Maria, mama fara copii

O batrana din Moldova a suferit atat de mult, ca ar fi putut sa inece toata lumea in lacrimi. Si-a ingropat trei baieti, rand pe rand, iar durerea a paralizat-o pe jumatate. In ultimii treizeci de ani, Maria Gurita din Vorona, Botosani, a trait atata durere ca ar fi putut sa inece toata lumea in lacrimi. Rand pe rand si-a ingropat trei feciori din patru, barbatul si nora. Pe jumatate paralizata, uscata de foame, cu pieptul oparit si ramasa singura, batrana strange la inima icoana Mantuitorului. Dintre toti pe care i-a iubit, El e singurul care n-a parasit-o.

Pe Maria Gurita soarta a lovit-o mai intai intr-o vara, prin ’78, si dupa aceea n-a mai pasuit-o. Venea de la prasit cu baietii ei. Patru. Se lauda tuturor ce mandrete de feciori are. Acasa, baiatul cel mare, Marinica, a vrut sa faca focul. A zvarlit gaz pe vatra. O palalaie a cuprins odaia. Trei copii au reusit sa treaca de pragul casei in flacari. Cel mai mic s-a pierdut printre perdelele de foc. Mama a intrat nebuneste in gura flacarilor. L-a scos afara pe Mihaita, mezinul. L-a intins pe prispa. Copilul ei era o bucata de carne care urla. "Nu mai vad, mamica! Nu vad nimic". Ea il strangea la piept si stingea cu palmele jarul lipit de trupul baiatului. Amandoi au ajuns la spitalul din Iasi. Mihaita a murit dupa 14 zile. Avea numai sapte ani. Mama a venit la inmormantare bandajata, adusa pe targa.

Jumatate din ea a murit

Zece ani s-a zvarcolit noapte de noapte in somn visandu-l pe Mihaita, pe prispa, arzand. Cand credea ca a uitat, alta cumpana a incercat-o. In ’85, toamna, pe bruma. Marinica lucra, la 18 ani, ca zilier pe un santier din Caransebes. Dadea mortar cu mistria pe ziduri. S-a prabusit de la etajul patru. S-a zdrobit de schele. Maria l-a primit acasa intr-un sicriu cu capacul batut in cuie. Atunci durerea a ingenuncheat-o inca o data. Brusc, jumatate din ea a murit. Ochiul, falca, mana, piciorul nu mai erau ale ei. N-o mai ascultau. De atunci, Maria Gurita, care n-a lipsit de la nici o slujba si o dadea popa de pilda a smereniei, isi face cruce cu stanga, ca paganii. Oricat ar durea-o, spune oricui ca suferinta ei nu inseamna nimic pe langa ce-a patimit Iisus. "Saracu’, cate a indurat si el!", il caineaza batrana.

"S-a topit inima-n el"

Dupa ce Marinica s-a dus, douazeci de ani moartea a lasat-o in pace pe Maria Gurita. Trecea uneori pe la poarta, dar nu se oprea. Dar anul trecut, cand se cocea graul, i-a calcat iar in batatura. Femeia rotunjise 73 de ani. Din patru baieti cuminti si frumosi, mai avea doi. Oameni la casele lor, cu nevestele, cu copiii lor. Fanica prindea albeata la tampla, dar era in putere, punea boul jos dintr-o palitura. "Si nu stiu cum, mai baiete, cum statea el pe laita si citea un ziar, s-a topit inima-n el, s-a lasat asa, pe-o parte si n-a stiut nimeni din casa ca a murit." I l-au adus si pe el, tocmai din Constanta, in sicriu, sa stea de veci langa fratii lui.

"Si uite-asa, se tanguie batrana, strecurand cuvintele printre buzele uscate de boala, nu stiu ce mi-a facut Dumnezeu si cu ce pacat am gresit, de am ramas numa’ cu Vasilica. Pe el mi l-a lasat Domnul, dar mi-a luat-o pe Veronica. N-a avut nimeni nora mai buna ca ea... Si de buna ce-a fost, iaca, n-am avut parte de ea!" Batrana, care cauta un rost in fiecare moarte, spune ca Veronica ei, care ii era ca si un copil, a murit de "ceva la sange". S-a stins incet, pe picioare, nici nu stia ce o mananca pe dinauntru.

