x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata intre ghisee "La coada, oamenii sunt virgule!"

"La coada, oamenii sunt virgule!"

14 Sep 2006   •   00:00
"La coada, oamenii sunt virgule!"

Asteptam mesajele dumneavoastra, cu povesti adevarate despre cozile la care ati stat, pe adresa redactiei, la numarul de fax: 021/318.20.22, pe forumul ziarului sau pe e-mail: lacoada@jurnalul.ro. Cele mai interesante mesaje vor fi publicate in Jurnalul National.

Asteptam mesajele dumneavoastra, cu povesti adevarate despre cozile la care ati stat, pe adresa redactiei, la numarul de fax: 021/318.20.22, pe forumul ziarului sau pe e-mail: lacoada@jurnalul.ro. Cele mai interesante mesaje vor fi publicate in Jurnalul National.

"De ani de zile vad ca Romania este tara oamenilor in forma de virgula in fata unui ghiseu... Priviti profilul unui om contorsionandu-se sa ajunga la nivelul urechii functionarului de dincolo de geam! Are profilul unei virgule perfecte... Acolo nu se va pune niciodata punct problemelor lui, va fi mereu o virgula dupa care urmeaza un "dar" sau un "iar"... In fata ghiseelor, oamenii nu mai sunt oameni, ci virgule, numeroase virgule, care stau acolo la cozi, sperand sa-si rezolve ceea ce urmeaza dupa o alta virgula, adica pe "dar" si "iar"... (Maria)

TEST. "Cozile au fost inventate in minunata noastra tara pentru a testa intr-un mod foarte original si tipic mioritic psihicul romanului ... Cu cat omul sta mai mult la coada si e impins in mod politicos de la un ghiseu la altul, el invata sa se adapteze noului cadru politic si economic in care ne zbatem cu totii. Coada are o semnificatie destul de profunda, pentru ca nicaieri nu se socializeaza mai bine decat acolo unde omul simte cum nervii cedeaza si astfel se incepe o sedinta de comunicari complexa intre toti suferinzii care stau la rand. Discutie combinata cu puternice manifestari de "simpatie" pentru alesii tarii. Singura diferenta fata de regimul trecut e libertatea de exprimare adusa de roman la un nivel exacerbat, generat de combinatiile reusite de argou si jargou... In cazul in care, ca tanar posesor al calitatii de viitor cetatean european, ma hotarasc sa scriu vreo carte de filosofie profunda din tainele poporului roman, voi scrie despre combaterea stresului la cozi! Primul capitol - despre cum sa ucizi in functionar aroganta, sau despre cum sa il sabotezi pe omul din fata ta. Insa ma mai gandesc la acest proiect, pentru ca, deocamdata, ma chinui sa inteleg de ce a orbit justitia si de ce romanul e supus, in mod involuntar, unor grele teste psihologice, de catre un psiholog abstract, care in fiecare an percepe comisioane din ce in ce mai mari... (Stefy Fanny)

CO2. "Este toamna si Don Quijote a pornit in campania de toamna impotriva statului la coada. Circula odata un banc... Demult, pe vremea lui Ceausescu, venea un tovaras de la serviciu si a vazut o coada. Disciplinat, omul s-a asezat la coada, iar dupa ceva timp a intrebat: "Ce se da aici?". "Pai, se dau zoze." Omul s-a linistit si a ramas cuminte la coada. Dupa ceva vreme, o rumoare strabate coada: "Nu mai sunt zoze." Omul devine nelinistit, dar un alt zvon strabate coada: "Au boze". Dupa ceva vreme, multimea freamata: "Nu mai sunt nici boze. Dar au zuze." Fericit, omul sta in continuare la coada. In sfarsit, ajunge in fata, vanzatoarea il priveste amabil si-i spune: "Nu mai avem nici zuze, dar avem none". "Dati-mi si mie un kil de none." A fost o vreme cand eram prea mic ca sa inteleg poanta, dar cand mi-a picat fisa, la un an distanta, am cazut pe jos de ras.
Deci Don Quijote a pornit la lupta impotriva mentalitatii cozii... Va reusi oare sa invinga?
Cateodata uit cum era inainte, dar inca imi mai aduc aminte de acele vremuri si uite asa se face ca mi-am adus aminte de cea mai stupida coada pe care am vazut-o in viata mea. Se intampla in 22 decembrie ’89, de peste tot lumea se ducea sa lupte impotriva lui Ceausescu, fara sa le pese ca vor fi impuscati, mii de oameni se indreptau spre centrul orasului si, in acele momente dramatice s-a intamplat, nu stiu cum, ca la alimentara circula un zvon ca se dau portocale. Nu voi putea uita niciodata acele cateva sute de persoane care stateau cuminti pe scaune asteptand portocale, in timp ce altii se duceau sa se sacrifice...

