Un sir de palme - Bichi, farserotul ghinionist

Viata lui Constantin Bichi a fost un lung sir de ghinioane. De la nastere pana in ziua de azi, viata i-a tot tras scatoalce dupa ceafa. Nascut in Banat intr-o familie de aromani din neamul farserotilor, a patit-o prima oara cand abia implinise un an.

Machedonii sunt oameni gospodari. Toma Bichi, tatal lui Constantin, stransese o oarecare avere, vite, unelte agricole. Nu voia in ruptul capului sa le dea la colectiva, nu concepea sa-si cedeze averea unor activisti de partid care ba il luau cu binisorul, ba il amenintau. In 1951, situatia banatenilor era de-a dreptul imputita. Comunistii erau cuprinsi de paranoia, li se parea ca banatenii care se opuneau colectivizarii sunt uneltele "macelarului Tito".

VAGOANE DE VITE. In satul Dudestii Noi locuiau deopotriva sarbi, aromani, romani, nemti si unguri. Nici unul dintre ei nu privea cu draga inima colectivizarea. Intr-o noapte, satul a fost inconjurat de trupe de securitate. Secondati de activisti de partid, securistii i-au luat pe sus pe aproape 90% dintre locuitori.

Varati in vagoane de vite, satenii nu puteau decat sa se roage sa nu ajunga in Siberia. Dupa mai multe zile, au ajuns intr-o Siberie mai mica, in Baragan.

I-au lasat intr-un tarc inconjurat de sarma ghimpata, undeva langa satul Pietroiu, comuna Movila Galgaului. Barbatilor li s-au dat cazmale si lopeti si le-au spus ca singura sansa sa locuiasca undeva ar fi sa-si sape niste bordeie acoperite cu stuf. Apoi, cateva luni bune li s-a interzis sa paraseasca micul lagar. Constantin Bichi avea pe atunci aproape doi ani. Parintii lui au ajuns in plin vantul Baraganului doar cu hainele de pe ei. Tatal se angajase cioban la un IAS din apropiere, iar mama incerca sa lucreze cu ziua si nu mai avea timp sa-l supravegheze pe Constantin. A gasit insa o modalitate sa-l tina locului pe micut: il aseza intr-o putina cu apa si-l lasa mai toata ziua. De la tratamentul asta, copilul a paralizat. Doctorii de la dispensarul din comuna au spus familiei ca baiatul va ramane paralizat pe viata.

MIRACOLUL IN CARE NU CREDE. Ca sa-si scape copilul, femeia a mituit militarii care ii pazeau pentru a putea ajunge la Manastitea Dervent, deoarece aflase ca acolo s-ar putea vindeca. Dupa o prima noapte petrecuta intr-o chilie, familia a avut o surpriza. Cel care i-a trezit tragand de ei si lovindu-i cu picioarele era chiar Constantin. Si el se indoieste ca exista miracole, dar nu isi poate explica tot ce i s-a intamplat: "Dom’le, eu sunt un om foarte realist, nu am fost niciodata habotnic. Sunt inginer, cred in solutiile oferite de stiinta. Totusi nu-mi dau seama ce s-a intamplat atunci la Dervent. Mama si rudele cred ca a fost un miracol".

FRATELE DIN GROAPA. Spre sfarsitul anilor ’50, deportatilor li s-a largit "aria de miscare". Au avut voie sa plece din "satele-lagar", cu conditia sa nu se stabileasca in Banat sau Ardeal, locurile de unde fusesera saltati. Familia Bichi s-a asezat in comuna Ovidiu de langa Constanta. Toma Bichi devenise intre timp tatal a inca doi baieti. Haralambie, unul dintre ei, era considerat frumosul familiei. In 1976, Haralambie s-a dus sa-si viziteze celalalt frate, care era in armata la Mihail Kogalniceanu. Vreme de un an nimeni nu a stiut ceva de el. La un moment dat, Constantin a fost chemat la Bucuresti la Inspectoratul General al Militiei. I s-a aratat poza unui cadavru si si-a recunoscut fratele. Acesta fusese gasit intr-o groapa a unui santier arheologic de langa Piata Ovidiu din Constanta si fusese ingropat in Cimitirul saracilor. Constantin a inceput o investigatie pe cont propriu. A aflat ca fratele sau a fost gasit in sant pocnit in cap, dar cu banii si ceasul asupra sa. Nu-i lipsea decat buletinul. A presupus ca fratele sau a fost ucis de Militie. Haralambie avea plete si in acea perioada militienii ii umflau de pe strada si ii tundeau fortat pe toti "hipistii".

