Ma numesc Paul Dobrescu, am doar 56 de ani, fost ofiter, cu o pensie nesimtita de 1714 lei in mana pentru ca, in 1998, am vrut sa vad cum este in viata civila si am trecut in rezerva cu o alta celebra ordonanta. Mentionez ca am o viata intreaga sub arme, adica liceu militar, scoala militara de ofiteri, cursuri peste 2 ani, de doua ori absolvent al Academiei Militare si al Facultatii de Istorie.
In urma cu 10 ani, am reusit, prin concurs, sa ocup o functie in cultura, iar in urma cu 5 ani am devenit functionar public. Acum am un salariu net de 1400 lei. Vi se pare mult? In total castig 3100 lei, adica mai putin decat decent. Ei bine, domnul Poc vrea sa-mi ia aceasta sursa de venit, desi nu stiu, la cat de calificat sunt - deh! 3 facultati! ce as putea lucra la un privat, nu stiu prea multe scoli particulare care sa primeasca profesori de 56 de ani! Ma simt tradat, umilit si nu-mi mai gasesc locul in tara mea, eu care eram atat de mandru ca sunt roman, oriunde as fi mers in lume!
Nu vreau sa fiu rautacios, dar nu inteleg de ce un parlamentar, ministru sau chiar stralucitul prim-ministru pot sa primeasca bani da la Parlament sau Guvern si de la alte cateva facultati de stat. Cum se poate una ca asta?! Cum vor sa fie exemple pentu noi/mine? Asa? Nu cred! Cand au timp sa munceasca in 3-5 locuri si la stat! De ce numai EI?
Adica pentru 2000-3000 de militari profitori si cu pensii nesimtite sufera peste 50000 de fosti militari cu pensii pana in 2000 lei. Asta este situatia reala! Nu vreau sa moara si capra vecinului dar nu inteleg de ce unii pot avea, la stat, cate lefuri pot, chiar sariti bine de 65 de ani, cand dupa lege sau bunul-simt, anual, ar trebui sa faca examene psihologice, stim noi de ce, iar altii, ca mine sau mai tineri, sunt pusi intr-o situatie penibila. Ce ar trebui sa fac? Sa renunt la pensie in favoarea unui salariu de 1400, cu putine sperante de crestere pentru urmatorii 4-5 ani? Sau la un drept castigat cu truda dupa 30 de ani in ARMATA prin mai multe legi care nu mai valoreaza nimic in fata unei ordonante triumfaliste!
Cu stima,
Paul Dobrescu