Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zaraza, Maria, Creola, Mandy, Lucile... Toate femei, toate muze inspiratoare de melodii fredonate generatie dupa generatie. Iubiri din a caror flacara s-au nascut cantece care-ti amintesc de propriile amoruri pierdute. Dar Miruna? "Miruna" lui Mircea Vintila? O fi existat de-adevaratelea sau Ciocu a compus muzica si versurile asa, intr-o doara?
Miruna a existat. Iar cantecul a pornit de la o gluma... "Miruna" e o poveste care n-a fost poveste. A fost odata in Bucuresti o studenta la Arhitectura, pe care o chema Miruna. Era blonda, cu parul lung si trista, purta bluze pepit, pe care si le lua de la Bucur Obor, fuste maxi-nflorate, palarii de paie cu panglica mov, in sfarsit, Miruna noastra era stilul hippie al lui Joan Baez. A, si avea blugii rupti la spate. Ciocu n-a vazut-o asa niciodata. A aflat asta de la un prieten de-al lui si celebru coleg de facultate al ei, pe nume Alexandru Andries... Miruna cea trista, care circula prin Capitala cu troleibuzul 89, era de fapt o fata haioasa, un picut imprastiata - uita mereu pe unde-si lasa camasa de noapte - , care te facea sa te-ndragostesti de ea. Junele Vintila, sensibil la farmecele ei genuine, i-a compus un cantec, in â73. Adica primele doua strofe din ce stim azi ca inseamna "Miruna". In acelasi an, l-a cantat o singura data, intr-un recital, la Sala Polivalenta.
