x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Pictura ca scrisoare catre Dumnezeu

Pictura ca scrisoare catre Dumnezeu

de Irina Munteanu    |    02 Sep 2005   •   00:00
Pictura ca scrisoare catre Dumnezeu

Ne-a primit in apartamentul sau din centrul orasului, intr-o camera cu multe albume de arta, icoane pictate pe lemn, o masa strajuita de scaune cu spatare inalte. Maestrul Petre Achitenie.

Ne-a primit in apartamentul sau din centrul orasului, intr-o camera cu multe albume de arta, icoane pictate pe lemn, o masa strajuita de scaune cu spatare inalte. Ne-a povestit despre ce inseamna sa fi pictat peste 50 de biserici, sa fi fost profesor pentru zeci de generatii de studenti. Maestrul Petre Achitenie.

Intr-un colt, sub icoane, pictorul pastreaza intr-o lada de zestre de pe vremuri singurul material legat primit de la mama sa: un covor de lana, lung de zece metri, care inca nu si-a gasit locul in apartament. Maestrul deschide simbolic lada si isi povesteste viata. Se intoarce in timp, in 1933, cand avea patru ani si a ramas fara tata. Ajunge cu gandul intr-un sat de pe dealurile Botosaniului, la Havarna, acolo unde si-a petrecut copilaria. Isi aminteste cum lui si surorii sale li s-au adaugat inca sapte frati vitregi, dupa ce mama s-a recasatorit. Impreuna cu unul dintre acesti frati, Petre a fost trimis la seminarul de la Manastirea Neamtului.

N-avea mai mult de 11 ani si nu stia prea bine ce inseamna seminarul: "N-aveam vocatie pentru cariera bisericeasca; am ajuns acolo ca asa a vrut mama. Ea voia sa ma faca preot, ca de calugar nu eram bun." Fiecare baiat trebuia sa-i ajute pe calugari. Petrica s-a lipit de tipografie, unde a vazut pentru prima oara o Biblie ilustrata si a inceput sa deseneze avand-o ca model.

PROFESOR. Petre Achitenie si-a daruit o parte din timp studentilor sai de la "Arte Plastice"

PRIMUL SUCCES. Studiile de la manastire i-au fost intrerupte o data cu venirea rusilor. A ajuns ca refugiat la Manastirea Caldarusani, apoi a devenit bibliotecar la Manastirea Antim. A urmat o scoala de pictura bisericeasca de trei ani, la Patriarhie, apoi a invatat desenul avandu-l profesor pe Camil Ressu, la o scoala particulara - Academia Libera Guguianu. Si-l aminteste pe Ressu drept un profesor aspru, care nu-si lauda aproape niciodata ucenicii. "Cand am intrat la Guguianu, am vazut un nud; m-am inrosit tot, ca eu veneam de la manastire. M-au luat colegii si mi-au explicat: «Mai Petrica, aici e ca la medicina, n-are de ce sa-ti fie rusine!»." Ciucurencu, in acel moment considerat cel mai mare colorist roman, tocmai venise de la Paris si a vizitat expozitia elevilor lui Ressu. "Era sa ma calce tramvaiul in ziua aia, asa de bucuros eram. Dupa ce ne vazuse lucrarile, Ciucurencu exclamase, aratand spre desenele mele: «Uite, astea imi plac!»."

Petre Achitenie a urmat si Facultatea de Arte Plastice, la care a intrat, datorita talentului sau, direct in anul doi. A aparut si prima ocazie de a iesi din tara. "Mi s-a oferit posibilitatea sa studiez la rusi; voiam sa refuz, dar Ciucurencu si Ressu m-au incurajat. N-am avut de ce sa regret: rusii aveau Ermitajul, baletul, o literatura si o cinematografie unice." A vazut o mare parte din lume, l-au impresionat luxul si curatenia de la Abu Dhabi, unde a pictat trei palate cu pasari si ornamente, dar, daca ar fi ramas undeva, acel loc ar fi fost Italia, care i-a oferit privirii cele mai de seama opere ale Renasterii.

