O viata traita in doliul intunericului

21 Sep 2004 • 00:00

Batrana Stefanescu Irina a dus o viata simpla, n-a facut scoala, n-a muncit. S-a casatorit si a avut grija de gospodarie. Dumnezeu i-a luat insa de langa ea copilul de cinci luni si mai tarziu sotul. E oarba, iar la 72 de ani cerseste sa-si plateasca chiria.

IOANA MOLDOVEANU

Pe cheiul Dambovitei, in centrul Capitalei, se asaza in fiecare dimineata o batrana. Isi pune bastonul sub talpi, sa nu i-l fure cineva, si tine strans in mana o punga de plastic in care vara ce-i ofera lumea: un suc, covrigi de la biserica sau zece mii de lei. Nu vede, este oarba, dar ridica privirea albastra si-i mangaie pe brat, in semn de multumire, pe cei care-si fac mila. "Nu sunt obraznica sa intind mana. Eu sa mor de foame si nu cer!", spune batrana.

Cerseste ca sa plateasca chiria de doua milioane de lei pe luna. In banii astia intra si apa, si gazele, si gunoiul. Sta la o doamna, nu stie adresa exacta, pe undeva pe la marginea Bucurestiului, in Ghencea. Are o camaruta, cu un pat in care doarme si o masuta la care mananca. Vara, atunci cand nu cerseste, sta la soare, in curte si se joaca cu catelul. Este fericita ca au un put si apa este rece si gustoasa. "Mananc foarte putin, nu sunt mofturoasa, sunt o femeie necajita, amarata. Dar imi place apa. Daca am apa, ii multumesc lui Dumnezeu".

DOMNISOARA. Irina s-a nascut in Bucuresti, din parinti unguri. A fost al doilea copil la parinti, din cinci. Doi au murit, de unul nu stie nimic, iar sora, care inca mai traieste, nu vrea sa o intalneasca, pentru ca "ea ma vede, si eu sunt oarba, nu o pot vedea". In plus, nu ar vrea sa fie o povara pentru ea, mai ales ca "este zgarcita". Irina n-a facut decat patru clase, parintii n-au avut posibilitati financiare sa o tina la scoala. I-a placut insa sa stea in bucatarie langa mama ei, sa invete sa gateasca.

La 24 de ani s-a maritat cu Ionel, "baiat tanar, cu armata facuta, bland si frumusel". A stat 40 de ani langa el si n-a batut-o niciodata. "Eram domnisoara cand m-am casatorit. Mi-am pastrat cinstea, n-am umblat hai-hui", povesteste Irina si multumeste Domnului pentru parintii severi care au crescut-o si au tinut-o din scurt ca sa-si poata gasi un sot vrednic. Ionel avea 12 clase, era cazangiu la fabrica Vulcan; ea nu muncea, statea acasa si avea grija de gospodarie. Cand se distrau, se duceau la film, nu le placea sa danseze.

DURERE DE MAMA. La trei ani dupa nunta a ramas insarcinata. A nascut o fetita, Mariana, dar nu s-a bucurat de ea. Copilul era bolnav, nu lua in greutate. Un medic i-a facut pruncului o injectie gresita, Irina a stat cu micuta doua luni in spital, dar degeaba, copilul s-a stins din viata la numai cinci luni. "I-au facut autopsie, au facut scoala pe saracul copil. A cautat sotul meu o groapa pentru ea cateva zile, ca nu se gasea. Au imbracat-o mireasa, i-au pus coronita pe cap, era o mana de carnita...", povesteste batrana de parca totul s-ar fi intamplat ieri. Irina si-a visat fetita ani intregi de la moartea acesteia si nu era zi de la Dumnezeu sa nu se duca la mormantul micutei.

Lumea i-a spus sa nu mai faca alt copil, ca poate iarasi n-o sa aiba noroc si o sa-l piarda. Acum ii pare rau. "Daca traia fetita mea, acum avea peste 40 de ani, poate avea si ea copii, poate aveam si eu nepoti...".

