Ţoapa la suflet citeşte etichete

Ţoapa aia de duzină e ţoapă fiindcă se îmbracă într-o bluză mov, iar fusta e roşie cu frunze verzi. Ţoapa aia pe bandă rulantă e ţoapă fiindcă nu potriveşte subiectul cu predicatul, e nenorocoasă la gramatici, din două posibilităţi nimereşte acorduri stâlcite. Ţoapa aia banală vorbeşte tare de se zguduie ferestrele, se hârjoneşte cu îmbrânceli şi gâdilat în staţia de tramvai.

Dar cea mai periculoasă ţoapă este ţoapa la suflet. Ţoapa la suflet e fandosită, se laudă că merge seară de seară prin cluburi şi ţoapa la suflet chiar miroase frumos. Miroase frumos la subsuori fiindcă toată ziua plimbă vorbe despre cosmetice şi cu ce cariocă să-şi mai vopsească ochii. Ţoapa la suflet miroase frumos la subsuori, dar miroase urât la suflet. Sufletul ţoapei acesteia de maximă periculozitate are iz de stătut, iz de mâzgă, iz de zgârciuri expirate.

Ţoapa la suflet îşi face veacul fandosindu-se prin cafenelele din Dorobanţi după ora 2:00, când se trezeşte. Cu vorbe degeaba care le pică din gură, ţoapele la suflet numără orele până se întunecă şi se duc să se sclifosească prin cluburile de fiţe de pe malul lacurilor. Dar nu lacuri din zona plăcută, ţoapa asta se potriveşte cu colţurile urâte cotropite de mătasea broaştei cu verde incert.

Am spus că ţoapa la suflet lasă să-i cadă vorbe din gură, că nu-i pică din gură vreo idee sau vreo observaţie mai acătării, mestecă ţoapa la suflet vorbe din puţina zestre de cuvinte ce numără vreo 47 de cuvinte. Că la mai multe vorbe n-o duce capul. Fiindcă ţoapa la suflet cu fasoane prin cluburi zice că e citită. Da, citeşte etichete.

ŞEPTIC DE MITOCAN
Ţoapa la suflet petrece prin cluburi cu d-alde Poponeţ, băiat de bani de la tata pe care-i face praf prin cluburi. Este alintat în aşa fel încât să nu poată fi numit Creieraş, deoarece e prăpăd mare acolo la el. El şi ai lui vor să rupă dinţii fâţâitelor din cluburi aruncând cu mii de euro în trataţii cu şampanii scumpe ca să supraliciteze faţă de trataţiile vreunui bogătaş din Golf, care s-a trezit sub tălpi cu o pungă de petrol.

Băieţi cu haine de firmă şi lanţuri la toate încheieturile, care închiriază iahturi scumpe la Monte Carlo şi bucătari cu preţ uriaş ca să epateze vreo vedetuţă cu picioare pornite de la amigdale şi mai cu nimic deasupra amigdalelor.

Ţoapa se face că nu vede ce întâlneşti la tot pasul în trista Românie şi mie-mi face inima să plângă. Am observat în piaţă o bătrână cu părul alb. Ca albul cinstit din poveste. Târa bunicuţa o sacoşă peticită. Nu prea mai putea să înalţe ochii spre seninul de pe cer, privea în jos şi din pricina oaselor bătrâne şi a coloanei îndoite ca mânerul bastonului. Dar privea în jos şi de umilinţă. S-a oprit bătrâna în dreptul unei tarabe cu ouă, şi-a desfăcut pumnul cu degete îndoite de bătrâneţe şi a plătit trei ouă. Le-a pus cu mare grijă într-o pungă de plastic şi a auzit că în buzunar îi mai zornăiau nişte monede. Le-a numărat cu mare atenţie, dar nu ajungeau pentru plata unui al patrulea ou. Şi l-a rugat pe negustor să-i vândă un ou spart cu preţ mai mic.

Biata bătrână fusese profesoară. Unul din zecile de mii de dascăli cu leafă mică şi cu suflet mare. Iar acum din pensia pipernicită nu putea să-şi cumpere un al patrulea ou. Bă, ţoape la suflet, că nu pot să mă adresez vouă decât cu mârlănescul bă! Vă faceţi că nu ştiţi că există asemenea bătrâne? Când închiriaţi iahturile de lux din Monte Carlo pentru deşuchelile voastre, vă faceţi că n-aveţi cunoştinţă că pensionarii n-au bani decât pentru plata angaralelor şi pentru puţinele pilule care nu sunt de-ajuns pentru a ţine în frâu alergarea nesănătoasă a inimii? Vă faceţi că nu ştiţi, când tăiaţi ca la un şeptic mitocănesc cu mii de euro, că familii întregi abia îşi plătesc din salariu caloriferul, că biata mamă găteşte o ciorbă chioară şi strânge şase luni ban lângă ban ca să cumpere caiete şi creioane copiilor?

