Trai inghitit de ape / Un fost locuitor roman al Insulei Ada Kaleh evoca "raiul" pierdut sub Dunare

A chefuit cu turcii de pe Insula Ada Kaleh la "bairame", intre baclavale si dulceata de smochine, si a plans alaturi de copiii musulmani moartea lui Stalin. Apoi si-a vazut pamantul inghitit de apele Dunarii, sub barajul hidrocentralei socialiste de la Portile de Fier I.

Din satul natal de prin preajma Filiasului, Gheorghe Bob, acum pensionar, mai retine doar avioanele care lasau sa cada deasupra caselor butoaie metalice uriase. S-a nascut in plin razboi mondial, in 1942. "Cand suna alarma, fugeam sub o salcie din curte si luam un bat ca sa impusc avioanele." Tatal lui nu s-a mai intors de pe front. Asa ca mama si-a mutat baietelul si toata agoniseala intr-un sat din Mehedinti. In 1949, cei doi trageau barca cu vasle la malul Insulei Ada Kaleh, fortareata otomana pe Dunare secole de-a randul, atribuita Romaniei prin Tratatul de la Trianon din 1918.

PRINTRE OTOMANI. Cei doi au primit gazduire la o matusa de-a lor casatorita cu un turc. Ochii copilului roman crescut printre bombe au tresarit uluiti in fata oazei cladite pe trei cetati concentrice. Flori de gura-leului incolteau vara pe pamantul din crapaturile zidurilor, printre smochini si caisi, iar peretii de piatra "erau impanati cu ghiulele".

Turcii, inradacinati inca din vremea Imperiului Otoman, populau in numar covarsitor insula. Cei cativa romani pripasiti printre ruinele cetatilor se integrau de minune si erau poftiti sa ia parte la "bairame" - sarbatorile turcilor. "Asa cum la noi se merge cu colindul, la ei se mergea cu bairamul." Copiii pupau mana gazdei si o duceau la frunte, in semn de respect. "Asta era felicitarea de bairam." De la mesele rotunde, cu trei picioare, nu lipseau baclavalele, "borec" (n.r. - placinta cu branza stropita cu iaurt batut in ou) sau "terta clisi", prajitura asemanatoare checului, portionate pe tavi uriase din alama, astfel incat sa apara sub forma unui desen.

Scolarii turci erau circumcisi aidoma evreilor. "In prima incapere a casei se punea un pat inalt, impodobit cu dantele. Copilul era imbracat intr-o camasa lunga si suit in pat." Odraslele turcilor, printre care se strecura si Gheorghe Bob, se strangeau in frunte cu "hogea" - preotul musulman - in fata geamului si rosteau rugaciunile specifice ritualului. "Intr-un anume moment al rugaciunii avea loc circumcizia." O perioada, copilul umbla in "camasa aceea", iar cicatricea era vindecata cu floare de sunatoare imbibata in ulei.

"COLTISOR DE RAI". "Pe o raza de un kilometru si jumatate lungime si vreo alti cinci-sase latime era tot strictul necesar unei comunitati. Ca intr-un coltisor de rai." Industrializarea ceausista i-a imbratisat si pe turcii de pe insula. Vuia o uzina electrica, exista o statie de radioficare, primarie, magazin alimentar si industrial. Cei mai multi dintre locuitori se speteau in fabrica de confectii si in cea de tutun.

"Nu era seara sa nu se faca vizite intre familii." Babutele se adunau cu felinarele in mana si treceau dintr-o casa in alta pentru a sta la taclale. "Pe insula erau in jur de 200 de familii. In cei 20 de ani cat am stat acolo, am fost in fiecare casa." In caminul cultural rulau filme de trei ori pe saptamana si "in sala stiai ca acolo sta familia cutare, dincolo sta cutare. Ceva foarte placut si intim".

Daca nu plecau in vizite prin vecini, localnicii se abateau pana seara tarziu in cafeneaua lui Ehat, unde se delectau cu ceaiuri sau cafea facuta la nisip si fumau ca turcii. Barcagiul Halim aducea lapte de pe tarmul romanesc, iar fratele sau Mustafa se indeletnicea cu aprovizionarea lemnelor de foc. Insularii faceau bani frumosi din carausia turistilor si ii ademeneau cu dulceata de smochine contra cost.

In timpul inundatiilor, femeile se strangeau in fata caselor si spalau rufe din pragul usii, iar cand scadea apa, culegeau pestii ramasi pe uscat. "Daca inundatiile tineau pana iarna, apa ingheta si aveam patinoar natural chiar in curte."

INSEMN COMUNIST. Gheorghe Bob isi aminteste si de deportarile din Baragan, din 1951. "Traia pe insula un bogatas, Ali Kadri, care avea fabrica de tutun. A fost socotit chiabur si trimis in Baragan." Alaturi de alte cateva familii cu "tentative de trecere a frontierei la sarbi". Insularii au fost aruncati in camp si lasati sa-si incropeasca o noua viata. "Cand s-au intors, au venit incarcati de gaste, curcani si saci cu porumb."