ALTE COZI. Intre timp, lucrurile s-au schimbat, dar coada nu a putut sa ne iasa din minte, au mai fost cozi la Caritas, la FNI, la pasapoarte, la politie, la buletin, la banca. La distanta de 16 ani, am trait sa vad o alta coada incredibila, coada la ceasuri de lux de la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, sute de persoane asteptand la coada pentru a putea cumpara ceasuri de lux. Dincolo de birocratii care lupta pentru perpetuarea cozii, exista in fiecare din noi o nostalgie a cozii. Nici un lucru nu avea farmec daca nu stateai la o coada, un film prost devenea bun, daca si coada era suficient de mare."
"Don Quijote a plecat in campanie impotriva cozilor din Romania. Dar romanii s-au obisnuit cu coada si nu se pot dezvata. Exista numeroase institutii care distribuie numere de ordine, dar lumea prefera sa stea la coada, fie si macar din dorinta de a sari un rand. Am vazut scene in care, la sectia de politie, un cetatean care avea un numar de ordine mic a fost trecut la coada pentru ca nu statuse la rand. Desigur ca mai exista si functionarii care respecta numerele de ordine, la fel de multi insa ca si cei ce primesc peste rand persoanele favorizate de soarta.
Vom scapa cu greu de mentalitatea cozii, dar mi-e greu sa-l acuz doar pe cel de la ghiseu. Sunt situatii in care se plang functionarii de bani, dar o foaie de hartie rupta pe care sunt scrise niste numere de ordine cu pixul nu reprezinta o investitie pe care o institutie a statului sa nu o poata face. Uneori, chestiunea nu tine de bani, ci tine de un mod de abordare care ne-a intrat in sange... Oare RATB, cand a proiectat chioscurile de bilete, de unde s-a inspirat? Este ghiseul perfect, trebuie sa te apleci umil pentru a putea vorbi cu vanzatoarea... Se vorbeste despre umilinta si despre mentalitatea functionarului, dar, totusi, cand vorbim despre cozi, ar trebui sa vorbim despre altceva: despre bani si despre timp."

PRAGMATIC. "Cat pierde o firma particulara prin faptul ca un angajat isi iroseste o zi ca sa-si reinnoiasca un carnet auto, o zi-doua ca sa-si inscrie copilul la gradinita, etc. (...) Sa facem niste calcule simple... 30.000 de copii inseamna 30.000 de zile si hai sa presupunem ca ziua de munca este de 100 de euro (include regie, tesa, profit, cheltuieli, etc) Inseamna ca, numai in Bucuresti, firmele particulare pierd cam 3.000.000 de euro pentru inscrierea copiilor angajatilor lor la gradinite. Cat ar costa oare statul roman sa reglementeze, intr-o maniera civilizata, inscrierea la gradinita? Pun pariu ca mult mai putin de 3 milioane de euro.
Revenind la cozi... Problema cozilor nu este mentalitatea, problema cozilor o reprezinta faptul ca administratia, in general, este defectuoasa in Romania. Este foarte simplu sa spui ca nu ai bani, dar ce simplu ar fi sa invatam cu totii sa facem bani, caci banii nu se fac din economii stupide, ci din investitii inteligente." (Casargoz)
(n.red. - Don Quijote se lupta cu morile de vant. Inamicul nostru e unul real si perfid. Sta in fata fiecaruia si se hraneste din slabiciunile noastre. Va indemnam doar sa va ridicati fruntile plecate si sa-l priviti in ochi. Sa-i spuneti pe nume si sa-l aratati cu degetul. Ne-am saturat de portocale! "Nu ne-am luptat pentru jucarii, vrem drepturi, Majestate"...)
×
Subiecte în articol: omul coada viata intre ghisee