Pitici, cascaval, miere, ro-sii autohtone si struguri din tari calde, hamace fa-cute in Dambovita si oale albastre de Corund, iconi-te si jucarioare aduse di-rect din angroul Europa, toate-s de gasit in imensul bazar in care s-a transformat marginea drumului ce du-ce de la Bucuresti spre Brasov.

Tarabe, tarabioare, pancarte cu oferte si marfuri dintre cele mai pestrite. "Vadul de la sosea" e mai populat de comercianti decat de producatorii autohtoni, care-si scot pe la porti ceea ce produc in gradina. Comerciantii recenti vin din alte zone si isi desfac marfurile pe un petic de trotuar inchiriat pe marginea DN1.

Constantin Becu e unul dintre ei. Fost profesor de desen, barbatul s-a lasat de meserie si de sase ani face pitici de gradina. Nu e singurul din zona, dar e cel mai mare producator. "Am aflat de industria asta de la fiul meu din Germania, care mi-a vorbit de o familie de nemti care detine monopolul pe pitici acolo. Mi-am zis ca, avand casa la sosea, poate fi un mare atu, daca va fi sa intru si eu in afacerea asta - adica sa am aici si atelierul, dar si punctul de desfacere", spune mesterul piticar. Constantin Becu face acum peste 400 de modele de pitici si castiga cam 1.500 de lei noi pe luna. "Unii opresc din curiozitate, altii chiar cumpara, mai un cadou pentru un botez, ba pentru o nunta, ba cereri de ornamente pentru gradini de vara si restaurante. La cativa kilometri are un punct de desfacere si fiul meu. Si lui ii merge bine", conchide Becu. La trei kilometri de atelierul lui Becu, tanti Virginia vinde si ea piticanii. Are modele mai putine si clienti mai deloc. "Cred ca in doua-trei luni inchidem, pentru ca nu mai merge ca acum patru ani, e concurenta mult mai mare", spune reticenta femeia care se teme sa mai dea interviuri dupa ce in urma cu un an, dupa o campanie a unei televiziuni despre cum se fac banii pe DN1, s-a trezit cu "n" controale si cu piscaturi zdravene la buzunar pe amenzi.

AUTOSERVIRE. Cat despre vanzatorii cu de-ale gurii, i-am gasit cam dezamagiti de clientela. Nicoleta Visan vinde miere in apropiere de Predeal. Se ocupa cu asta de 34 de ani si acesta e singurul loc in care a vandut in toata aceasta perioada. Scoate cam 2.000 de lei noi pe luna, dar asta in varf de sezon, si plateste lunar o taxa de 140 de RON. "Sunt destul de putini turisti anul asta si se simte la vanzari, am insa clienti fideli de ani buni si ma bazez pe ei, chiar si italieni si nemti. Mai rea e concurenta neloiala, pentru ca sunt cei care cumpara miere energizanta din comert cu 1,7 RON borcanul, ii dezlipesc eticheta si o vand aici, pe marginea drumului cu 6 RON." Nu departe de fagurii Nicoletei Visan, Alina Robu vinde cascaval afumat si branza de burduf in coaja de brad. "Noi suntem si producatori, avem stana la Dambovicioara, unde stam patru zile pe saptamana si restul zilelelor vindem aici. Nu e un business, traim din asta", spune femeia. La Azuga, tanti Angela sta pitita langa o taraba cu branzeturi si refuza sa vorbeasca, nu e marfa ei, ea doar vinde. Nu stie nici cine e producatorul, nici daca se plateste vreo taxa, nici daca au avizul veterinarului.

Nici chioscarilor cu suveniruri nu le mai merge, pare-se. Colonia de la popasul Azuga e pe muchia falimentului. Cei mai multi sunt din Harghita, din zona Corund si vin aici pentru desfacere. Mai sunt si localnici din Azuga care merg la Corund si cumpara din atelierele mestesugarilor si apoi incearca sa le vanda la popas. Iile, care nu mai seamana cu cele traditionale, ci sunt niste bluze din import cu motive asemanatoare, cergile si restul kitsch-urilor nu prea mai au insa nici ele cautare.

