Inginerul regal din Iasi

Ioan Geanau l-a cunoscut pe marele Celibidache. A schimbat catrene cu Pastorel Teodoreanu si a fost un apropiat al lui Ionel Teodoreanu. Inginer ceferist, in tinerete era chemat la Regionala cand trecea Regele Carol al II-lea. In Germania a stat in lagar pentru ca nu a vrut sa colaboreze cu hitleristii.

Un bunic obisnuit, nins, avand cararile sufletului imaculate. "Povarnit" usor, cu mersul ingreunat, batranul poarta pe umerii altadata falnici povara unui secol de viata. La 101 ani, Ioan Geanau este inginerul regal al Iasului. Se numara printre putinii ieseni cu peste 50 de ani de activitate in exercitarea profesiei. Iesit la pensie in 1964, a lucrat apoi la Trustul de Constructii Iasi, ca specialist in poduri rulante, pana in 1990. Povestea vietii sale este una derulata in ritm de muzica.

AMIC CU CELIBIDACHE. A vazut lumina zilei la 29 august 1904, intr-o familie in care traditiile artistice erau pretuite. Mama sa, Emilia Stupcanu, avea o voce deosebita si canta adesea alaturi de cei sapte frati si surori, iar tata detinea o legatorie de carti. "Tata si unchiul meu erau asociati la o tipografie impreuna cu I.C. Ionescu, un bun prieten al lui Ion Creanga. Inainte de a urma cursurile Politehnicii bucurestene, am facut un an de Conservator. Eram o familie impregnata de muzica, eu faceam vioara, un frate al meu studia flautul..." La muzica a avut-o ca dascal si pe mama lui Ionel Teodoreanu, care preda la Conservator, impreuna cu Caudella. Geanau a continuat sa cante si in timp ce era student al Politehnicii, iar pentru talentul sau a fost urmarit si felicitat de rectorul institutiei. Pe Celibidache l-a cunoscut insa in perioada ieseana. "Am fost foarte buni prieteni. Era un tanar vesel, extraordinar de simpatic. Dragut, amabil, informat, destept foc. In ciuda faptului ca intra in contact cu foarte multi oameni din categorii diferite, cu el te intelegeai perfect. Era inca de pe atunci un pianist deosebit. Canta foarte mult. El venise la Iasi de la Roman, iar pe atunci intra in postura de interpret atat pentru placerea sa, cat si la rugamintile noastre. Daca ne intalneam intr-un loc si exista un pian, toata lumea striga: «Canta-ne ceva». Si el se conforma." A ramas toata viata indragostit de muzica. Si in ultimii 30 de ani a mers in fiecare saptamana la filarmonica, pe jos sau cu tramvaiul...

INCHIS DE NAZISTI. Inainte de a pleca sa studieze la Politehnica bucuresteana, a fost bun amic cu Ionel Teodoreanu si coleg cu Mircea Sadoveanu. Cu Pastorel s-a duelat in versuri intr-o vacanta studenteasca, si tot in acea perioada l-a intalnit si pe George Toparceanu. "In fiecare saptamana citeam o carte, povesteste astazi centenarul. Acum nu mai pot, pentru ca nu mai vad asa de bine. In tinerete am fost la toate conferintele tinute de Iorga, l-am ascultat pe Rabindranath Tagore. Am avut sustinute preocupari artistice."

Dupa ce a terminat Politehnica, intre 1934 si 1936, Ioan Geanau a fost angajatul Institutului de Proiectari CFR Bucuresti. Se numara printre cei care au participat la constructia hangarelor hidro-aviatiei de la Mamaia, iar in anii razboiului a fost detasat in Germania, pentru a receptiona materialul feroviar importat de tara noastra. "Cunosteam limba germana de acasa, pentru ca tata o vorbea fluent. Asa ca mi-a fost foarte usor acolo, dar si foarte dificil, pentru ca am indurat multe, bombardamente, nedreptati, nenorociri. Si i-am refuzat pe nazisti. Agentii guvernului german mi-au propus foarte politicos sa muncesc pentru ei. I-am refuzat foarte civilizat, dar, chiar si asa, m-au trimis in lagar, la fel de civilizat, insa fara judecata." Inainte de a fi inchis, Geanau spune l-a vazut de aproape pe Hitler, numarandu-se printre putinii romani care s-au "bucurat" de acest "privilegiu".

