x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Romania cu ochi albastri Romania cu ochi albastri - Fleacul, supralicitat de Securitate

Romania cu ochi albastri - Fleacul, supralicitat de Securitate

de Ion Cristoiu    |    05 Oct 2006   •   00:00
Romania cu ochi albastri - Fleacul, supralicitat de Securitate

Documente secrete dezvaluie preocuparile Securitatii in materie de filme, difuzare a cartii, grila de programe a TVR. Printre cei vanati - Ana Blandiana, Fanus Neagu, Eugen Barbu, actorul Victor-Mircea Mavrodineanu.

 

Niciunde in alta parte ca in domeniul artei si literaturii ne apare azi in deplinatatea absurditatii sale ceea ce am numit supralicitarea fleacului de catre Securitate. Fapte tinand de omenescul complex devin obiect de supraveghere informativa mai intai si de propuneri de masuri mai apoi.

 

Semnificativa ramane in acest sens Nota din aprilie 1977 dedicata serialului tv ""Razboiul Independentei"". Conceput sa fie difuzat in episoade de cate 55-80 de minute, serialul il avea printre personajele principale pe Valter Maracineanu. Notele de esenta fac din ilustrul capitan ceea ce se zice in epoca a fi un personaj pozitiv. Comandant al Batalionului 1 din Regimentul 8, Valter Maracineanu moare eroic la asaltul redutei Grivita, rostind, inainte de a porni la asalt, in fruntea soldatilor, vorbele: ""Dupa mine copii!"".

 

Propaganda comunista il considera un erou model in educatia patriotica si revolutionara. Dupa terminarea filmului, Securitatea intra in alerta. Interpretul lui Valter Maracineanu a facut cerere de plecare definitiva din tara! Mai grav, s-a solidarizat cu Paul Goma! La Avertizarea de catre organe, actorul regreta faptele comise. Cu toate acestea, Securitatea propune sa fie scos din serial. Dosarul sau nu mai era la inaltimea eroului pe care-l interpreta!

 

Sub acelasi semn, al absurdului produs de Securitate, se inscriu si alte Note din Arhiva.
Cea din toamna lui 1988 ne dezvaluie preocuparile Securitatii in materie de difuzare a cartii, iar cea despre TVR, o institutie care se ocupa de grila de programe.

 

Eroul, scos din film

Ministerul de Interne Strict secret
Aprilie 1977

 

Nota
Organele Ministerului de Interne detin date ca in filmul serial pentru televiziune ""Razboiul Independentei"" rolul lui Valter Maracineanu este interpretat de Mavrodineanu Victor-Mircea, actor la Teatrul Giulesti. Mavrodineanu Victor-Mircea, in varsta de 30 ani, neincadrat politic, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, considerandu-se nerealizat pe plan profesional - aspira sa ajunga regizor de film, in anul 1976 a solicitat pasaport pentru RF Germania, in vederea frecventarii unor cursuri de specializare in cinematografie. Nemultumit de refuzul acordarii vizei de calatorie, la 1 martie a.c. a solicitat aprobare pentru plecare definitiva din tara, avand in strainatate un unchi - fratele mamei - stabilit in 1942 in Canada, unde functionase ca atasat comercial.

 

In ziua de 13 martie 1977, l-a vizitat pe Goma Paul, caruia i-a inmanat o scrisoare de adeziune la actiunea sa. Textul scrisorii, in care se pretinde ca in tara noastra nu ar fi respectate libertatile de opinie si exprimare, a fost transmis de postul de radio Europa Libera in ziua de 13 martie 1977. Cercetat de organele Ministerului de Interne, a recunoscut faptele comise, pe care le-a regretat, declarand ca se desolidarizeaza de actiunile lui Goma Paul. In ziua de 4 aprilie a.c., fiind pus in discutia colectivului dramatic de la Teatrul Giulesti, a cerut sa i se dea posibilitatea sa se reabiliteze prin munca, angajandu-se sa nu mai savarseasca fapte ce contravin intereselor statului. Propunem a se analiza si aprecia oportunitatea aparitiei sale in serialul ""Razboiul Independentei"", ce urmeaza a fi difuzat de televiziune.
Ministru
Teodor Coman

ASRI, Fond ""D"", dosar nr. 11.190, vol. 171, f. 111.

