x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Stranepotul lui Caragiale

0
Autor: Roxana Ioana Ancuta 18 Noi 2005 - 00:00
Stranepotul lui Caragiale


Pierdut printre trairile sale ba metafizice, ba mirene, unul dintre descendentii marelui I.L. Caragiale, Horia Pana, poate fi cu greu inteles. La o prima vedere. Si asta, pentru ca este prea tacut, prea timid...

E bucurestean, modest, mustacios, extrem de politicos, destul de singur si nu prea-i place sa vorbeasca despre el. A fost inginer hidroenergetician (meserie care l-a determinat intr-o vreme sa calatoreasca prin mai toata lumea), iar daca n-ai stii dinainte, nu ti-ar spune niciodata ca-i un stranepot al lui Caragiale.

"Sunt din ramura lui Iorgu, nu din Iancu. Strabunica mea era matusa lui conu Iancu." Este vorba despre Horia Pana. Un personaj destul de ascuns, asa cum se zice prin batrani ca ar fi fost si Caragiale: mai putin comunicativ, mai putin sociabil.

IMPASIBIL. Horia Pana vorbeste lent, deloc afectat. Pare chiar detasat de subiect. Dar poate-i o iluzie. Si nu i se pare deloc senzationala aceasta legatura de rudenie pe care o are cu unul dintre magnificii literaturii noastre, astfel incat face tot posibilul ca discutiile pe care le purtam despre Caragiale sa fie deviate catre cu totul alte subiecte. Totusi... este o ruda - chiar si indepartata - a lui Caragiale. Nu-i deloc putin lucru! Dar Horia Pana este mai mult decat indiferent vizavi de treaba asta. Cel putin asa vrea el sa para. "Ce reprezinta pentru dumneavoastra, domnule Pana, faptul ca sunteti stranepotul conului Iancu?" "Nimic", vine raspunsul. Sec. "Un grec ca toti grecii din tara asta, care isi cautau si ei cate ceva pe aici. Ce sa reprezinte?! Ca pentru oricare cetatean roman. De la tatal meu am aflat treaba asta, si nu-i dau nici un fel de importanta. Cred ca altii din neamul meu au fost mult mai importanti decat mine. S-a intamplat. Oricum... daca-i cauti bine, toti oamenii sunt inruditi intre ei. Urmasii directi ai lui nenea Iancu sunt chiar bine, dupa cate stiu eu." N-a luat legatura cu ei niciodata si nici nu-l intereseaza sa-i cunoasca. Ma intriga indiferenta asta a lui. Cum, dom’le, sa fii un stranepot al lui Caragiale si sa nu-ti pese chiar deloc?

Oricum, stranepotul nu se numara printre cititorii cu adevarat "prinsi" de opera lui Caragiale. "I-am admirat mai mult proza fantastica. In ceea ce priveste autorul meu preferat, e greu de spus... Imi plac Anton Pann, Vasile Voiculescu, Panait Istrati. Ca poet imi place foarte mult Alecsandri."

ERUDIT. Horia Pana este pasionat de istorie, de colonisti, de Braila si de multe altele. Are o cultura generala vasta. Este un erudit, cum s-ar spune. Discutiile cu el se pot transforma ori devia foarte usor catre lectii de istorie. Vorbeste despre pasiunile lui, mai putin despre Caragiale.

Horia Pana e patruns bine si de politica. De fapt, limitele interesului pentru acest domeniu se cam opresc atat cat tin paginile de ziar. Cel putin asa a declarat.

EX-POLITICIAN. "In politica trebuie sa ai rabdare, sa pierzi multa vreme. Sunt destul de batran pentru asta. Pe vremuri am fost membru in Partidul National Liberal. Acum zece ani. Cu numele. Mai am legitimatia. Dar n-am activat. Si Patriciu era tanar inscris atunci. M-am lasat, pentru ca nu-mi place sa vorbesc in public. Probabil ca sunt si prea emotiv.

Atunci am simtit ca e de datoria mea. Domnule, nu conteaza, nu e important sa fii in fata, ci sa fii si tu acolo. Un soldat. Acum a venit lume, gata, sunt oameni. Politica e plicticoasa. Numai sa stai la sedintele alea lungi, sa ai rabdare cu toti prostii."

Actuala viata politica se aseamana, curios de mult, cu cea zugravita de Caragiale in operele sale. Ce intuitie a avut autorul. Remarcabila. "Daca ar fi vazut ce se petrece in zilele noastre in politica, cred ca s-ar fi distrat teribil", spune Horia Pana despre Caragiale. "Nu e mare deosebire fata de ce era pe vremuri. Si asta e bine, deoarece perioada in care a scris nenea Iancu era perioada maximei infloriri a Romaniei. Daca vremurile de atunci se aseamana cu cele de astazi, asta inseamna ca traim o epoca de inflorire a Romaniei si probabil ca asa si este. Eu asta cred."

Destin de unul singur. Fara viata conjugala. "Asa s-a intamplat", spune el. "Si nu m-am casatorit, fiindca e rele toate", glumeste.

I-AR PLACEA LUI CARAGIALE CAPITALA DE AZI?
BUNI PRIETENI. Horia Pana si Luara Nicolau, "jupaneasa" de la Jaristea
"Categoric. Ca dovada: el a plecat la Berlin, dorind sa scape de golani - cum vorbim noi acum - , sa traiasca o viata civilizata. La Berlin s-a plictisit de moarte. Eu cred ca el a murit de plictiseala. Cum prindea un ban, cum venea incoace, in vizita. Mi-ar fi placut sa-l cunosc, dar cred ca ar fi facut o bascalie de mine...! Cum facea si de Mateiu Caragiale. Nu radea tot timpul de el?! Cand eram student, aveam vreo doi prieteni mai buni. Pe vremea aia umblam prin Bucuresti si doream sa traim ca-n «Craii» lui Mateiu Caragiale. Repartizasem rolurile, iar eu, evident, eram Pasadia, iar bunul meu prieten, care avea rolul Pantazi, se uita la mine si zicea: «Mai, tu nu vezi ca ai capul tesit de placintar de la Istanbul? Tu esti Pirgu din cap pana-n picioare». Asa-i spunea nenea Iancu lui Matei, cand isi dadea el aere de mare noblete. Ei, ne jucam."

II PLACE PROZA FANTASTICA A LUI CARAGIALE
"Daca l-as intalni pe nenea Iancu, mi-ar fi frica sa-l intreb ceva. Da, mi-ar fi frica. Ce m-ar lua in primire... Era un om cu care nu se putea sta de vorba. Din ce mi-am dat eu seama, a fost un om foarte inchis. Nu era un tip comunicativ. Probabil ca n-avea incredere in cei cu care statea de vorba. Mie-mi place Caragiale - si cred ca ala era el - din proza fantastica, care este importanta si nu i se da foarte multa atentie. Sunt cateva opere in care concentreaza o realitate intre doua lumi. Si-ti pui intrebarea: «Cum, omul ala care era asa legat de prezent, deodata parca trece granita?». Din cauza asta nu prea se vorbeste despre proza lui fantastica, fiindca nu se leaga cu restul. Iar criticii sunt derutati. Caragiale n-a fost un tip foarte liniar si simplu. Tocmai fiindca a fost asa de complicat, a fost un om ascuns, ca demers intelectual. De-asta cred ca n-as fi avut ce vorbi cu el. As fi fost prea slab in fata lui."
Citeşte mai multe despre:   cred,   caragiale,   iancu,   viata mea e un roman,   horia,   horia pana

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de