SFINTI. Maestrul marturiseste motivele pentru care a ales arta monumentala: "Socialismul asta nu venise inca. Simteam nevoia sa-mi castig painea prin munca mea; mi-a placut pictura bisericeasca". Dupa cursurile de la scoala de pe langa Patriarhie, a obtinut o autorizatie de pictor bisericesc. "Pictura e ca o scrisoare, scrii cu ornamente si poleieli o scrisoare de dragoste catre Dumnezeu." Asa a inceput cariera unui pictor care a impodobit cu sfinti peretii a peste 50 de biserici din intreaga tara. Intrebam cum a reusit sa nu se repete, facand fiecare fresca unica. "In nord, la Biserica Uspenia din Botosani, unde a fost botezat Mihai Eminescu, am facut o pictura mai calda, in culori mai dense. La Catedrala Navigatorilor, de la Constanta, am pus mai mult albastru, dat ca eram in sud, langa mare." Dar nu numai coloritul reprezinta elementul care diferentiaza un lacas de altul. "Bisericile au dimensiuni diferite. Trebuie urmat un canon, dar sunt lucruri la care poti sa renunti. Alte elemente sunt obligatorii. Fiecare sfant are niste caracteristici, dar uneori oamenii din jur pot deveni modele pentru figurile sfintilor." Pictarea bisericilor presupune o munca de echipa, dar maestrul Achitenie nu a lucrat niciodata cu mai mult de trei oameni. "Spre deosebire de arhitect, care pleaca de la fundatie, noi incepem intotdeauna de sus in jos, pentru ca se stropesc peretii. Nu fac un proiect inainte, pictez direct, dupa atatia ani de experienta. Dar nu prea mai lucrez la biserici, ma cam dor picioarele, nu mai am siguranta. Acum face asta fiul meu, Ion."

Mausoleul de la Marasesti are o fresca ce poarta si ea semnatura lui Petre Achitenie. "Pentru a realiza aceasta lucrare, am luat de la biblioteca o multime de carti de istorie. Patru ani mi-au trebuit pentru proiectare; fresca am executat-o in doua luni." "Avem nevoie de un muzeu al celui de-al doilea razboi mondial, un mic lacas unde sa aducem omagiu tinerilor care au murit pentru tara in acei ani. N-ar trebui sa-i uitam nici pe cei care au murit la Canal si in timpul colectivizarii", spune maestrul

ALMA. Pictorul isi ascunde in barba alba zambetul starnit de vreo pozna din tinerete; in spatele lentilelor mari si-n cuvinte, tristetea singuratatii. Sotia sa Alma, pe care a pictat-o de atatea ori, care i-a stat alaturi si l-a iertat in zeci de randuri, a murit acum cateva saptamani. O stia inca de pe vremea cand era bibliotecar la Manastirea Antim. "Venea intr-un palton albastru si de asta o numeam in gand «Albastrita». Mi-au placut intotdeauna femeile frumoase, dar de ele trebuie sa te tii, ca ori te salta, ori te baga in pamant." S-a indragostit de multe ori, in tren, cand mergea spre Piatra Neamt, unde urma sa picteze o biserica, sau in Rusia, pe vremea studentiei. "Am ascultat-o insa pe mama, care-mi zicea mereu sa nu fac politica si nici sa nu-mi iau nevasta straina. Am pictat si alte femei, dar Alma a fost mereu foarte intelegatoare." Casa e goala acum fara Alma, iar pictorul spune ca tragedia cea mai mare e ca nu are nepoti.

In atelierul de langa Sala Palatului, mainile maestrului pregatesc lucrari pentru o expozitie in Suedia. "Fac tot o arta sacrala, dar fara sfinti."

PATRIOTISM
"Avem nevoie de un muzeu al celui de-al doilea razboi mondial, un mic lacas unde sa aducem omagiu tinerilor care au murit pentru tara in acei ani. N-ar trebui sa-i uitam nici pe cei care au murit la Canal si in timpul colectivizarii" - Petre Achitenie, pictor

AFON
"La seminar trebuia sa cant, dar n-aveam voce deloc. De aceea, preotul de-acolo imi zicea: «Ma, tu ragi, dar esti baiat bun. Mai bine apuca-te de pictat.»" - Petre Achitenie, pictor

PREMII
"Distinctiile si premiile astea, toate sunt niste coronite; eu totdeauna la scoala luam premiul doi", spune amuzat pictorul. In 1992, The International Biographical Center of Cambridge ii acorda titlul de "Omul International al anului". In 1995, primeste premiul special al Uniunii Artistilor Plastici pentru intreaga activitate; in 1999 - "Crucea de aur a Basarabiei", iar in 2000 - "Ordinul National de merit in grad de ofiter". Este cetatean de onoare al oraselor Dorohoi, Botosani, Bucuresti si Iasi. Lucrari ale lui Petru Achitenie se afla la Muzeul National de Arta din Bucuresti, la muzeele din Cluj, Oradea, Arad, Timisoara, Bacau, Sibiu si in colectii particulare din tara si strainatate.
×