Din orfelinat spre "Terminus Paradis"

Crescut intr-o casa de copii, Costel Cascaval a devenit actor la Bulandra si a avut rolul principal in filmul cu care Lucian Pintilie a obtinut Marele Premiu Special al Juriului de la Venetia, in 1998. Am stat ore in sir de vorba, netulburati de nimeni, lasati in voie pe scena Teatrului "Bulandra". Se plimba de colo, colo, cufundat in povestea lui, arata uimire, imprastia surasuri, traia un rol. Un personaj numit Costel Cascaval. Complicat, schimbator, inepuizabil. Un om pe care il simti aproape, il indragesti pentru talentul, incrancenarea, modestia lui. Si pentru ca s-a ridicat "din mocirla" fara sa pastreze uraciuni in suflet.

ROLURI. Costel Cascaval este din ce in ce mai mult solicitat de producatori si regizori de teatru si film. Aici este o secventa din miniseria tv "Milionar la minut", unde a jucat impreuna cu actorul Dan Condurache

2002. In Austria a jucat in filmul "Timpul lupilor", alaturi de Isabelle Huppert (foto dreapta)

ADOLESCENTA. Una dintre putinele fotografii pe care le are din perioada orfelinatului; aici este cu bunul lui prieten Simion

Costel Cascaval este, de ani buni, actor la Teatrul "L.S. Bulandra". Joaca alaturi de nume mari ale scenei romanesti. A filmat in Austria, cu Isabelle Huppert, a avut rolul principal in "Terminus paradis", regizat de Lucian Pintilie, film care a obtinut Marele Premiu Special al Juriului de la Venetia, in 1998. Piese de teatru, filme, emisiuni tv, chiar si spoturi publicitare si videoclipuri. Din 1992, viata lui a inceput sa fie cu totul alta. A invatat sa aleaga. "Exista doua moduri de a iesi dintr-o mocirla. Pastrand noroiul pe tine ori spalandu-te bine. Unii, dupa ce au cazut, s-au ridicat plini de inversunare, de ura, fara pic de intelegere. Ai sansa sa ramai fara Dumnezeu. Dar ai sansa sa-l descoperi pe Dumnezeu, daca privesti cu ingaduinta la ceea ce e in jurul tau. Eu nu urasc pe nimeni, sunt impacat cu mine, cu lumea din jurul meu, nu acuz pe nimeni, sunt impacat si cu Cel de Sus, desi am fost la un moment dat revoltat pe El."

SASE ANI. Costel s-a nascut in 1970, in Bacau. Are o sora, Gabi, mai mare cu patru ani. Cei doi copii erau iubiti de parinti si rasfatati cat se putea de mult. Dar viata incepuse sa-si arate si fetele ei urate. Costel avea un an cand mama lui a murit intr-un accident de masina. Dupa cinci ani, tatal lui, bolnav, pleaca langa sotia lui. Costel si Gabi se trezesc la cheremul rudelor. Un unchi de-al mamei, Mihalache, profesor la un liceu din Bacau, are ideea sa-i trimita pe copii la orfelinat, neuitand sa se treaca tutore. "Familiile parintilor mei nu s-au inteles niciodata. In familia mamei erau profesori universitari, directori de scoli. Familia tatalui era isteata, dar nu cu pregatiri academice, filozofice… Cand a murit tata a fost o bucurie printre rudele mamei. Noi eram doar doi copii, parintii mei au avut o situatie buna, deci nu poate fi vorba ca ne-au dat la orfelinat pentru ca nu putea nimeni sa ne creasca. Au fost alte familii sarace, cu multi copii, dar nu au renuntat la nici unul." Asa ca, intr-o zi, copiii sunt dusi de unchi la orfelinat si predati directorului ca niste colete. Terminandu-si misiunea, unchiul Mihalache pleaca, vazandu-si apoi in tihna de viata lui. Timp de 12 ani, cat a stat Costel la orfelinatul din Targu Ocna, acel unchi a venit o singura data la el. Directorul i-a luat in primire pe cei doi si i-a dus in sala de mese. "Imagineaza-ti o sala imensa, in care vezi numai capete rase. In momentul in care am intrat, toti s-au oprit din mancat, cu privirile atintite spre noi. «Au venit unii noi», era vorba atunci." La orfelinat erau "ingrijiti si educati" 600 de copii. Costel a primit haine si pijamale tip, ca toti ceilalti. In prima seara a fost ras si pus sa faca "sector WC". Pana dimineata la 3 a stat si a curatat WC-uri. Avea 6 ani.