Ţoape la suflet, măsuraţi valoarea omului în hainele de firmă şi în strălucirea caroseriei limuzinelor voastre. Vă faceţi că nu ştiţi de scene ca aceasta care mi-a gâlgâit plânsul în gât. M-a aşteptat o femeie de mână cu o fetiţă palidă, a alergat fetiţa după mine strigându-mă "nene Florine". Iar bunica ei, jenată până la plăsele, mi-a spus: "V-am auzit lăudând iile româneşti, mileurile româneşti, lucrătura de mână românească, care spuneaţi că sunt la mare preţ la Paris şi mulţi francezi rafinaţi dau bani serioşi pe astfel de lucruri migălite cu mâna.




Ajutaţi-mă să vând şi eu mileurile, iile şi goblenurile făcute de mâna mea că nu ne mai descurcăm cu banii". A întors capul să n-o vadă nepoţica fragilă că plânge. Era medic, pensionată din pricina unui atac vascular în creier.

Ţoapa la suflet n-are inimă. Are suflet din polimeri, din material plastic. Sfidează România, sfidează românul strâmtorat şi apăsat de vremuri grele, sfidează cu bogăţii de prost-gust. Ţoapa la suflet mai e şi proastă. Şi în prostie există grade şi clasamente de departajare a tembelismului. Ţoapa la suflet cu portofelul gras este o proastă confort 3.

Dinu Păturică pe lângă aceşti ajunşi fără nici un merit care dau cu tifla poporului român, ei bine Dinu Păturică părea un individ de caracter faţă de mocirla băltită în sufletul ţoapei cu pretenţii, ţoapei la suflet.

SERTARUL CU PROŞTI
Se dau mari şmecheri. Dar şmecheria lor nu naşte măcar o idee originală. Se dau engleziţi. În coana Chiriţa, parveniţii se franţuzeau "furculision". Ţoapa la suflet de Dorobanţi se fasoleşte cu englezisme, "furculision" a devenit "furculişăn". Ore întregi, în faţa unor băuturi scumpe, miştocăresc de 30 de bani valoare. Mai erau şmecheri şi pe vremea lui Ceauşescu, dar unii chiar aveau idei trăsnite, cu sâmbure de fantezie.

Nici măcar descurcăreţi de genul ăsta nu sunt ţoapele la suflet. Nu le-ar da prin cap şmecheriile cu care se descurcau românii în absurdităţile comuniste. Nicicând ţoapa la suflet n-ar putea juca în această scenă ce s-a petrecut cu adevărat înainte de 1989. Era ora 4:00 şi în staţiile de autobuz erau puhoaie de oameni ieşiţi de la serviciu. Mijloacele de transport în comun se lăsau aşteptate, iar pe ei, românii slujbaşi, îi aşteptau copiii cu cheia de gât.

A ajuns cu chiu, cu vai în staţie un autobuz din acela deşelat, cu burduf, frecând pământ. Asalt ca la Plevna, dar numai voinicii s-au suit în autobuz. Se călcau pe picioare în autobuzul ticsit. Şi numai ce apare o echipă de controlori. Controlorii îl descoperă pe un bărbat fără bilet şi îi cer buletinul. Gură bogată, chiulangiu la biletul ITB, n-a dat buletinul şi a început să vocifereze: "Eu sunt marele rău din România asta, că n-am bilet. Altele merg pe roate. Pe mine să mă pedepsiţi că-mi stau copiii pe maidan şi nimeni nu le-a dat să mănânce".

Controlorii au trecut la metoda aşa de des folosită. Au strigat şoferului să închidă uşile şi să meargă cu autobuzul la Miliţie să-l predea pe cel fără bilet. În protestul restului călătorilor deturnaţi de la drumul lor, se apropie de controlorii ITB un bărbat cu voce scăzută şi conspirativă şi le spune controlorilor: "Nebunul ăsta a greşit că n-are bilet, dar a greşit mai grav înjurând regimul comunist. E omul meu şi îl duc eu în altă parte". La auzul acestor vorbe ale eventualului securist, controlorii s-au dat la o parte, iar şoferul a deschis uşile.

Îmbrâncindu-l pe cel fără bilet, bărbatul misterios l-a dat jos din autobuz şi a dispărut cu el după colţ. Când n-a mai fost văzut de cei din autobuz, bărbatul misterios păsămite securist a început să râdă în hohote şi i-a spus celui fără bilet: "Hai să trăieşti, i-am fraierit, că nici eu nu aveam bilet!". Nici măcar de astfel de farse nu sunt în stare ţoapele la suflet cu snobismele lor puturoase. Cândva, se zicea în anii interbelici că există mahalagii. Numai că aşa-zişii mahalagii erau oameni cumsecade, care locuiau la periferia oraşelor, în mahalale, fără canalizare.

Dar aşa-zişii mahalagii lucrau până pe înserat, după care stăteau în curtea lor măturată şi cu boltă de viţă-de-vie. Erau oamenii cumsecade, săraci ai marginilor de oraş. Ţoapa la suflet nu e din categoria acestor mahalagii cumsecade. Ţoapa la suflet de Dorobanţi are mahalaua cea urâtă în suflet.
Ţoapa la suflet cu limuzină şi damf de whisky scump e jalnică şi locul ei e în sertarul cu proşti.