MOARTEA LOVESTE IN DECEMBRIE ’89. Constantin a muncit inca din adolescenta. A fost hamal pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu. Visa sa ajunga pilot. Cu toate ca a reusit al doilea la Scoala de aviatie, a fost respins pe motiv de dosar. Securitatea credea ca ar putea sa fuga din tara cu un avion. A plecat la Bucuresti, unde a gasit un post de functionar la Agentia Tarom. Aici a cunoscut-o in 1974 pe Valerica, viitoarea sa sotie. Trecuse vreme de un an pe langa biroul ei fara sa o observe. Apoi, o alta colega le-a facut cunostinta si lui Constantin i s-a pus pata. Chiar daca ea nu era aromana si cu toate ca familia s-a opus sa o ia de nevasta un tanar fara avere, cei doi s-au luat cu acte. Se pare ca ghinioanele lui Constantin s-au oprit. A intrat la facultate si a devenit inginer constructor, iar nevasta i-a facut doi copii. El lucra pe santier, iar Valerica ramasese functionara la Tarom.

Ziua de 23 decembrie 1989 a fost una ingrozitoare. La Otopeni au fost masacrati militarii in termen chemati de la Campina sa apere aeroportul. In spatele celor trei camioane cu soldatii de la Campina venea si un autobuz de tura al Companiei Tarom. O parte din functionari, fara sa tina cont de balamucul din oras, voia sa ajunga la treaba. Printre ei se afla, asezata in spatele soferului, si Valerica Bichi. Dispozitivele de aparare ale aeroportului, comandate de ofiterii Dumitru Draghin si Ionel Zorila, au deschis foc si asupra autobuzului. Au murit opt persoane. Vreme de trei zile, Constantin nu a stiut unde ii e nevasta. Dupa ce a cautat-o prin tot orasul, a gasit-o proaspat operata la Spitalul de Urgenta. Femeia fiind grav impuscata, operatia nu a fost de folos. Vali, care era insarcinata in luna a treia, a mai fost lucida cat sa-i spuna sotului sa aiba grija de copii.

TRASEU
"Am fost mereu un ghinionist. Deportarea, moartea fratelui, apoi a sotiei... Dupa ’89 am fost nevoit sa invat sa devin mama pentru cei trei copii. Toata suferinta stransa m-a doborat in 2002, cand aproape am clacat nervos. Am gasit forta sa ma ridic insa"

RENUNTARE
"Neadevarul legat de momentul decembrie ’89 care inca persista eu il consider o bataie de joc. Asta este si motivul pentru care vreau sa parasesc Romania. Voi pleca fie in SUA, fie in Australia, unde am cateva rude" - Constantin Bichi

BATAIE DE JOC

De 16 ani, Constantin Bichi a incercat sa-si faca dreptate. Procesul Otopeni a durat imens. Atat generalul Mugurel Florescu, cat si alti judecatori militari au tras de timp cat au putut. Dumitru Draghin, unul dintre executantii actului criminal, a ajuns din maior general. Capitanul Ionel Zorila nu a fost nici el deranjat. Pana la urma, in anul 2003, dupa trenari nesfarsite, cei doi impricinati au fost condamnati la opt si respectiv patru ani de inchisoare. Altor ofiteri mai importanti, care comandau dezastrul in zilele din decembrie ’89 si care au contribuit din plin la confuzia creata in jurul Aeroportului Otopeni, nu li s-a intamplat nimic. Condamnarea celor doi ofiteri a insemnat implicit ca MApN si-a recunoscut ca institutie vina in evenimentele de la Otopeni. Justitia a pretuit viata victimelor la "imensa suma" de 108 milioane de lei/cadavru, daune morale datorate de Armata victimelor. Constantin Bichi nu a vazut suma nici pana in ziua de azi, cu toate ca sentinta era executorie.