x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omul care fuge de soare

0
26 Iun 2004 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Florin Marcu s-a nascut in 1975, iar in 2006 va fi pensionar. Are meseria pe care si-o doreste orice tanar: face perii pe care nu le cumpara nimeni. Este nevazator gradul I si asa va ramane toata viata, pentru ca orice interventie medicala este tardiva. A crescut intr-un orfelinat, traieste intr-un camin si nu exista sperante sa aiba vreodata casa lui.

VLADIMIR IOAN

A intrat ca o umbra in biroul cu lumina semiobscura al presedintei cooperativei "Munca", locul unde isi gasesc un refugiu temporar cei mai norocosi dintre nevazatori. Casa in camin, masa la cantina, loc de munca asigurat, multi dintre romani si-ar da un ochi pentru asemenea avantaje. Florin Marcu ar prefera sa doarma sub un pod si sa manance ce-i pica, doar sa poata vedea lumina zilei fara ca aceasta sa-i faca rau. Incadrat medical in gradul I, laolalta cu cei care sunt orbi precum cartitele, el inca mai distinge aburi cu diferite culori.

In fata vitrinelor

Lumina zilei insa, soarele care noua ne da viata, lui ii face rau. Nu poate sa mearga decat cu o sapca pe capul plecat cu umilinta unui om care nu-i intreg. N-ar fi cine stie ce, ca s-asa n-are de mers decat vreo 500 de metri de la munca acasa, iar in oras oricum nu iese, mare branza n-ar fi, zic. Dumneavoastra ati avea curaj sa traversati Bucurestiul legat la ochi? Sau sa va plimbati prin fata vitrinelor, in aceleasi conditii? Dar ce rost ar avea... In plus, Florin este foarte rusinos si face eforturi mari sa-si ia inima-n dinti ca sa intrebe ce-i chestia aia de pe raft, cat costa si daca nu a expirat in mileniul trecut. Si spera ca vanzatoarea sa fie indeajuns de amabila, chiar daca are salariul minim pe economie, si suflet sa nu-i opreasca mai multi bani decat este bacsisul oficial acceptat. Pentru ca Florin, cu ochelari ce nu arata ca niste funduri de sifon si cu sapca trasa pe ochi, pare un tanar obisnuit. Unul care iese la carciuma cu "baietii", are o prietena si, macar pentru ca este atat de tanar, are un viitor. Dar cum nimereste orbu’ fata visurilor? Se poate indragosti unul care nu vede?

Camera cu iz de urina

Este locul unde traieste Marcu alaturi de alti doi tineri, in caminul pentru nevazatori din Socului. Cu o toaleta comuna in toate sensurile, in care oameni isi fac treburile in toate sensurile. De aici urina este purtata pe papuci pe hol, prin camere, dar isi pierde urma sub pat, o data cu incaltarile. Exista o femeie care face curat cu ardoarea pe care trebuie sa o aiba orice reprezentanta a sexului frumos ce candva si-a dorit sa traiasca intr-un palat si sa aiba mii de slugi. In camera micuta se inghesuie o masa, doua dulapuri, trei colegi, laolalta cu izul subtil despre care am vorbit. Aici ar trebui sa-si aduca Florin prietena si sa se giugiuleasca asa cum fac tinerii sau sa traiasca o frumoasa poveste de dragoste. In fata celorlalti doi n-ar fi mare scofala, ca tot nu vad nimic, dar zgomotul specific ramane, iar Florin zice ca e adevarata chestia cu ascutitul celorlalte simturi la nevazatori. Dar sa zicem ca pleaca cei doi colegi, cum faci rost de fata? "Ultima mea prietena era o studenta frumoasa, fara probleme de vedere, dar avea niste parinti care nu m-au vrut de la bun inceput. Am simtit de cand am fost invitat la ea acasa ca nu si-ar fi lasat fata sa traiasca alaturi de unul care are un handicap, dar n-are viitor." A cunoscut-o in parcul prin care trece intre "casa" si cooperativa. Era cu un coleg mai dotat optic, care i-a descris minunea de pe banca si ceva a ticait mai repede in sufletul lui. S-a asezat langa ea si a fost acceptat. Pe de o parte nu arata rau, iar pe de alta ce rau poate sa faca un nevazator? Dar dragostea a dus de cateva ori la razboaie si alte dezastre... Au vrut sa-si petreaca o seara impreuna, la ea nu se putea, la el era cam greu, asa ca lui Florin i-a venit ideea sa foloseasca fosta sa camera din camin, care in acel moment se zugravea si unde se aflau niste galeti de vopsea. Cele cateva ore de dragoste au ajuns sa fie scump platite. S-a dezlantuit asupra sa un torent de acuzatii, de la: a incalcat regulamentul caminului, "nimeni n-are voie vizitatori pe timpul noptii!", pana la furtul materialelor de constructie din incapere.

