Ion Mihailescu: "Cum sa faci optica atunci cand nu vezi?"

Ion Mihailescu este profesor la Facultatea de Fizica si seful Laboratorului "Interactiuni Laseri - Suprafata - Plasma". A lucrat in proiecte internationale care presupun utilizarea laserilor. In 1991 si-a pierdut vederea in timpul unui experiment; echipa sa l-a ajutat sa-si continue cercetarile.

Asteptand ca unul dintre doctoranzii sai sa-l aduca la laborator pe domnul Mihailescu, inginerul Emanuel Axente si fizicianul Gabriel Socol ne-au descris proiectul la care echipa profesorului lucreaza acum. "Cu ajutorul laserului, acoperim protezele de titan cu un strat de hidroxiapatita, o substanta care se gaseste si in osul uman. Organismul nu mai percepe astfel proteza ca fiindu-i straina; aliajul de titan nu este perfect compatibil cu organismul omului". Cand vor finaliza proiectul, milioane de oameni vor folosi proteze mai sigure, datorita cercetarilor acestei echipe.

PASIUNEA PENTRU LASERI. Profesorul soseste; un tanar il ajuta sa se orienteze. A orbit acum 14 ani, in timp ce facea un experiment in laboratorul "Interactiuni Laseri - Suprafata - Plasma", pe care il conduce. "M-am apropiat de aplicatiile laserilor in domeniul medical in urma acelui accident", marturiseste el. "Noi, cercetatorii, suntem o comunitate de copii mari; nu prea respectam regulile. Stim ca exista riscuri, dar nu le putem evalua in totalitate". Microbul fizicii i-a intrat in sange in timpul liceului. "Se invata multa matematica la liceul «Bratianu» din Pitesti. Am ales totusi sa fac o cariera in fizica, domeniu care ofera deschiderea spre concret, contactul direct cu viata, spre deosebire de matematica abstracta". A aflat de existenta laserilor, pentru inventarea carora niste cercetatori luasera premiul Nobel in 1964, in timpul facultatii, urmata la Bucuresti intre 1964-1969. Dupa ce si-a luat licenta cu o teza in domeniul fizicii nucleare, a intrat in cercetare, la Institutul de Fizica Atomica. Profesorul Ion Agarbiceanu, fiul scriitorului, tocmai infiintase la Magurele laboratorul de "Metode Optice in Fizica Nucleara", iar domnul Mihailescu a acceptat sa lucreze sub indrumarea lui.

LUMEA CERCETATORILOR. Povesteste cu umor despre incercarile de socializare ale unor colegi aflati intr-o eterna competitie: "In lumea noastra, e foarte multa valoare, dar si foarte mult egoism. Greu reusim sa lucram impreuna. Ion Agarbiceanu ne lua in fiecare vineri la un restaurant bucurestean; cercetatorilor le cresc ace, si din cand in cand trebuia sa le mai tocim". La aceste intalniri vorbeau tot despre fizica. "Nu ne putem misca mult in afara domeniului", spune el cu modestie, dar mai apoi marturiseste ca are drept pasiuni istoria Bucurestiului si pictura, care acum nu-i mai este accesibila. Profesorul locuieste in campusul universitar de la Magurele din 1976. Acea comunitate mica, ce i-a oferit mereu un sentiment de siguranta, de protectie - "Mergeam la Bucuresti, numai daca eram siliti", devenea uneori o cusca, in care puteai fi usor urmarit. "Am descoperit in anii astia de dupa ’89 ca au fost destui delatori printre noi. Cineva a venit si mi-a spus: «Iancule, sa stii ca eu am scris despre tine!». Insa oricat ai urmari un om, nu poti sa-i tii mintea sub supraveghere".

OAMENI FARA LOCUINTA PERMANENTA. A calatorit in strainatate si inainte de ’89 si s-a gandit daca nu ar fi mai bine sa ramana acolo. Aici avea un salariu modest, dar sigur (in 1989 castiga 3.000 de lei pe luna). Accesul la publicatiile stiintifice era limitat, dar cei de la Securitate ii intrebau ce publicatii doresc, apoi le aduceau carti din strainatate, care contineau "informatii utile sau gunoaie". Desi laboratoarele occidentale erau impresionante, profesorul crede ca poti face multe lucruri cu bani mai putini, daca esti suficient de ingenios. "Am ramas in Romania, in primul rand, pentru ca am filosofia lucrului dus pana la capat. Incepusem aici niste experimente. Faptul ca a trebuit sa ne descurcam fara prea multe resurse ne-a ajutat mai tarziu. Strainii, cand nu merge ceva, suna la service. Pe noi comunismul ne-a invatat sa ne facem si sa ne reparam uneltele singuri. Iar dupa Revolutie, eram atat de optimisti incat ne gandeam ca nu mai are nici un rost sa plecam".