TATAL. A aflat timpuriu, pe pielea lui, ce inseamna umilinta, violenta, rautatea celor din jur. Spune ca a avut invatatori care nu faceau nici o diferenta intre ei, copiii orfani, fara nici o vina de a fi in situatia asta, si tinerii dusi la scoala de corectie. Erau tratati mai rau ca niste criminali. "Mai tarziu am vazut ce au patimit unii prin puscarii comuniste… numai ca ei au patit-o la 30-40-50 de ani… Au ajuns in puscarii si pentru ca s-au razbunat unii pe altii. Dar eu, la 6 ani, trebuia sa stau in pozitie de drepti la 5 dimineata. Ce vina aveam ca parintii au murit si ca am fost aruncat in acel orfelinat?! Seara ne rugam. Stateam cu totii in genunchi in pat, cu lumina stinsa, sa nu ne prinda, si unul dintre noi rostea in soapta «Tatal nostru». Multi ani am spus ca am tata, pentru ca, daca ceilalti aflau ca sunt singur, eram la cheremul lor. Cand voia cineva sa ma bata, urlam ca la sfarsit de saptamana o sa vina tata… La un moment dat am zis atat de mult lucrul asta si cu atata convingere, incat chiar eu incepusem sa cred ca, intr-o sambata, o sa vina tata la mine."

TRUPA DE TEATRU. La orfelinat era angajat si un profesor tanar care terminase Filologia la Bucuresti. Acest om venise intr-o zi cu ideea sa monteze o piesa de teatru cu care sa participe apoi la un concurs intre scoli si orfelinate. Costel nu a reusit insa sa intre din prima in aceasta trupa. Fiind timid, dupa cum spune, se pierdea repede, zburandu-i din cap tot ceea ce invatase cu truda. "Aveam un tocilar, unul Toderascu, care, inainte de a merge la masa, ne asculta lectia ca sa ne aleaga pentru piesele de teatru… era o chestie din asta KGB-ista. Lui Toderascu asta ii placea sa se uite in clasa, sa aleaga un elev si eu incepusem sa invat un joc. Ma uitam in ochii lui de «educator», ca si cand totul era OK… Adica, daca vrei, asculta-ma. Desi nu stiam o boaba. De fapt, fir-as al dracului, stiam mai, dar, in momentul in care zicea «Casca, lectia», ba, pana ma ridicam, uitam tot. Si asta ii alegea pe aia care, zicea el, au memorie buna… Cum de altfel si eu am demonstrat in timp ca am o memorie foarte buna." Cand a vazut insa ca "actorii" scapau de programul de seara - adica spalat podele, WC-uri, maturat holuri - , a facut pe dracu-n patru si a intrat si el in trupa. "Habar n-aveam cu ce se mananca chestia asta. Colegii mei erau spontani, dezinvolti, mult mai talentati decat mine. Cel putin asta era parerea mea atunci. Nu visam in nici un caz ca voi ajunge actor. Pentru mine, actorii pe care ii mai vedeam uneori la televizor erau niste zei. Nu stiam cum au ajuns actori, ca este vreo scoala pentru asta. In momentul ala, alegerea mea de a fi in trupa de la orfelinat a fost doar din interes, sa scap de muncile alea chinuitoare."

SPRE SCENA. A fost printre putinii tineri crescuti acolo, la orfelinat, care au facut si liceul. Mai departe, nu prea stia ce o sa ajunga. Oricum, se gandea la o meserie "practica". Asa ca, prin clasa a X-a, si-a zis sa se faca marinar. A renuntat repede. A aflat apoi ca exista ASE si incepuse sa invete economie politica. Cand a dat de economia socialista, a lasat balta si ASE-ul. Pe atunci i se infiripase gandul ca poate ar trebui sa se faca actor. Si-a cumparat o brosurica pentru admitere la facultate, dar nu gasise nici o adresa a Institutului de Teatru si Film. Si nimeni nu stia sa-i spuna unde este.