Manual de profitat de nevazatori

Dar unde sa se duca in puterea noptii un orb cu ditamai galetile, saci de ciment si bidinele cand n-are pe nimeni care sa-l doreasca? Singura femeie care l-a dorit era langa el si nu si-ar mai fi vrut nimic altceva. Greseala lui a fost ca a crezut ca poate avea o relatie constanta, ca un om normal, asa ca si-a facut si el cheie de la camera cu materiale. Dupa cheia femeii de serviciu. Si mai sunt personaje cu cheie, cum ar fi, se pare, Vasile Cordunianu, presedintele filialei Bucuresti a Asociatiei Nevazatorilor din Romania. Un om acuzat de violenta de alti doi nevazatori, care spun ca s-au trezit cu mainile acestuia in beregata. O poveste mai veche. Adevarata sau nu, Marcu are cel mai aprig dusman acum, Vasile. A fost chemata politia, s-a facut o ancheta, s-au facut presiuni, amenintari, murdarii. Pe capul celor care au cracnit au inceput sa curga amenzi, sub diferite pretexte. Tragi-comic este titlul acestor sanctiuni financiare: "Un fel de sponsorizari pentru intretinerea locuintelor".

Dar Marcu e tare. A crescut ca singurul copil cu probleme intr-un orfelinat din Boita, judetul Sibiu, unde era tinta favorita a glumelor si suturilor. Ani de zile a fost silit sa indure umilintele la care era supus de catre cei mai mari, mai puternici, mai rai. Era trimis la furat, la spalat, imbrancit cu orice prilej. Astazi lucrurile nu stau cu mult diferit: "Chiorule, s-o f... pe ma-ta, nu te uiti pe unde mergi?!". Copiii si smecherasii de cartier au mereu grija sa-i aduca aminte de cea care l-a parasit, dupa ce i-a inselat tatal. Care si-a gasit odihna abia pe lumea cealalta, dupa o viata searbada de tractorist. "Am ajuns pana la usa ei, dar m-a primit cu tipete si injuraturi. Nu vrea sa ma mai vada in ochi, dar cat mi-as dori eu s-o pot vedea...". Coplesit de chinuitoare ganduri, incearca sa-i gaseasca o scuza: "Vezi, am o matusa la care am mai stat din cand in cand pe vremuri si poate d-aia e geloasa". Maica-sa s-a asezat bine mersi la casa ei cu un concubin, a mai turnat vreo doua fete, iar de Florin, de fratele si sora lui buna nu vrea sa mai stie. Cei doi au familiile lor si locuiesc prin zona Sibiului, ducandu-si zilele cum pot. Un orb prin ograda i-ar incurca destul de mult.

Cum a nimerit orbu’ Bucurestiul

Directorului filialei nevazatorilor din Sibiu i s-a facut mila de el si i-a aranjat sa plece la Bucuresti. O casa cum o fi ea, ceva de mancare, o slujba platita. Si scoala. De meserii specifice: perii, bidinele, cartonaj si, de anul trecut, si birotica. Locul de munca al lui Florin este o masa pe care se gasesc mii de firicele de plastic si o bobina cu sarma. Cu noaptea-n cap, dar cine-si da seama, alaturi de un coleg care vede ceva mai bine si o haita de caini putin prietenosi la 6 dimineata, bajbaie catre sectia "Perii". E un tip introvertit, timid, cu care colegii se inteleg destul de putin, n-ai banui ca este omul care a gasit taria sa-l infrunte pe seful nevazatorilor din Bucuresti, Vasile. Indiferent cum ar fi el, handicapul ce i-a pus laolalta le-a creat o lume in care grijile celorlalti se dezmembreaza intr-o ceata apasatoare.

Pentru Marcu nu exista viitor. Sau, cel putin, el nu intrevede nici unul. Nu are idee ce o sa faca peste doi ani, cand va iesi la pensie. Si-a pus in cap toate belelele, n-are casa, n-are pe nimeni care sa-l vrea, prietena lui l-a parasit sub presiunea parintilor si a scandalului din camin. N-are nimic, doar o sansa infirma infima: sa primeasca o casa de la primarie, de la functionari care, de cele mai multe ori, se uita prin dosare cu acelasi interes pe care-l are un nevazator deschizand ziarul.

LEGI OARBE

Marcu va iesi la pensie la numai 31 de ani pentru ca-l obliga statul. Articolul 47, alin. (2) din Legea 19/2000 prevede: "Asiguratii nevazatori beneficiaza de pensie limita de varsta, indiferent de varsta daca au realizat ca nevazatori minim 1/3 din stagiul de cotizare prevazut de lege" - in aceasta categorie sunt cuprinsi deficientii vizuali cu cecitate (n.r. - scaderea acuitatii vizuale) practica si absoluta. Persoanele cu handicap grav, care au si calitatea de pensionari de invaliditate gradul I, care opteaza pentru plata unui asistent personal, trebuie sa faca dovada renuntarii la indemnizatia de insotitor prevazuta de articolul 61 din legea citata mai sus. Alte reglementari privind drepturile nevazatorilor sunt HG nr. 86/2003 cu referire la "actualizarea alocatiei sociale cuvenite nevazatorilor cu handicap si accentuat incepand cu luna ianuarie 2003" si OMMSSF nr. 373/99/2003 "pentru stabilirea documentelor justificative si a modalitatii de decontare privind taxa pentru abonamentul la curentul electric pentru nevazatori cu handicap grav".
Citeşte mai multe despre:   florin,   viata mea e un roman,   nevazatori,   n-are

Serviciul de email marketing furnizat de