteri de securitate care prevad plastografierea scrisorilor "in scopul compromiterii obiectivului". Prin acest aspect al "desecretizarii", fara acordul si mai ales fara cunostinta unor cetateni care nu ocupa functii publice, este violata intimitatea acestora. Astfel CNSAS incalca chiar drepturile omului intr-o maniera inca mai brutala decat a Securitatii care pastra rezultatele interceptarilor telefonice si corespondentei in regimul unor secrete de serviciu.

RELATIA INSTITUTIE-CETATEAN. Si formalitatile de acces la principalele institutii care depoziteaza arhivele comunismului, ANIC si CNSAS sunt diferite. La ANIC, cercetatorul primeste, pe baza unei cereri-tip, acces gratuit in decurs de maximum o saptamana. La CNSAS, in schimb, ai impresia ca regulamentele de acces au fost concepute cu scopul prim de a-l face pe solicitant sa renunte la drepturile sale.

Spre exemplu, doritorul de a-si consulta dosarul sau de Securitate isi incepe demersul prin a depune o cerere-tip la CNSAS. Nu se stie niciodata cand va raspunde amintita institutie cererii sale: peste o saptamana, peste o luna ori peste un an. Daca raspunsul este "pozitiv" (exista in arhive documente pe tema solicitata), incep, cu adevarat, dificultatile: drumul la sediul Avocatului Poporului, completarea unui formular intortocheat conceput si plata deloc neglijabila a "vizei" de acces (un milion lei vechi). Nu-i de mirare atunci ca intr-un an de zile numarul cercetatorilor si cetatenilor care au primit acces la arhivele CNSAS depaseste cu putin numarul functionarilor institutiei.

Cat despre documentele ministerelor ori ale filialelor judetene ale PCR si ale Securitatii, desi tema arhivelor a fost una dintre cele mai mediatizate, gazetarii, politicienii si cercetatorii care au dezbatut-o nu le-au dat importanta. In urma documentarilor noastre reiese ca arhivele "judetenelor de partid" (mai bine spus ce-a mai ramas din ele) sunt depozitate care pe unde. Din pacate, temele dezbaterilor publice sunt restranse, in general, la starea Capitalei, desi numai a zecea parte dintre romani locuiesc aici.

FUNCTIONAR PUBLIC SI INSTITUTIE. Si functionarii publici din arhive au tratament diferit. In raport cu ANIC, la CNSAS volumul muncii este redus. Ca nici intr-o alta institutie de stat, doi ani de zile dupa infiintarea CNSAS, personalul a fost platit desi n-a avut "obiectul muncii". Si in prezent numarul solicitantilor cu care angajatii CNSAS vin in contact este incomparabil mai redus decat la ANIC. Ani la rand in "razboiul SRI - CNSAS", membri ai Colegiului CNSAS s-au plans public ca nu-si pot indeplini atributiile, salariile fiind insa, fara exceptie, de toti incasate. Copiate dupa modelul institutului german Gauk, si conditiile de lucru la CNSAS sunt mai bune decat ale arhivarilor din toate celelalte institutii romanesti de profil. Cu toate acestea, desi acelasi buget public ii alimenteaza pe toti, angajatii CNSAS sunt cei mai bine platiti functionari publici din Romania.

CONTROLUL FUNCTIONARII INSTITUTIILOR. ANIC a fost si a ramas o institutie subordonata Ministerului de Interne, prin traditie cel mai conservator si mai putin transparent minister din guvernele trecutului apropiat.

