x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Poftiti la Folk You!

Poftiti la Folk You!

de Dana Andronie    |    07 Aug 2008   •   00:00
Poftiti la Folk You!

PRIMA SEARA  ●  Victor Socaciu vine cu “Biroul Executiv”, iar Nicu Alifantis cu ZAN
In aceasta seara, incepind cu ora 19:00, se vor auzi primele acorduri Folk You! Pentru ca maninca garoafe, ca sa-i fie mai usor, pentru ca n-are de ales – ori se prabuseste ori zboara, pentru ca e mai bine contra sau doar impotriva, Dinu Olarasu va deschide festivalul.



PRIMA SEARĂ  ●  Victor Socaciu vine cu “Biroul Executiv”, iar Nicu Alifantis cu ZAN
În această seară, începînd cu ora 19:00, se vor auzi primele acorduri Folk You! Pentru că mănîncă garoafe, ca să-i fie mai uşor, pentru că n-are de ales – ori se prăbuşeşte ori zboară, pentru că e mai bine contra sau doar împotrivă, Dinu Olăraşu va deschide festivalul. 
 
De trei ani încoace ne încăpăţînăm să organizăm un festival, “împotriva” tuturor piedicilor (de ordin financiar şi nu numai) care se înmulţesc de la o ediţie la ediţie. Acesta e un semn că sîntem pe drumul cel bun. Nu ne lăsăm, ştiind că orice lucru frumos se obţine cu trudă. În zile ploioase ne-am gîndit la spusele lui Stendhal: “Ţi se pare că un om are merite? Pune-i piedici la tot ce năzuieşte, la tot ce face. Dacă meritul lui e real, va şti să înfrîngă sau să ocolească piedicile”.

LOC ALES!
Am ocolit piedicile şi am primit respectul dumneavoastră, al cititorilor, dar şi pe cel al artiştilor care au contribuit din prea multul sau prea puţinul lor (creativ). “Folk you! este o încăpăţînare frumoasă şi lăudabilă. La cei patru ani, aţi intrat în grupa mică la grădiniţă! – spune Victor Socaciu.  Mai mult decît atît, Folk You! a devenit sărbătoarea verii, nu numai în lumea folkului, ci în lumea muzicii. Locul ales pentru această sărbătoare – Vama Veche – este cel mai potrivit. Dintre tinerii care păstoresc litoralul, publicul de la Vamă este cel mai dornic de folk, cel mai spiritualizat. De asemenea, Folk You! a devenit una dintre cele mai importante scene ale folkului, alături de «Om Bun» şi alte festivaluri cu renume din ţară. Nu vreau să mă laud, dar aşa e! A crescut dorinţa tinerilor de a comunica prin folk. Şi Jurnalul Naţional are o contribuţie. Totuşi, mi-aş dori ca oamenii care fac parte din showbiz-ul românesc să preia evenimentele de folk şi să le organizeze profesional”.

În această seară, Victor Socaciu vine cu tot Biroul (Executiv) în Vamă: Victor Solomon (chitară solo), Victor Stephanovici (chitară bas) şi Mihai Constantinescu (claviaturi şi percuţii). “Pe Mihai, sau Mike, îl prezentăm clăparul cu nume de artist. Îl cheamă exact ca pe binecunoscutul cîntăreţ de muzică uşoară. Am pregătit cîteva piese de pe ultimul album, «În fiecare zi». O să facem o prelansare în cadrul festivalului. Dar vom cînta şi piese mai vechi, altfel nu avem scăpare! Le cere publicul!”, ne-a dezvăluit “şeful” Biroului.   

