Ne-am saturat de cozi

Bulgarii ne-au luat-o inainte. Printr-un decret emis de autoritatile de la Sofia, vecinii nostri nu vor mai sta la cozi mai mult de 20 de minute. Mamaligarii inca stau ca virgulele in fata ghiseelor. Pana cand vor mai fi umiliti romanii, domnule Tariceanu?

La Revolutie ne-am castigat libertatea. Nu si dreptul de a fi tratati cu respect. Statul n-are nevoie de oameni verticali, statul ne vrea cocosati in fata ghiseelor, umili si umiliti.

Nu-i pasa nici de timpul sau de nemultumirile noastre, pentru ca el are vreme de pierdut si toti nervii atrofiati. Si nu e drept! Cerem statului roman sa inceteze cu bataia de joc!

ALOCATII SI PENSII. "Sunt parinte a doi copii si am stat la coada la posta de cateva ori pentru a le ridica alocatiile. Acest sistem, ce functioneaza prin intermediul CEC, Posta Romana, banci agreate etc., este artificial intretinut in aceasta forma, pentru a nu da niste dactilografe incompetente afara. O data cu introducerea computerelor si a cardurilor pe scara larga, ar trebui probabil concediati mii de oameni ce nu vor nici in ruptul capului sa renunte la slujbele lor... Sa le fie rusine! Cum se pune problema privatizarilor sau a disponibilizarilor ies in strada si fac scandal, in loc sa se apuce de ceva in ton cu secolul al XXI-lea, fie si de agricultura, acolo de unde comunistii i-au adus pe 75% din cei care populeaza orasele. Rusine guvernantilor! Rusine functionarilor! In tara asta, de 16 ani este dictatura sindicatelor corupte, care trag Romania inapoi, in Evul Mediu!" (Andrei Gheorghe, Bucuresti, 33 ani)

"Buna ziua. Numele meu este Burghiu Niculae, am 39 de ani si locuiesc in cartierul Drumul Taberei. Sunt o persoana cu dizabilitati si, pe langa salariu - avand un loc de munca, primesc si 30% din ajutorul pentru persoane cu dizabilitati. Acesti bani, 47 RON, ii primesc prin mandat postal in fiecare luna. Dar factorul postal care deserveste strada noastra, Pascani, nu binevoieste sa-i aduca la domiciliu, nici sa puna o hartie, sa poti merge la posta sa-i ridici. Pur si simplu, la data la care stiu ca ajung banii la posta, adica dupa fiecare zi de 18 a lunii, merg la posta sa-i ridic. De la acelasi ghiseu se platesc insa si pensiile. Eu, de bine, de rau, mai pot sta la coada, dar ce se intampla cu acele persoane cu dizabilitati care nu pot? Deci si noi, persoanele cu dizabilitati, trebuie sa induram statul la coada, pentru a ne lua sumele de bani pe care ni le da statul. Va multumesc anticipat, daca imi luati in considerare si mesajul meu." (Nicu)

POSTA. "Am stat la cozi (pierzandu-mi orice respect pentru oameni) la lapte, oua, o bucatica de carne sau un colt de salam, alaturi de barbari, indiferent de starea vremii. Acum stau la coada la circa financiara, la casa de pensii, posta, astfel ca mi-a pierit dorinta de viata. Nimeni nu ne mai baga in seama pe noi, cei batrani. La casa de pensii, pentru anii de facultate (bine ca am primit ceva pentru asta) am fost tratati ca niste extraterestri. Am suportat sa aud ani in sir ca suntem prea multi pesionari (poate ar mai trebui sa scada cumva numarul nostru), desi munca depusa a fost una cinstita si pe bani foarte putini. Am depus o cerere de redirectionare a pensiei la noul domiciliu din luna ianuarie 2005 si nici pana azi nu s-a rezolvat. In august 2005 am fost sa ma interesez de soarta cererii intr-o imbulzeala ca la targul de vite. Raspunsul a fost: «Nu va putem ajuta, ca dosarul e la recalculare (atunci inca mai puteam sa ma deplasez relativ usor)». Am batut drumul la posta pe ger, pe ploaie sau pe arsita verii. La posta mai dau (la acelasi ghiseu unde se platesc facturi de gaze, telefon, se primesc bani din strainatate) de cate o doamna suparata care ma ia la rost ca de ce nu-mi fac mutatia. Norocul meu ca am bonul de inregistrare, dar nici asa nu scap. Ma trimite urgent la casa de pensii. Bine cel putin ca stau tot in Bucuresti, ca, daca ma mutam la Sighetul Marmatiei, ma gandesc: as fi venit tot la oficiul postal de care am apartinut (spre bunastarea cailor ferate) sau as fi murit de foame, cu ochii la postasul care nu imi stie drumul? Mi-am pierdut demnitatea stand la cozi ca ultimul cersetor si in acelasi timp dorinta de viata, spre fericirea celor care considera ca suntem prea multi pensionari pentru societatea actuala. Poate ca, daca mai multa lume isi va spune parerea, se va schimba ceva in bine (asta aud de cand ma stiu: macar sa fie bine pentru copiii nostri)..." (Simona Chiritescu, Bucuresti - orasul francofoniei sau Micul Paris)

USURAT LA COADA. "Felicitari pentru aceasta serie de articole. Din pacate, nu le-am urmarit pe toate, dar umilinta statului la cozi e o chestie inacceptabila si insuportabila. Nu stiu cum de am reusit performanta ca - avand computerele pe birou - sa mentinem viteza de procesare a informatiilor la nivelul anilor ’50-’60?