Prin Regulamentul de organizare si functionare al CNSAS, adoptat de Parlament prin Hotararea nr. 17 din 16 mai 2000, institutia este organism autonom, cu personalitate juridica, supus controlului Parlamentului, caruia anual sau la cerere ar trebui sa-i prezinte rapoarte. Din Regulamentul CNSAS reiese si obligatia Colegiului de a avea doua sedinte pe saptamana (in rest, nu este specificat vreun alt program!). Judecand insa dupa raspunsurile primite de solicitantii la accesul in arhiva, motivate luni de zile in temeiul "Colegiul n-a reusit sa se intruneasca", programul componentilor sai apare ca fiind de o desavarsita "lejeritate". Despre controlul Parlamentului - prevazut in actul anterior amintit - in presa n-au aparut referinte despre rezultatele sale. S-au publicat, in schimb, declaratiile de vitejeasca independenta ale unora dintre reprezentantii CNSAS. Gen: "Unde sa ne controleze, la pantofi sau la sosete?... Nu au dreptul sa ne controleze ei, Parlamentul, pe noi".

UN NOU PROIECT DE LEGE. Aceste si inca alte "amanunte" nu sunt decat sumare argumente pentru tratarea globala a arhivelor comunismului romanesc cu finalitatea punerii integrale a lor in circuit public.

Scopurile sunt cele de acces la cunoasterea trecutului, normalizarea relatiei institutie - functionar public - cetatean, stoparea distrugerilor si sustragerilor de documente facute in toti acesti 16 ani. Si nu in ultimul rand, anihilarea dezinformarilor practicate de oameni care isi construiesc imaginea "democrata" prin trunchierea realitatii arhivelor comunismului romanesc. Ori isi "acceseaza" salarii bune din fondurile publice sub pretextul unor cercetari stiintifice imposibil de realizat fara o lege care sa le permita accesul la documentare.

Cu aceste intentii, incepand de maine, Jurnalul National va prezenta un nou proiect de lege a arhivelor conceputa cu scopul punerii in circuitul public a tuturor arhivelor comunismului romanesc.

"CURATATE" DE ARMATA

Arhivele Cancelariei CC al PCR s-au aflat pana in 22 decembrie 1989 in responsabilitatea lui Silviu Curticeanu. Intervievat asupra starii acestor arhive "sechestrate" de Armata si depozitate la Pitesti, fostul sef al Cancelariei CC neaga trebuinta vreunei interventii in organizarea lor. "Arhiva era organizata dupa norme interne de stricta interpretare, ne-a declarat dl Curticeanu (foto). Era deservita de personal specializat si se baza pe un sistem de evidenta corect intocmit si tinut la zi. Circulatia documentelor era draconic reglementata. Orice intrare trebuia sa fie adresata personal secretarului general si orice comunicare trebuia sa aiba la baza o hotarare sau o rezolutie semnata de acesta. Nimeni, fie el si prim-ministru sau alt membru al conducerii de partid, nu avea dreptul sa consulte vreun document aflat in arhiva Cancelariei, fara acordul expres al lui Nicolae Ceausescu".

LA LIMITA REALULUI

CONDAMNAT LA MOARTE. Lui Ion Gavrila-Ogoranu, fost condamnat la moarte in 1951, i se spune ca nu a fost urmarit de Securitate intre anii 1976 si 1989 "Situatia din arhive" a lui Ion Gavrila-Ogoranu este edificatoare in privinta "curateniei" care s-a facut in documentele fostei Securitati. A fost legionar, in 1947 fiind chiar seful "fratiilor de cruce Ardealul". In 1949, "a fugit" in Muntii Fagaras devenind conducatorul unui grup anticomunist numit in rapoartele Securitatii "banda lui Ogoranu". Grupul a avut numeroase confruntari cu fortele de Militie si Securitate, in 1951, Ion Gavrila Ogoranu fiind condamnat la moarte in contumacie de un Tribunal din Sibiu. N-a fost descoperit insa decat in 1976, cand faptele fiind prescrise a fost gratiat. Adresandu-se CNSAS cu cerere de acces la propriul dosar, i s-au adus spre lectura din arhivele Securitatii 124 volume. Ultimele informatii se opresc insa in... 1976, inainte de arestare. Din acea data si pana in 1989 i s-a spus fostului condamnat la moarte Ion Gravrila-Ogoranu ca nu exista nici un document cu referire la el in arhive. Prin urmare, nici macar el nu fusese "lucrat informativ".