NE VA ZÎMBI... În deschiderea “greilor” vor cînta artiştii tineri (nu ne referim neapărat la vîrstă): Ana-Maria Bordean, Tituş Constantin Cojocaru, Dan Vasilescu şi Cătălina Beţa. Cea din urmă este cunoscută drept “fata cu gîndacul”. Această emblemă i se trage de la piesa cu acelaşi nume: “E atîta lumină.../ «De unde vine?», te întrebi/ Căci doar ea e cu tine/ Iar luna s-a pitit după un nor// E atîta căldură.../ «De unde vine?», te întrebi/ Căci eşti doar în tricou/ Iar vîntul bate nebun/ Ia-o de mînă/ Citeşte-i în stele/ Minte-o că e cea mai frumoasă/ Cheam-o mai aproape, lîngă pieptul tău/ Să simtă şi ea galopul inimii tale/ Sărută-i gîndacul de pe deget/ Scoate-i din păr firul de iarbă/ Ea îţi va zîmbi/ Şi-şi va aminti... în iarbă...”. Deşi a primit de la fani şi de la prieteni numele “fata cu gîndacul”, Cătălina şi-a găsit un nume de scenă: Luka. “Născută iarna, la 7 ianuarie 1982, în Bacău. Adresa: încă îmi caut locul. De cînd eram micuţă cîntam în corul bisericii. Acum îmi dau seama că am cîntat la toate serbările şcolare. Îmi plăcea grozav de mult să cînt. De fapt, nu ştiu să-mi fi plăcut ceva mai mult decît să cînt. Era firesc, era natural, era ca şi cum m-aş fi spălat pe mîini. La sfîrşitul liceului, după cîteva repetiţii cu doi chitarişti – Radu şi Marian – şi un tobar – George, a ieşit afară din mine sufletul meu: «Gîndacul» (muzica: Cătălina Oana Beţa şi Radu Postolache, text: Cătălina Oana Beţa). Aşa îmi doream eu să fiu iubită”. Acestea sînt cîteva “acorduri” din CV-ul romanţat al “fetiţei cu gîndacul” – Luka.

Cei dintîi

De la ora 19:00 vor evolua pe scena aşezată pe plaja de lîngă Corsaru: Ana-Maria Bordean, Tituş Constantin Cojocaru, Dan Vasilescu şi Cătălina Beţa. Dinu Olăraşu, Ţapinarii, Mircea Florian, Zoia Alecu, Mircea Rusu Band, Andrei Păunescu, Ecoul, Victor Socaciu&Biroul Executiv, Nicu Alifantis&ZAN îşi vor acorda chitările şi sufletul începînd cu ora 20:00. Doru Ionescu este prezentatorul celei de-a patra ediţii Folk You!, organizată în parteneriat cu TVR2 şi Radio3net – Florian Pittiş. 

GÎNDACUL
“Ce mireasmă e-n aer.../ «De unde vine?» te întrebi/ Cînd uşor îţi acoperi/ Chipul tău cu părul ei de catifea/ Şi cînd ea se ridică, auzi un cîntec/ Şi te înfiori/ Căci este cîntecul ei// Ia-o de mînă/ Citeşte-i în stele/ Minte-o că e cea mai frumoasă/ Cheam-o mai aproape, lîngă pieptul tău/ Să simtă şi ea galopul inimii tale/ Sărută-i gîndacul de pe deget/ Scoate-i din păr firul de iarbă...”
Cătălina Beţa

PESCĂRUŞ
“Aş vrea să mă-ntorc/ Dar mi se-nchide calea/ cu cîini vagabonzi/ ce vestesc uitarea/ nu mai suport/ să văd însingurarea/ dintre gînd şi gînd/ acolo-i schimbarea// am aripi de foc/ mi se-nchide rana/ picături de noroc/ creează marea// mă închin cu-n picior/ căci mîinile te caută/ şi vreau să cobor/ dar vîntul mă saltă”
Ţapinarii

CHARLIE CHAPLIN
“Rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi, cu pămînt cu tot/ Pînă cînd va mai suporta ultimul Charlot./ Nu de el cînd rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi voi de voi,/ Că sînteţi grăbiţi şi cinici, şi inculţi, şi goi./ Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strîmbaţi,/ Hohotiţi, dar n-aveţi ştire voi ce strîmb călcaţi./ Face el cum face raţa şi e caraghios/ Dar ce cîrduri mari de raţe trec în sus şi-n jos”
Victor Socaciu

×