Daca nu ati vizitat cele doua sedii de case de pensii din Bucuresti - unul in Vitan, altul pe Bdul Lacul Tei - , va sugerez sa le aveti in obiectiv. Acolo, «clientii» sunt in mod natural neajutorati, afisarea de informatii scrise este cu totul deficitara (in special in Bdul Lacul Tei), iar batraneii aceia - parintii si bunicii nostri - umbla ametiti de la o coada la alta blestemandu-ne pentru democratia, pluripartitismul si calculatoarele pe care le-am adus peste ei. Aceia dintre ei care au incercat sa se adapteze noilor tehnologii, solicitand primirea pensiei pe card bancar, au fost aspru sanctionati in luna august, cand acest sistem a fost desfiintat. Asa le trebuie: ei nu stiu ca pensia o aduce «factorul postal» (caruia musai sa-i lase acolo «un 10 lei») si ca singura alternativa rezonabila este sa «ridice» banii (aceia multi) direct de la oficiul postal unde sunt, de asemenea, cozi mari. Dar unde ai cel putin multumirea ca, pe undeva, pe aproape, sunt postati doi-trei hoti de buzunare care evalueaza din mers suma incasata, pentru a sti daca merita sau nu «sa te faca». P.S. Chiar daca seria acestor articole va trece, iar cozile vor ramane, merita aplaudata truda jurnalistica in slujba cetatenilor. Ma obisnuisem sa citesc doar ce-a mai zis Orban, ce replica a dat Boc si cum i-a sfichiuit pe amandoi Geoana." (ushuratu)

SERVICII PUBLICE. "Am ajuns in dulcele targ al Iesilor, locul nasterii mele, eu, sotia si fiica noastra. Doream sa reinnoim pasapoartele. M-am trezit la ora 03:30, m-am imbracat cu ceva mai gros, am luat un taxi pana la «pasapoarte». Cineva facuse o lista, eu m-am inscris pe la numarul 80. La ora 7:00 s-au deschis portile (erau deja cam 300 pe lista), am fost introdusi pe un coridor la ora 8:00, am primit bon de ordine pentru ora 14:00. Am ajuns cu totii la ora stabilita, am mai asteptat putin si apoi am intrat. «Pasapoartele de rezidenti ne dau mult de lucru», a spus tovarasa (pardon, doamna) de la biroul «preluare imagine». Actele sotiei si ale mele au trecut cu brio verificarile, ale copilului au necesitat inca adaugare de formulare (nespecificate in nici un afisier). Dupa un sir de audiente m-am intors in alta dimineata, la formula: 03:30, lista... Ni s-au cerut xeroxuri dupa noile pasapoarte, plata taxei de urgenta si am reusit dupa trei saptamani sa obtinem pasapoartele. De ce in alte tari se rezolva cam 300 de cetateni de la ora 08:00 la ora 12:30? Si in Romania nu se poate? Daca le-am pretinde sa ni se plateasca pentru timpul pierdut din cauza domniilor lor, cum ar fi?" (Reli)

SI ALTFEL. "Veniti la Oradea sa vedeti ca se poate. Am schimbat pasaportul la sfarsitul lui august. Aici, tipii de la pasapoarte au ajuns sa traiasca din salariu. Daca sunt peste cinci persoane la coada, sunt obligati sa mai deschida un ghiseu. Afise peste tot, cu numere de telefon si «nu primim atentii». Daca platesti taxa de urgenta, ai pasaportul in aceeasi zi, dar eu am preferat sa astept o saptamana. Cozi nu mai sunt, am facut mai mult timp pe drum. Cand am scos pasaportul nu mai era picior de om prin politie, bine ca e valabil zece ani. Si la buletine e ordine, s-a terminat cu cozile. Cam needucata tipesa care mi-a luat actele, dar cred ca a dat in depresie de cand nu mai umbla lumea cu «saru’ mana" dupa ea. Veniti sa vedeti, daca nu credeti. La 700 km de Bucuresti." (Woland)

(n.r. - Stim ca se poate. Este meritul prefectului judetului Bihor. Tot la Oradea, ghiseele mici si joase, care-l obligau pe contribuabil sa se aplece in fata functionarului, au fost desfiintate. Tocmai pentru ca stim ca se poate, scriem mai departe!)