SCURTA RETROSPECTIVA

Campania de anul trecut a Jurnalului National a prezentat cititorilor nostri, in urma unei minutioase documentari, urmatoarele teme: 1. Cum au intrat, in afara legii, arhivele comunismului romanesc in aventura unor nefiresti trasee si gestionari; 2. Ce contineau in 1989 arhivele partidului si Securitatii - nationale si judetene, ce dosare au disparut si ce cunoastem c-a mai ramas; 3. Cum au rezolvat alte tari foste comuniste mostenirea arhivelor trecutului lor; 4. CNSAS - o institutie fondata cu intarziere dupa un model functionabil in 1990 si iluziile de revansa asupra unor factori represivi ai trecutului pe care le intretine; 5. Arhivele PCR - de la confiscarea de catre Armata la motivatiile si piedicile Legii Arhivelor si Arhivelor Nationale Istorice Centrale pentru a impiedica punerea lor in circuit; 6. Rationamente si pledoarii pentru adoptarea unei noi Legi a Arhivelor in concordanta cu angajamentul tuturor guvernelor post-comuniste de democratizare a informatiei si cu drepturile cetatenilor de acces la adevar asupra trecutului apropiat.

Jocul de-a deconspirarea informatorilor Securitatii

REPREZENTANT. Gheorghe Onisoru, presedintele Colegiului CNSAS, ai carui componenti sunt caracterizati de fostul lor coleg Andrei Plesu ca "mici vedete de conjunctura"

Despre arhivele fostei Securitati - unul dintre subiectele cele mai mediatizate din 1989 incoace - cu predilectie s-au exprimat fie gazetari si politicieni putin familiarizati cu istoria comunismului, fie istorici interesati de capital politic ori functii in domeniul administrarii arhivelor. In urma informarilor trunchiate ale acestora asupra practicilor Securitatii reiese ca deconspirarea fostilor informatori este dependenta exclusiv de "moralitatea civica" si anticomunismul manifestat inainte sau dupa caderea regimului de componentii echipei aflate la conducerea tarii si ai Colegiului CNSAS.

Regimul comunist din Romania a avut insa anumite particularitati deosebite de ale celorlalte tari europene. Cu scopul declarat al subordonarii serviciilor speciale partidului, cu mentiunea "strict secret", in Romania a intrat in functiune "Hotararea nr. 119 a Comitetului Executiv al CC al PCR asupra controlului de partid asupra activitatii organelor de Securitate si Militie" din 16 martie 1968.

In ea sunt specificate si urmatoarele decizii: "Pentru a sprijini munca organelor de Securitate si de Militie, secretarii comitetelor judetene, municipale si orasenesti de partid vor stabili la cererea acestor organe, in situatii deosebite si cand nu sunt alte posibilitati, membrii de partid care sa furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte, sa ajute in calitate de rezidenti si de gazde ale caselor de intalniri. Membrilor de partid care primesc asemenea sarcini nu li se vor intocmi dosare, ei vor sprijini activitatea organelor de Securitate si Militie numai in perioada absolut necesara pentru finalizarea actiunii respective".

Rezulta astfel, fara putinta de tagada, ca grosul informatorilor anilor ’80 nu pot fi deconspirati din cauza acestei dispozitii a lui Ceausescu, unica in fostul lagar socialist. Urmare a ei, membrii de partid nu aveau dosar de informator. Numele reale ale acestora erau cunoscute de primul-secretar de judet ori municipiu care aproba utilizarea lor. Dupa acceptul reprezentantului partidului, informatorii primeau de la ofiterii de Securitate un nume conspirativ cu care isi semnau rapoartele. Cu exceptia a doua-trei locuri din tara unde revolutionarii au intrat, in 1989, in posesia respectivelor liste cu indicii certe asupra identitatii informatorilor comunisti, restul au fost distruse conform "dispozitiilor interne" din bransa. Adaugand acestor precizari si pe aceea ca in 1989 un sfert din populatie facea parte din PCR, rezulta ca pentru grosul informatorilor nu exista temei legitim de deconspirare.