CONCURENTA
"Sunt destul de putini turisti anul asta si se simte la vanzari. Mai rea e concurenta neloiala, pentru ca sunt unii care cumpara miere energizanta din comert cu 1,7 RON borcanul, ii dezlipesc eticheta si o vand aici, pe marginea drumului cu 6 RON" - Nicoleta Visan, comerciant de miere Predeal

Talmes-balmes pe drum

EXCURSIE. Ion Sandu vine din Dambovita si se plaseaza undeva pe langa vreun copac de care isi poate agata hamacele ce-i aduc lunar 2.000 lei noi

Afacerile prospere sau incercarile de a face ceva bani de buzunar ii scot la sosea, pe DN1, si pe bogati, si pe saraci. Plasati strategic undeva dupa Otopeni, cei 17.000 de metri patrati cu plante ornamentale atrag zilnic 50-60 de clienti. Mai mult de jumatate dintre ei devin si cumparatori, luand o muscata sau un brad argintiu olandez. Ideea de a deschide aici firma s-a dovedit foarte buna, dat fiind ca romanii au inceput sa-si faca gradini si case la Snagov si la munte. Vadul face mai mult decat fluturasii si bannerele publicitare. Cu o galeata de zarzare, un sac cu rosii sau o farfurie cu oua, scosi afara din curte de pensia mica sau de somaj, satenii care au noroc sa aiba casa la marginea DN1 ies la vanzare in fata portilor. "Tot la piata merge vanzarea mai bine, dar cat iau acolo dau pe benzina", spune o femeie din Tancabesti. Iese zi de zi sa faca un ban, adica vreo 50 lei noi pe zi, dar vanzarea merge prost. De vina, in opinia ei, sunt legumele si fructele aduse din strainatate pe toata durata anului, "de, nu mai stie omul de trufandale, se imbuibeaza cu rosii din alea fara gust si iarna si vara". Ceva mai departe, in Ciolpani, un batranel a trebuit sa plateasca pentru bucuria zilnica de a vinde "strugurii adusi de la Valea Calugareasca". Politia i-a dat amenda un milion de lei. Se intrerupe din povestire cand, dintr-o masina luxoasa, il claxoneaza cu nerv o cucoana coafata si machiata à la Elizabeth Taylor, care poftea la rosiile unchesului.

HAMACE. Practic gasesti pe marginea drumurilor tot ce ti-ai dori, si chiar si ceea ce nu ti-a trecut niciodata prin cap ca ai nevoie. Ca de exemplu hamace, lucrate cu migala de Ion Sandu, fost "sudor argonist" la centrala de la Cernavoda, in culorile nationale ale Romaniei sau Frantei, spre leganarea diversilor patrioti. "Ai grija, sa nu-l legi cu sarma, ca se rupe!", ii livreaza Sandu "instructiunile de folosire" unui client. Pentru oale albastre nu mai trebuie sa te duci pana in Harghita. Le gasesti la Azuga, vandute de corundeni care se plang: "Acum fiecare om cam este plin cu din astea!" Nici jucariile sau iconitele aduse direct din en gros-ul Europa nu-s mai cautate. Vanzatorii trebuie sa inventeze altceva pentru dorintele inca nesatisfacute ale turistilor. (Irina Munteanu)

O SUTA DE KILOMETRI DE MAGAZIN GENERAL

Rosii. Palarii de paie. Peste. Papuci de plaja. Iconite tamaduitoare fabricate in Turcia. Pitici de gradina. Pepeni si lubenite. Tenisi chinezesti. Tricouri cu Zidane. Ziare. Reviste. Scaune vechi. Cosuri de rachita. Si cate si mai cate. Ai spune ca Romania este tara vesnicelor veri secetoase, iar negustorul roman a renuntat la magazine. Totul se vinde la taraba, pe marginea soselelor. Ca pe vremuri, caisele si ciresele. Micul fermier nici nu se mai vede. Se mai aciuieste pe langa o bariera si spera ca soferul va cumpara un pumn de afine cat asteapta sa treaca marfarul. Nici nu-l vezi printre cohortele de ambulanti cu prosoape pe umeri. E sezonul vacantelor. Sezonul ambuteiajelor. Din loc in loc, cate un santier. Pe ici, pe colo, un accident. Des, din ce in ce mai des, tarabagii cu stupul de masini trase mai mult pe carosabil decat pe dreapta. Sa nu indraznesti sa te revolti. Suvenirurile pe care, din obligatie, trebuie sa le daruiasca ei la intoarcere sunt mai importante decat bunul-simt rutier. Romania, la sosea. Vanzatori si cumparatori? Cine sunt ei? (Cristian Stefanescu)