Dialogul a existat, pentru că-n "Arta conversaţiei” e nevoie de doi interlocutori. Dar întrebările-s uşor de ghicit, atîta vreme cît doamna Ileana Vulpescu vorbeşte tot atît de bine şI de uşor pe cît scrie…
"Chestia cu postul public de televiziune care ne recomandă să "trecem din modul full în modul squeeze sau size” mi se pare o bătaie de joc, absolut. Soţul meu, care e cinefil, mi-a explicat despre anamorfoză-dezanamorfozare – un procedeu tehnic optic, în care imaginie din filmele făcute pe ecran lat, semilat sau panoramic apar alungite, ca nişte picturi de El Greco. Pictor care, se pare, avea un defect de vedere. Dar asta nu-nseamnă că dacă unii, cu posibilităţI, au aparate performante cu tastă de nu-ştiu-care, trebuie să-l avem şI noi… Asta se-ntîmplă pentru că HD-ul poate avea loc doar pe televizoarele cu cristale lichide, de obicei cu ecrane imense, pe care, dacă stai într-o casă mică, nici n-ai unde să le bagi… Ce să facă lumea care are aparate care nu-s, totuşI, de 100 de ani? Să le arunce pe geam, doar pentru că n-are bani de aparate performante, pe care ei ne obligă să le cumpărăm, deşI n-avem bani de ele? E o treabă incorectă. La noi în bloc sînt 19 apartamente şI n-are nimeni aşa ceva. IarăşI, foarte enervant este faptul că în timp ce rulează un film, apare o bandă care anunţă ce va urma. Probabil că cineva face o afacere pe banii noştri, din care-şI ia şI comision. "Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă!”, cam aşa sună asta. Tot de la bărbatul meu, care a lucrat la CNA, ştiu că acestea sînt încălcări flagrante ale drepturilor internaţionale ale audio-vizualului. Altă problemă: de ce nu mai prindem, din ţară, TVR Internaţional? E un post care emite de pe teritoriul meu şI am dreptul să mă uit la el. Cred că toate astea reprezintă tip de abuz la care sîntem supuşI de televiziunea publică”.
Abordăm alt subiect. Despre cât de rău sîntem percepuţI noi, românii, în afară. A cui e vina? "Vina este a noastră. Avem nişte trimişI diplomatici trimişI în afară care nu-şI fac datoria. Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru a se şti că româna e o limbă de origine latină. Eu am întîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şI care nu ştia că româna e o limbă romanică! M-am oferit să-I spun eu care sînt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase… S-a mirat, spunîndu-mi: "Da, dar e atît de înrudită cu slava!”. I-am spus: "ŞtiţI cît e de înrudită cu slava? Tot atît cît o să fie şI franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!”. Alt caz: o fostă colegă de-a mea, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, avea un post într-o bibliotecă din New York. Trebuia să fie avansată şI a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa… Doamna care o examina a întrebat-o de ce a trecut şI rusa, doar limba ei maternă nu e slava? Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată… Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şI găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e, totuşI, o limbă romanică, s-o mute unde-I e locul. A doua zi, tot la secţiunea "Slave” a găsit cartea… Deci, vina nu e numai a noastră, cI şI a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi…
O întâmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania, cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I de dădeau să le citească şI el le spunea: "Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şI ştiu că nu e aşa!”. Iar ei se duceau în Germania şI publicau articolele exact aşa cum le scriseseră. Deducem că e o reavoinţă internaţională manifestă faţă de această ţară, cu sprijin şI din România. Nu trebuie să suferi de scenarită ca să-ţI dai seama de asta. Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, "Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Or, la noi, complicitatea e mai mult decît binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmplă din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şI nici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen. Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede…
Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii? Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse foarte puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri cum că românii au furat, au omorît, au escrocat…. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, cînd nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine. Dar sînt scoase în evidenţă cele făcute de ţiganii plecaţI din România, ca şI cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, de la graniţa Poloniei cu Germania, că din satelit îţI vede şI culoarea şireturilor de la pantofi… De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-I poată expulza, spunînd: "Uite ce-au făcut ticăloşii de români!”. E o demagogie de mult pornită. Aşa cum demagogia internaţională se practică şI în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară. Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţI se spune cît e tutunul de dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şI comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. Să nu-mi spună mie cineva că nu se poate stopa comerţul cu drogurile! N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şI familia mai plăteşte şI glonţul! Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şI fără leac. De cînd şI cu această mai nou introdusă noţiune de "corectitudine politică”, s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele "negru, negrotei, cioroi”, pentru că nu mai e "politic corect”. E posibil? Omul ăla a trăit într-o epocă… Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şI să intervii în textul lui? Ne întoarcem la "1984”, al lui Orwell? La ministerul de refacere a trecutului? Cel puţin existenţa mea s-a petrecut numai sub Orwell… Speram ca la bătrâneţe s-apuc alte vremuri. Acum e şI Orwell, e şI Kafka. Sîntem în plin… "Proces”…
Tîmpenia din America, cu "cioroii” lui Mark Twain, transportată în România, mutatis mutandis, ar deveni… "Romiada”, în loc de "Ţiganiada”? "Cînticele ţigăneşti” ale lui Miron Radu Paraschivescu sînt "Cîntice rome?” Ce-o zice şi săracu’ Garcia Lorca, cu ale sale "Cîntece ţigăneşti”, de unde a plecat şI MRP-ul? Eu nu-nţeleg: dacă te duci la un bordel şI scrii deasupra "mînăstire”, stabilimentul devine mînăstire? Cu ce se schimbă? Ce are insultător cuvîntul "ţigan”? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şI ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan…”
Degradarea morală e direct proportională cu cea lingvistică? ÎI povestesc doamnei Vulpescu că, mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd ceva de genul "În liceu se aflau doisprezece fete”.
"Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-I înveţI pe copii că "doi” şI doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri… Ferească Dumnezeu! E o epidemie, o avalanşă de incultură… Nimeni nu mai zice azi "loc”, zice "locaţie”, fără să-I treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat perineul de la piciorul stîng… Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Ce să mai spunem de "am luat decît două bomboane”… E o "furculisionare” a limbii române. Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Mi-aduc aminte de răposatul meu profesor, Iorgu Iordan, care-mi spunea, cu accentul lui moldovenesc şI puţin nazal: "Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţI doctori decît miliţieni!”... Se merge pe linia minimei rezistenţe… Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile atea, dacă poţI deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?
Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şI la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii. În ceea ce spune cel pe care-l inviţI nu poţI să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţI ani de la naşterea lui Gai de Mopezan. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şI le-a atras atenţia în direct: Este totuşI un compozitor neamţ, cum puteţI să-I pociţI numele? Răspuns: da, doamnă, dar e moda anglizantă!....”. E moda tîmpeniei şI a inculturii, aş spune eu… N-o să mai auziţI pe nimeni să spună Alfred Jari (Alfred Jarry), ci Elfred Geri! Ca Tom şI Geri (Gerry)… Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, dar e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi! De la asta încep toate. În Franţa, posturile radio şI tv sînt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. Mi-a povestit soţul meu, că, pe cînd era membru al CNA, a fost în Franţa şI a văzut că sistemul lor de monitorizare audio-vizual era atît de performant şI de drastic, încît atunci cînd detectau ceva în neregulă, îi tăiau pe loc”.
Şi-atunci ce ne facem? La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?
"La noi, în afară de pile, proptele şI o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şI în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţI înscrişI la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem? Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul "brînză bunăcioasă”, "piersică gustăcioasă”, "marea ieşeală” etc. Nişte analfabeţI care cred că inventează ceva… Sau, cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: ”E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume…”. Poate cuprinde, pur şI simplu… Ce să mai vorbim despre expresia greşită "fără doar şI poate”, care e de fapt "fără dar şI poate”? Adică adversativ şI dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu ”mai exact şI mai corect”. Le-am întîlnit la persoane foarte cultivate. Ce e aia? Ne întoarce la "unşpe trecute fix”?”
S-a gîndit, oare, Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?
"Nu m-am gîndit... Încă scriu despre nişte oameni care mai ştiu carte… Deocamdată nu lucrez la nimic, îmi acord o pauză…
Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şI depună un curriculum vitae, ci un "sivi” (CV) şI pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şI ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete… Mă indispune profund cînd aud de "brandul de ţară”. Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este "brandul de ţară”. Măcar dacă era şI Eva pe-acolo…
Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decît că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şI pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, ca să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şI să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şI printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul "cărţile care le-am cumpărat”, "m-am dus la servici”. Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici "m-am dus la ofici”, nici "am fost la ospici”, nici "mi-am luat un servici de masă”. Pe mine mă surprinde cîtă încredere au în ei aceşti oameni şI cîtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări "Gramatica greşelilor”, de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul "lasă-I p-ăştia să vorbească… ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţI, o generaţie expirată. Poate aşa şI e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii…
Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică… ŞI cînd la televizor şI prin gazete sînt aproape numai obscenităţI, cînd se cultivă doar incultura.