Ceea ce l-a zapacit si mai mult era faptul ca nu pricepea ce trebuie sa stie un om care doreste sa dea la acel institut. Citise pe undeva un interviu in care Olga Tudorache spunea ca un viitor actor trebuie sa citeasca mult, in special piese de teatru, sa aiba simtul improvizatiei, sa fie spontan, sa fie frumos. Costel a inteles pe atunci doar partea cu cititul. In fiecare zi citea o carte. "Nu stiam ce inseamna improvizatie si spontaneitate. Cat despre frumusete, dupa ce l-am vazut pe Birlic, m-am linistit, zicandu-mi ca, la capitolul asta, nu trebuie sa-mi fac griji!" Cand avea 16 ani a montat o piesa la orfelinat, "Sotul inselat", in care actorii spuneau la inceput cateva replici respectand scriitura, dupa care fiecare era liber sa se manifeste. "Am jucat piesa asta in fata unui grup de fete de la Palatul Copiilor. Dupa reprezentatie, profesoara lor mi-a spus: «Ati fost extraordinar! Ce improvizatie, cata spontaneitate!». Aha, mi-am zis. Am lamurit-o si pe asta!" Repeta pe scena Casei de Cultura ore in sir. "Eram singur, cu femeia de serviciu. La un moment dat, s-a oprit din maturat si mi-a spus: «Mai, baiete, tu o sa ajungi departe!»" Incurajat, poate, si de aceste vorbe, dupa Bac a pornit intr-o noapte la Bucuresti sa se inscrie la Institut. Fiindca nu avea bani si nici unde sa stea la Bucuresti, si-a zis: "Vin, ma-nscriu, plec si ma intorc la examene". De venit, a venit, insa degeaba. Cei din comisie nu l-au acceptat, pe motiv ca nu are dosar complet. Ii lipsea diploma de "Cantarea Romaniei - premiu individual". Debusolat, se intoarce la Bacau, merge la secretarul UTC. Omul voia sa-l ajute, dar i se terminasera diplomele cu "Cantarea Romaniei". E trimis la secretarul de partid. "Sotia lui mi-a fost profesoara de istorie. Am mers la ea, fiindca o cunosteam. Femeia imi spune: «Mai, Costel, cum sa dai tu la teatru? N-ai nici o sansa acolo! Nepoata mea abia a intrat cu 6,50, ultima pe lista!»". Nu i-a dat diploma dorita. A plecat in armata 18 luni, prin Bihor, unde a dus-o ca un boier, scriind epistole de dragoste in numele tuturor soldatilor, munca pentru care a fost rasplatit din plin.

Pe la sfarsitul lui noiembrie ’89 se libereaza, pleaca la Bacau, unde rezolva mai vechi probleme financiare cu unchiul Mihalache, apoi, prin 14 decembrie, o porneste spre Timisoara, cu gandul de a fugi din tara. "Granita era dublata. Am stat o noapte acolo, nu aveam cum sa fug, era prea riscant. Mi-am zis ca ma voi intoarce dupa sarbatori." Ia trenul spre Bucuresti si sta la un fost coleg de armata. Dupa o zi, incepe nebunia la Timisoara, apoi in Bucuresti. Prins de febra evenimentelor, nu putea sa stea deoparte. A fost unul dintre revolutionarii care au intrat in cladirea Securitatii din Bucuresti. In vara lui ’90 uitase de actorie, de examene. "Pe atunci, ziceam: «Da-mi un munte si ti-l tai in doua». Eram patimas, dornic de aventura, dar desigur lipsit de intelepciune. Eram pueril, naiv. Mai tarziu mi-am dat seama ca viata e «care pe care», ti se da - atunci, ia!" In ’91 se indragosteste, nebuneste desigur, pleaca la mare cu iubita lui si rateaza din nou examenele. Anul urmator se ia in serios, se pregateste si da la Academia de Teatru si Film. Intra cu 10, la clasa Actorie indrumata de profesorul Florin Zamfirescu.

LA LIMAN. In ultimii 12 ani a jucat mult, acceptand orice rol. Astazi nu se mai arunca fara sa gandeasca. "Mai am multe de invatat si incerc sa fur cat mai mult de la seniorii teatrului. Oricum, acum nu mai bajbai. Stiu ce vreau, de ce sunt in stare. Am ajuns la un anumit nivel si nu mai vreau sa cobor." Este multumit ca si sora lui si-a gasit drumul in viata, chiar daca ea nu poate privi cu detasare in urma. "Gabi este incrancenata si nu reusesc sa o conving ca greseste. Ma bucur insa ca nu trebuie sa-i mai port si ei de grija. Ea locuieste in Bacau, s-a casatorit, are un copil minunat."

