x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

In orasul de la capatul UE

0
Autor: Cristinel C. Popa 23 Ian 2007 - 00:00
In orasul de la capatul UE


Anul 2007. Urbea Flamanzi. Oameni care traiesc mai rau ca boschetarii din marile orase. Oraseni eurointe-grati cu de-a sila sunt gata sa puna din nou mana pe furci si pe topoare pentru a obtine iazul ce li se cuvine. Satui de betele in roate pe care, spun ei, le baga noii capitalisti, flamanzenii regreta comunismul, cu CAP-urile lui cu tot.

  • Cititi si: Saracie in orasul de la capatul UE

    Flamanzii vechi si noi

    OF - O data cu aderarea, flamanzenii nu mai pot circula cu caruta la sosea
    2007, urbea Flamanzi, euroziua a saptea. Saracie evidenta. In trei ani de cand localitatea a devenit oras nu s-a facut mare lucru pentru cetateni. In targul pustiit de tineri, majoritatea plecati la munca in strainatate, sunt oameni care traiesc mai rau ca boschetarii din marile orase. Mai mult, proaspat orasenii eurointegrati cu de-a sila sunt gata sa puna din nou mana pe furci si pe topoare pentru a obtine iazul ce li se cuvine. Satui de betele in roate pe care, spun ei, le baga noii capitalisti, flamanzenii regreta comunismul, cu CAP-urile lui cu tot.

    S-au schimbat multe in Flamanzi, dar necazurile au ramas. Cateva vile ale capsunarilor, mult mai putine ca in alte localitati din nordul tarii, nu estompeaza aerul pauper. Flamanziul a fost o comuna viguroasa, stapana pe ogoare aflate si la 30 de km distanta; acum e un oras mic, cu 15.000 de suflete - oficial, dar cu mai putine, in mod real, daca le scadem pe cele ale oamenilor plecati peste hotare.

    AMINTIRE. Din vechiul conac, declarat monument istoric, au mai ramas doar portile

    DUPA BLOCURI. La intrarea in oras te intampina falnica moara lui Gaitan, mai incolo incep casele, pipernicite, aruncate dezordonat pe coama dealului. Orasul arata ca un sat mai mare si mai frumos. Cu blocuri in centru, drum asfaltat, firma de cablu si post local tv, masina de pompieri cam rablagita, statie de salvare si pamant cat vezi cu ochii. La o rascruce, monumentul inchinat evenimentului, un obelisc inscriptionat, dar ale carui litere nu se vad decat de aproape. Curiosul afla ca a ajuns in locul in care acum un secol a pornit rascoala ce a schimbat intrucatva istoria. Dupa cladirea impozanta a primariei si a caminului cultural transformat azi in sedii de partid, te intampina cel mai amarat bloc de garsoniere al orasului. La etaj fumega hornurile scoase pe geam. Oamenii cara cu sacii surcele decupate din gunoaie ca sa se incalzeasca. Dorm de foame, epuizati... Dincolo de drum, la "Euro-barul" infiintat cu aceasta denumire inca de acum trei ani, musteriii inca nu roiesc. Votca se pastreaza rece in vitrina langa poza regelui manelelor, Guta, iar televizorul e fixat pe postul local. Clientii sunt la fel de putini ca inainte de intrarea in Europa. Tinerii vin la un suc, la o cafea, iar cei mai in varsta sufla in cate un rachiu.

    SUBZISTENTA. In proaspatul orasel Flamanzi sunt sute de copii care mor de foame

    POARTA NOUA. Oamenii isi dichisesc casele: fac ordine in curti, alunga gainile ce dau sa iasa in drum, repara gardul. Mihai Haisan isi face poarta noua. O parte dintre ei au bani, ca au fost la munca in Italia, dar tot privesc cu invidie la vecinul de vizavi care-si inalta casa falnica din BCA. Spun ca omul a bagat pana acum in ziduri mai mult de 100.000 de euro si ca mai are de cheltuit ceva valuta. Mai incolo, la magazinul bine aprovizionat, cateva femei pierd vremea admirand marfurile. Nu prea au bani, dar timp berechet, ca la camp nu au ce face iarna, iar serviciu nu au, ca nu sunt locuri de munca. Scoala e inchisa, iar Casa de Cultura tremura rece in intuneric in asteptarea unei sarbatori. O nunta, ceva. Intregul Flamanzi pare, de altfel, sa astepte. Ce anume? Nu stiu nici orasenii. Poate tinerii plecati prin alte tari, poate vremuri mai bune. Poate o noua rascoala.

  • Foto: Cristinel C. Popa
  • Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi

    Serviciul de email marketing furnizat de