Aceasta maleabilitate e o calitate absolut necesara cercetatorului din zilele noastre. In ultimii cinci ani, Ion Mihailescu a schimbat de patru ori proiectele la care lucra, dar si oamenii din echipa. Nu e vorba de lipsa de pasiune a tinerilor pentru fizica laserilor, ci de adaptare, de trecerea de la un proiect la altul cu usurinta. "E un domeniu in care fetele nu apuca sa se marite, iar baietii sa se insoare. Suntem fara locuinta permanenta; sase luni stam intr-o tara, un an intr-alta. Mergem dintr-un oras intr-altul, de la Marsilia la Praga. Le stim pe toate pe dinafara si mergem din obligatie, la congrese sau la diverse proiecte".

UCENICUL VRAJITOR. In cariera sa, care a presupus atatea calatorii si schimbari, a existat o pauza - doi ani in care a fost un simplu bolnav pe paturile diverselor spitale. In 1991, in octombrie, cercetatorul Mihailescu facea un experiment; era singur in laboratorul lui de la Magurele, atunci cand laserul i-a afectat nervul optic. Nu vrea sa vorbeasca prea mult despre momentul accidentului; zice ca riscurile nu erau prea mari, dar nu-i erau cunoscute in totalitate. "Omul, cand face o descoperire, e ca ucenicul vrajitor, nu stie care e riscul. Pe mine m-a obsedat mereu fotografia Mariei Sklodowska Curie, in care i se vad mainile innegrite de lucrul cu substante radioactive". In timp ce era internat intr-un spital din Moscova, l-a vizitat un biolog american, care i-a marturisit franc: venise sa-l vada uimit de faptul ca un om de capacitatea lui intelectuala nu s-a sinucis de disperare in primele sase luni de la accident. "Adevarul e ca socul a fost foarte mare. Am vrut sa ma retrag, nereusind sa-mi raspund la o intrebare: «Cum sa faci optica atunci cand nu vezi?». Am revenit insa la munca si asta m-a ajutat enorm. Omul trebuie sa fie intre oameni, sa fie util".

L-au ajutat sotia si cei doi fii, Luca, emigrat acum in SUA, si Cristian, student la Fizica. "Tinerii cercetatori, de aici, au devenit ochii si mainile mele. Ei calculeaza, imi citesc, eu ii ajut sa se formeze". In cei 14 ani care s-au scurs de la accident, a facut 25 de doctori in Fizica.

SOLIDARITATE "Socul dupa accident a fost foarte mare. Am vrut sa ma retrag; am revenit insa la munca, si asta m-a ajutat enorm. Omul trebuie sa fie intre oameni, sa fie util. Tinerii cercetatori de aici au devenit ochii si mainile mele. Ei calculeaza, imi citesc, eu ii ajut sa se formeze" Ion Mihailescu seful Laboratorului "Interactiuni Laseri - Suprafata - Plasma"

SACRIFICII "Cercetarea e un domeniu in care fetele nu apuca sa se marite, iar baietii sa se insoare. Suntem fara locuinta permanenta; sase luni stam intr-o tara, un an intr-alta. Mergem dintr-un oras intr-altul, de la Marsilia la Praga. Le stim pe toate pe dinafara si mergem din obligatie la congrese sau la diverse proiecte" Ion Mihailescu seful Laboratorului "Interactiuni Laseri - Suprafata - Plasma"

CARIERA IN FIZICA LASERILOR

ACCIDENT. Cercetatorul era singur in laboratorul sau de la Magurele, efectuand un experiment, atunci cand laserul i-a afectat nervul optic Ion Mihailescu a facut peste 50 de stagii de cercetare la Scoala Politehnica Palaiseau din Franta; Institutul de Fizica Generala al Academiei de Stiinte din Moscova, Universitatea din Lecce, Italia; Universitatea "La Sapienza", Roma, Italia; Institutul de Fizica din Praga, Institutul Central de Cercetari Fizice din Budapesta, Institutul de Structura Electronica si Laseri al Uniunii Europene de la Heraklion etc. Este laureat al Premiului International Galileo Galilei, decernat in 1994 de Comisia Internationala de Optica. A publicat cinci carti, in Marea Britanie, Rusia, SUA, Romania ("Laser Heating of Metals", "Vzaimodeystvie lazernovo izluchenyia s metallami", "Interactiunea radiatiei laser cu metalele", "Fizica si Energia", "Laser plasmatrones") si peste 600 de articole stiintifice.