REGULI NESCRISE

"La orfelinat am invatat foarte repede toate regulile. Oriunde m-am dus, mi-am dat seama cine e sef… Am invatat sa supravietuiesc. Am inteles ca, daca ala vrea sa lustruiesc bocancii pana isi vede fata in ei, apoi ii lustruiam. Cei care nu faceau ce li se cerea erau batuti de le sareau maselele din gura… Erau desfigurati!"

CA PIATRA

"Nu am cersit niciodata. Nici sa fiu iubit, nici alintat, nu am vrut sa fiu compatimit, sa-mi spuna cineva: «Saracutul, prin ce-a trecut…» Sigur, uneori ma saturam sa fiu puternic. Voiam sa fie cineva langa mine, sa ma ia in brate si sa ma simt in siguranta"

TERAPIA

"Consider teatrul ca o terapie. Te ajuta sa-ti depasesti inhibitiile, teama de a vorbi in public, devii mai dezinvolt. Te pui in pielea a diverse personaje, bune, rele si incepi sa intelegi mult mai multe. Pacat ca in licee nu se fac «cursuri de drama». Altfel bati la o usa, altfel vorbesti. Esti mai sigur pe tine, mai calm, te concentrezi mult mai bine. Pentru mine, teatrul e un fel de iarba, un fel de drog"

FAMILIA LUI

"Sotia mea este persoana care imi da echilibru, ea a stiut sa ma aseze la locul meu. Eu habar n-aveam ce inseamna sa ai o familie. Nu stiam ca, pentru a exista o familie, trebuie sa daruiesti tot timpul ceva din tine. Carmen ma suporta zi de zi. Nu stiu de ce, dar accepta orice nazdravanie de-a mea"

LEGATURA

"Cred ca o relatie adevarata de familie se poate stabili numai in copilarie. Faptul ca sora mea a fost dusa la un orfelinat din Bacau si vreme de aproape 11 ani am fost despartiti ne-a afectat mult. Suntem aproape ca doi straini. Daca cineva mi-ar spune: «A murit Gabi», as raspunde: «Da, asta e!». Daca mi-ai spune ca a murit, Doamne fereste, nu stiu ce actor de la Bulandra, as incepe sa plang" - Costel Cascaval, Actor

CIRCUL In ziua in care i-a dus la orfelinat, unchiul Mihalache le-a spus copiilor ca merg la circ. Atunci, Costel a auzit prima data acel cuvant. Nu stia ce inseamna. "Eram la orfelinat, aveam 12 ani si s-a anuntat ca va veni Circul. M-am dus sa vad. Pe un teren viran, un cort imens. Si vad un tip care-l juca pe Charlot… Si ca sa vezi ce inseamna viata… La 26 de ani, cand jucam in filmul «Terminus Paradis», in prima zi de filmare, la Giurgiu, pe un teren viran, ce vad? Un cort imens, circul si acelasi personaj care-l imita pe Charlot, mai batran, desigur… Am lasat echipa de filmare si l-am urmarit, m-am dus dupa el, amintindu-mi cum l-am urmarit la 12 ani. Era cu nevasta-sa si am zarit cum, inainte de a intra sa-si faca numarul, lua o votca din aia nenorocita, ieftina… Isi facea curaj ca sa intre in scena…"

REINTOARCEREA Dupa multi ani s-a reintors in locurile "copilariei". Ajuns la orfelinat, paznicul ii zice: "Stati, cine sunteti?". "Eu sunt, Costel Cascaval!". "Si ce doriti?" "Vreau sa intru", si mergea spre cladire in tot acest timp… "Stati, dle, n-aveti voie sa intrati…" "Hm, dle, acum 14 ani mi se spunea ca n-am voie sa ies…" Si-a dorit sa revada acel loc, pentru ca o parte din el a ramas acolo. "Eram in orfelinat si mergeam prin fiecare camaruta… Ma urmaream pe mine, vedeam imaginea mea. Si simteam nevoia sa-l protejez pe copilul acela care alerga, sa vorbesc cu el, sa-i spun ca totul e OK."