O alta amintire poarta chipul tovarasului Stalin. La moartea dictatorului, in ‘53, toata suflarea turca, cu mic, cu mare, s-a strans in caminul cultural. "Da-i plansete ca a murit tatal copiilor. Noi, cei mici, eram invatati ca, daca moare Stalin, gata, suntem terminati."

Prin ’56-’57, cand a fost "frecusul" dintre romani si iugoslavi, "sub influenta rusilor, malul romanesc de unde plecau barcile spre insula era ingradit cu sarma ghimpata". Trecerea se putea face doar pana la 8 seara. Gheorghe Bob retine un dosar din gazeta de perete a scolii, unde scria alaturi de elevii turci articole despre "robia copiilor titoisti". "Eram influentati, bineinteles, ca nu aveam de unde sa stim noi cum traiesc copiii iugoslavi si care e diferenta dintre ei si noi."

Era o singura scoala pe insula, de patru clase, inaltata pe o cazemata, cu profesori romani adusi din tara si un singur curs de limba turca tinut de "hogea" pana cand "a fost arestat de comunisti pentru ca l-a cantat cineva". Scolarii primeau si atunci cate un pahar cu lapte si o chifla, iar la Sarbatori micutii turci "faceau lozinci si pancarte de 1 Mai si 23 August". In adolescenta, Gheorghe Bob a petrecut printre tinerii musulmani la "Joile Tineretului", iar de la 16 ani a inceput sa lucreze in fabrica de confectii.

La 26 de ani, romanul insular s-a transferat la o fabrica din Capitala in toamna lui ’68. Incepuse deja stramutarea populatiei turce din calea barajului de la Portile de Fier.

FRAMANTARE. Gheorghe Bob a petrecut 20 de ani intre insulari. Acum stie ca nu-i va mai vedea niciodata

DESCHIDERE
"Pe insula erau in jur de 200 de familii. Eu, in cei 20 de ani cat am stat acolo, am fost in fiecare casa. Or, aici, in Bucuresti, unde locuiesc din ’68 intr-un bloc de patru etaje, nu am fost nici macar in cele 20 de locuinte de pe scara"

MARINIMIE
"Cand eram copil, nu primeam de fiecare data bani de acasa sa mergem la film. Asa ca ne furisam la cafegiul de pe insula, Ehat, care ne dadea fiecaruia cate un leu. Atat costa biletul de intrare"

RECUNOSTINTA
"Sunt fericit si multumesc cerului ca mi-am petrecut copilaria si tineretea in acel coltisor de rai, printre oameni deosebiti, aproape toti de nationalitate turca - locuitorii Insulei Ada Kaleh. Pamant nascut dintre ape, dar din nefericire inghitit tot de ape pentru totdeauna"

"INGROPATI" SUB DUNARE

Gheorghe Bob spune ca inca din ’68 armata romana incepuse sa filmeze diverse exercitii militare in parcul insulei, langa mormantul Sfantului Miskin Baba, loc de pelerinaj pentru localnicii turci. "Nu stiu in ce scop. Cert e ca au adus tancuri, erau impuscaturi, bombe. Locuitori mai erau foarte putini, asa ca soldatii puteau sa traga in casele ramase goale si sa le darame." Se urnisera lucrarile la imensa hidrocentrala de la Portile de Fier I, "care necesitau ridicarea apelor in spatele barajului cu zeci de metri". Mai precis, inecarea insulei in Dunare. Bob vorbeste si de tiganii popositi in Ada Kaleh tot prin ’68, in perioada "dislocarii". "Taiau plopii si isi faceau postavi sau copaie din lemn, linguri. Au plecat de pe insula cu barci intregi." O parte din locuitori si-au daramat casele si au primit de la comunisti pamant pentru a-si ridica locuinte langa Turnu-Severin, in comuna Schela. "Li s-au asigurat gratuit slepuri cu care sa-si care materialele si avutul. Unii si-au vandut din lucruri si au plecat cu banii in buzunar." Multi au luat insa drumul Turciei. "A fost o intelegere intre Ceausescu si presedintele turc de atunci, iar insularilor le-au fost asigurate locuinte intr-un cartier turcesc." Dupa plecarea ultimului locuitor, s-a dat drumul la apa pentru umplerea barajului. Pe la sfarsitul lui ’69, cand a vizitat pentru ultima oara Ada Kaleh-ul, Gheorghe Bob a gasit doar partea de sus a insulei. "Mai era o singura ghereta de graniceri, pentru turisti. Cladirile inalte fusesera dinamitate, ca nu cumva sa impiedice circulatia vapoarelor."