ORBIRE. Irina suferea cu ochii, avea miopie. "Dupa moartea fetitei s-a adaugat si glaucomul, o boala care duce la orbire, "apa neagra"", explica batrana. Doctorii au operat-o de patru ori la ochiul drept si de trei ori la cel stang, dar fara succes. "Eu nu plangeam, ca nu voiam sa-mi fac sange rau, dar plangea Ionel al meu. Cred ca de-asta a si murit, de suparare", povesteste Irina resemnata. Isi aduce aminte cum stateau amandoi in bucatarie si ea ii explica cum sa faca supa cu taitei, iar el gatea. Locuiau cu chirie, n-au avut niciodata un locsor numai al lor, pentru ca niciodata nu au avut destui bani sa-si cumpere o casa.

Intr-o zi, niste oameni l-au adus pe Ionel acasa pe brate, invelit intr-o patura. Era mort, cazuse pe strada, facuse infarct. "Era intins pe jos si il mangaiam pe picioare. Nici mort nu l-am vazut! Am ramas a nimanui, plangeam zi de zi. Nu m-au lasat nici macar sa-l duc la groapa, ca-mi facea rau". Pe Ionel l-au inmormantat alaturi de Mariana, fetita lor. Luna viitoare face sapte ani si Irina de-abia asteapta sa se duca la cimitir sa-l planga, n-a mai fost de un an. "Trebuia sa mor eu, nu el, ca el vedea. Dar asta a fost voia Domnului".

AJUTOR. Dupa moartea sotului, pe batrana a ajutat-o o nepoata, Felicia. Ea i-a gasit camaruta in care sta cu chirie, in Ghencea, si tot ea o aduce in fiecare zi pe cheiul Dambovitei. Vine sa o ia seara, pe la 5:00-6:00, o cunoaste dupa voce, nu s-ar duce cu altcineva. Felicia ar ajuta-o daca ar putea, dar nici ea nu are de unde. "Ma iubeste, vede ca sunt la locul meu, ca nu-i raspund", spune batrana despre nepoata sa. Cu greu face Irina banii de chirie. "Uite, e ora 12:00 si am doar 20 de mii de lei. Maine nu mai vin, stau sa ma odihnesc, am obosit aici in soare".

Felicia i-a promis ca o duce la Primaria Sectorului 5 sa-i faca dosar pentru a primi pensie de pe urma sotului. "Poate ma respinge", se ingrijoreaza batrana. Nu are televizor sau radio. Stie ce se intampla in tara din gura lumii sau daca aude stirile in autobuzul cu care soseste dimineata la cersit. Nu a iesit niciodata din Bucuresti, nu s-a plimbat niciodata cu trenul. "Nu doresc decat sa am ce manca si unde sa-mi pun capul".

A auzit de emisiunea Andreei Marin, stie ca o domnisoara draguta face surprize si spera ca-i va da si ei "un acoperis cat de mic, sa mor cu sufletul linistit ca am si eu o casuta a mea". Nu vrea sa se duca la azil, acolo a murit mama ei, "cu gura deschisa si ochii in tavan", spune Irina si imi arata cum, ridicand ochii si mainile la cer.

MIREASA LA 5 LUNI

"I-au facut autopsie, au facut scoala pe saracul copil de cinci luni. A cautat sotul meu o groapa pentru ea cateva zile, ca nu se gasea. Au imbracat-o mireasa, i-au pus coronita pe cap, era o mana de carnita..."

INMORMANTARE

"Era sotul meu intins pe jos si il mangaiam pe picioare. Nici mort nu l-am vazut! Am ramas a nimanui, plangeam zi de zi. Nu m-au lasat nici macar sa-l duc la groapa, ca-mi facea rau".

HRANA

"Mananc foarte putin, nu sunt mofturoasa, sunt o femeie necajita, amarata. Dar imi place apa. Daca am apa, ii multumesc lui Dumnezeu". - Stefanescu Irina

FARA SPERANTA

"N-am avut noroc in viata nici de sot, nici de copil, nici de lumina. As vrea sa vad unde pun pantofii si ce duc la gura atunci cand mananc", se amaraste batrana, dar nu plange, nu mai are lacrimi.

Intr-o zi a vrut sa se omoare, dar cineva i-a spus ca, daca face asta, se da pe mana satanei. "Pacat de mine, femeie batrana, sa ma duc unde nu trebuie". Isi explica soarta prin ursita: "Cand m-a facut mamica, o fi spus ca "asta o sa fie o fata necajita". Eu ii multumesc lui Dumnezeu, ca mai traiesc, dar cateodata ii spun: "Doamne, daca ma iubesti, ia-ma!"".