Ultima gaina, de sufletul lui Ion

Saveta Crasmaru, care a fost botezata in aceeasi apa cu Maria Gurita, isi sprijina pe stalpul portii fata arata adanc de batranete si plange: "Saraca sora mea de cruce, Maria asta, nici nu s-a racit Veronicuta in pamant, vreo trei saptamani, si i-a murit si barbatul. Lui Ion ii cam placea paharutu’, o mai batea el, da’ era om bun."

Acum matusa Maria, inconjurata de batrane imbrobodite, care ii plang nenorocirile, face mancare pentru pomenirea barbatului ei, la patruzeci de zile. Taie morcovi cu stanga, plange cu ochiul stang, cu capul sprijinit pe umarul stang. Face, pentru pomenire, bors de verdeturi si pilaf cu carne de gaina. Din ultima gaina din poiata, iar restul congelate, "de la privat, saizeci de mii kila". "Amu’, cand nu mai am multe zile, se consoleaza batrana, Dumnezeu de sus si-a facut mila de mine si macar pe Ion aista al meu, nu mi l-a luat cu sila, l-a lasat sa moara de moartea lui, de batranete."

Intr-un picior, pana la manastire

Cat era in putere, Maria se ducea duminica de duminica sa se roage la Manastirea Vorona. Batea vreo zece km pe jos. Daca voia cineva s-o ia in caruta, multumea si mergea mai departe pe jos. Simtea, zice ea, ca asa ar fi intr-un fel ca Iisus, care n-a lasat pe nimeni sa-i poarte crucea. Si asta ii facea bine la sufletul ei de mama fara copii, de femeie fara barbat, suflet de om fara nimic pe lume. Parca o ungea cineva cu untdelemn pe arsura, sa-i treaca.

Si, o data, dupa ce s-a caznit de-a mers intr-un picior pana la biserica, s-a poticnit pe scari si piciorul i s-a rupt ca un pai.

Si paralizata, si cu piciorul cel bun ingropat in ghips, Maria Gurita a zacut jumatate de an pe o margine de pat, departe de paharul de apa de langa ea, de bucata de mamaliga de pe coltul mesei. Ar fi murit daca, la doua-trei zile, n-ar fi venit vreun vecin sa-i dea la gura mamaliga si apa. Oricum se ruga la Dumnezeu sa-i curme chinul.

Un om si o curca

Insa Dumnezeu avea alte socoteli cu Maria. A lasat-o sa se intremeze. Cat sa se poata tari pe langa pereti si sa tina o sapa in mana. Dar cand sa dea cu sapa, pentru o ceapa acolo, a cazut, cosita, cu soldul in gura sapei. "M-am taiat pe partea asta... am carnea batrana, nu se mai prinde... asa o sa ma ingrop, daca da Dumnezeu ", spune batrana. Isi acopera cu palma stanga soldul drept, despicat.

Maria Gurita zice, impingandu-si cu degetul o cireasa in gura, ca sa manance si ea pe ziua aceea, "mai am un baiat, pe la Botosani, dar s-a rupt de mine, nu ma mai stie... parca nu l-as avea. La ce ma mai tine Dumnezeu? Pentru nimic. Mai aveam o curca, atata, si s-a pierdut si curca. Da’ si de foame daca muream, tot n-o taiam... ma mai tineam si eu cu ea, asa, de urat. S-amu’, daca nici curca n-o mai am, mai sta Dumnezeu oleaca si-o sa ma ieie."

Batuta de Dumnezeu si de statul roman

Peste drum sta Aneta Boian. Are tot 73 de ani, ca si Maria Gurita. Nici ea nu poate iesi din ograda, de batranete. Nici ea nu prea are ce pune pe masa. Dar parca i-i mai usor sa indure, fiindca a facut tot patru baieti si ii traiesc toti si mai dau din cand in cand pe-acasa. Asa ca Aneta tot pe amarata de Maria Gurita o plange. "Vai de sufletu’ si de zilele ei, dupa ce ca a batut-o Dumnezeu, acum o mai bate si statul! Tot intinde de trei sute de mii de la CAP. O avut si pensie de 500.000 de la handicapati, da’ i-o luat-o inapoi, c-au zis ca-i buna de munca si ca are si pasari... N-are, dom’le, a avut o gaina si a taiat-o si o curca care-a pierdut-o. Pamant? Are. Un hectar, da’ nu-s bani sa-l lucreze. Noroc de popa, ca-i mai aduce cate-un colac de la morti. Eu, dac-as fi in locul ei, cred ca muream de mult. O mai tine pamantul numai ca s-o doara sufletul dupa mortii ei."