 

Mobilizare pentru o carte

Inspectoratul Judetean Timis
Securitate
Catre Departamentul Securitatii Statului

 

CARTE. Blandiana, interzisa

 

In conformitate cu ordinul nr. D/0070.510 din 20 septembrie 1988, s-a actionat prin masuri de verificare si informative in directia cunoasterii modului in care Centrul de librarii Timisoara actioneaza pentru retragerea volumului de versuri pentru copii ""Intamplari de pe strada mea"" de Ana Blandiana, stabilindu-se urmatoarele: volumul respectiv a fost primit la Centrul de librarii Timisoara in 3.200 exemplare, la data de 7 iulie 1988, fiind pus imediat in vanzare. La inceputul lunii august a.c., dispozitia de retragere a volumului s-a dat telefonic, de catre directorul Panciu Constantin de la Intreprinderea de difuzare a cartii Bucuresti, ceea ce a determinat intarzierea scoaterii din librarii a cartii, intrucat, pana in prezent, masurile similare au fost luate prin dispozitiile scrise ale Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste sau ale Centralei Cartii. Astfel, la o asemenea procedura, Centrul de librarii Timisoara a verificat veridicitatea dispozitiei la Centrala Editoriala, dar numitul Ciobanu Constantin, care a fost consultat, nu a cunoscut de masura luata. Dupa tergiversari, se retrag din librarii un numar de 230 exemplare, depistate pe retea si trimise sub forme de recartare la Intreprinderea de difuzare a cartii Bucuresti la data de 10 august a.c.

 

Verificarile efectuate in depozite si pe reteaua de librarii nu au dus la depistarea unor exemplare din acest titlu, care sa mai existe pentru vanzare.

 

De asemenea, acest titlu nu exista nici in depozitele de carte din Timisoara. La centrul de librarii nu exista instructori cu atributii pe linie de difuzare a cartii care sa fie cunoscuti cu probleme pe linie de securitate.
Seful Securitatii,
Colonel Sima Traian
ASRI., Fond ""D"" dosar nr. 10.966, vol. 5, f. 339-340.

 

Boicotul scriitorilor la TVR

Nota
Televiziunea romana intentioneaza ca, in contextul maririi duratei programelor, sa realizeze o emisiune intitulata ""Reportaj de scriitor"", in care diversi oameni de litere sa prezinte ctitorii ale Epocii Nicolae Ceausescu. In acest scop, au fost consultati mai multi scriitori, unii dintre acestia adoptand o pozitie necorespunzatoare. Astfel, Fanus Neagu a refuzat categoric, afirmand ca ""nu colaboreaza cu o institutie de imbecili"", facand totodata aprecieri negative la adresa socialismului din Romania. De asemenea, si-au exprimat refuzul scriitorii Eugen Barbu si Petre Salcudeanu, invocand unele divergente avute, pe parcurs, cu conducerea Radioteleviziunii.

 

O parte dintre cei consultati, printre care Constantin Toiu, George Balaita, Ion Hobana si Paul Anghel, s-au eschivat sub diverse pretexte sa raspunda solicitarilor institutiei, iar Dinu Sararu a acceptat, cu conditia ""sa nu i se ceara sa vorbeasca despre sistematizarea satelor"". Cu ocazia discutiilor purtate, mai multi scriitori si-au exprimat dorinta ca televiziunea sa reia programarea unor emisiuni de literatura si arta, in care sa se prezinte creatia literar-artistica actuala (filme, piese de teatru, expozitii, concerte, carti, spectacole de opera si de balet etc.).
ASRI, Fond ""D"", dosar nr. 11.188, vol. 2, f. 333.

 

  • Selectie si comentariu realizate de Ion Cristoiu
  • Nota: Intertitlurile apartin redactiei
  • ×
    Subiecte în articol: cartii librarii