A VORBIT CU REGINA MARIA. A intrat in al doilea secol de viata si este mandru de vremurile cand era considerat un tehnician de prima marca. Pe vremea monarhiei, era solicitat atunci cand regele se deplasa prin tara cu trenul. Tot de atunci isi aminteste discutia purtata in franceza si engleza cu Regina Maria. "Cand eram student la Politehnica, in fiecare duminica ieseam la sosea si ne plimbam. Odata a trecut o masina inchisa si am vazut cum o palarie de cucoana a sarit pe geam in dreptul nostru. Am vazut ca purta insemnele regale. A coborat unul de acolo, un aghiotant, caruia i-am dat palaria, apoi ne-am adresat doamnei, spunandu-i: «Sa traiti, Majestate. Palaria este putin murdara, sa ne iertati». Regina Maria ne-a multumit si ne-a intrebat cu ce ne ocupam. Colegul meu i-a spus in engleza ca suntem studenti la Politehnica, dupa ce eu tocmai ii vorbisem in franceza. Apoi regina ne-a multumit din nou."

RETRAIESTE VIATA. O zi din viata centenarului Ioan Geanau nu e deloc monotona, cum ar crede multi. In fiecare zi, duce ce se trezeste, isi ia viata de la capat. La varsta sa, cele mai importante sunt amintirile... Dimineata, cum deschide ochii, ii revin in memorie momente ale trecutului. "Uneori, la 8:00, mai stau in pat si pur si simplu visez cu ochii deschisi. Unele intamplari revin in amintire atat de puternic, incat e ca si cum s-ar mai petrece o data. Deslusesc amanunte altadata trecute cu vederea. Imi place sa mi-i apropii din nou pe prieteni..."

In vreme ce ma conduce inspre usa, batranul aureolat de paru-i nins imi sopteste la ureche ca i-a facut o deosebita placere faptul ca i-am acordat atentie tocmai acum, la 101 ani... Si-apoi se intoarce printre amintirile lui, singurele care-i mai lumineaza viata.

REFUZ
"Cunosteam limba germana de acasa, pentru ca tata o vorbea fluent. Asa ca mi-a fost foarte usor acolo, dar si foarte dificil, pentru ca am indurat multe, bombardamente, nedreptati, nenorociri. Guvernul german mi-a propus sa muncesc pentru el. L-am refuzat si m-au trimis in lagar, fara judecata"

105 ANI
"Ma vad prost, n-am bani, n-as vrea sa traiesc pana la 105. E greu. Mi s-a stricat instalatia de apa si am dat 1 milion si ceva sa o reparam. Daca din pensia mea mai intretin si niste nepoti, se poate spune ca am un venit multumitor. Dar imprumut bani de la un coleg inginer de la o luna la alta" - Ioan Geanau

SECRETELE UNUI SECOL DE VIATA

IASI, 1932. Patinaj la strandul Iasului. De la stanga la dreapta: ing. Geanau Ioan, Liliana Cadere (sotia lui T. Cadere), Ionel Teodoreanu, dr. T Cadere (in scaun) Ioan Geanau spune ca a fost un om foarte activ si a muncit mereu cu dragoste. "Am dus o viata cumpatata, marturiseste el. La mine somnul a fost somn, n-am facut excese, tata era un mare sportiv si m-a pus sa fac gimnastica, sa inot. Mi-a placut sa zbor cu avionul, ba chiar am si pilotat un aparat atunci cand lucram la realizarea hangarelor hidroaviatiei de la Mamaia. Am jucat tenis, pentru ca am avut teren acasa la mine. Am facut si fac multa miscare, am patinat mult, am schiat si, lucrand decenii intregi la calea ferata, am umblat mult pe jos, dar si cu bicicleta. De aceea poate acum nu ma supara mai nimic, ma dor doar putin picioarele, in rest n-am probleme medicale mari. Ma mai sacaie spatele, ca pe orice om, dar ma misc, ies in fata blocului, si-mi trece. Cheia longevitatii este una simpla, ea reprezinta viata ordonata si lipsita de necazuri." Tabieturile lui culinare sunt simple: ii plac supele si ciorbele, mamaliga, laptele, ceapa si usturoiul. "Totul se face la cuptor, fara prajeli, totul se consuma fiert, copt, lapte dimineata si seara. Si ciocolata, daca se poate. Dorm noaptea cu geamul deschis, cu aer curat in camera." N-a fost niciodata grav bolnav. "Iau Tanakan si un alt medicament pentru circulatie, cate trei pastile pe zi. N-am prea facut injectii, am luat antigripale, ma mai doare intr-o parte, mai iau un piroxicam. Dar cel mai bun medicament este un pahar cu vin. Beau intotdeauna un pahar la masa. Tatalui meu ii placea vinul. Si beau si acum, la 101 ani. O singura data m-a vazut sotia ametit." Laura Geanau, sotia sa, e cu 20 de ani mai tanara...