"Ungurii ne lasau sa ne jucam romaneste"

In adolescenta a cunoscut in Ardealul natal barbara stapanire maghiara a hortistilor. Revenit in tara, dupa razboi, a intrat in armata, apoi a fost 34 de ani dragor-sef, indeplinind de pe nava ordinele lui Nicolae Ceausescu de transformare a Deltei Dunarii.

VADUV. Mos Miron isi traieste batranetile singur. Baba lui s-a savarsit in primavara

COPILARIE. Asa incepe povestea lui Miron Pintea, pui de ardelean din Bistrita-Nasaud, ajuns acum in etate de 75 de ani. In urma cu sase decenii, pana sa se plamadeasca din nou peste lume prapadul razboiului mondial, badea Miron si-a trait zilele linistite avand grija de gospodaria familiei sale. Tatal sau ii daduse pe mana vitele lor, iar toamna mergea sa culeaga rodul care se facea pe pamantul lor: 1,5 hectare de glie. "Noi am prins alte vremuri. Am fost amarati tare cand eram mic. Aveam putin pamant, eram copii multi, se traia destul de greu. Dar ce stiam noi in Cicesti-Mihaiesti, un sat la poalele dealurilor?". Se trageau totusi dintr-o familie instarita, bunicul facand avere pe vremea Austro-Ungariei. "I-au confiscat-o imediat ce a apucat sa ridice capul in lume. Au intrat peste el si i-au luat tot ce agonisise, apoi nu l-au mai lasat sa intre in propria casa, pe care i-au dat-o unui grof. Asa procedau ungurii cu toti romanii. De amar, bunicul a intrat in carciuma si a mai iesit dupa sase zile. Mort!", spune mos Miron, clatinand din cap. Unii i-au spus ca bunicul sau ar fi fost neam tocmai cu Pintea Haiducul, dar, desi a vrut mereu sa creada in aceasta legenda, nu a avut niciodata o dovada suficient de plauzibila.

AMINTIRE. La mare pret e fotografia de cand era el soldat

RAZBOIUL. Inceputul celei de-a doua conflagratii mondiale l-a prins pe mos Miron in satul natal. Tocmai se pregatea sa plece cu vitele cand un zvon negru, purtat de sute de guri anunta ca Ardealul va cadea din nou in mana maghiarilor. "Se intoarce iarasi lumea!", puteai auzi la fiecare uluca. Speriati, ardelenii nu stiau incotro s-o apuce, luandu-si copiii in spate si lasandu-si balta agoniseala de-o viata. Cand au venit ungurii, Miron a trebuit sa se inscrie iar la scoala. Mai fusese si pe vremea romanilor, fusese chiar strajer, purtandu-si mandru in vatra satului uniforma, prea-plin de basca cea alba si de camasa cea galbena. Il vazuse si pe regele Carol al II-lea, si pe Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, mostenitorul tronului si capitanul strajerilor. Acum, la scoala maghiara era destul de rau: trebuia musai sa stie toate tainele limbii in care vorbea noul invatator. "Am deslusit-o repede, imi mergea mintea destul de bine. Aveam si o ora de limba romana pe zi. Dar, pentru ca nu aveam profesor, ne lasau sa iesim in curte si sa ne jucam in romaneste. Cand se termina ora aceea insa nu mai aveai voie sa sufli o soapta in romaneste ca te astepta o pedeapsa exemplara", isi aminteste Miron Pintea. A stat cateva luni la scoala, apoi s-a angajat argat la o familie de unguri, sa aiba mancare si un rand de haine. "Cat eram inca la scoala, am vrut sa merg in tabara la Balaton. M-a batut tata de mama focului. "Cum, vrei sa te faci ungur?", mi-a spus printre lovituri", spune Miron. A avut greutati acasa pentru ca tatal sau nu reusea sa deprinda deloc graiul si nu se putea descurca sa ceara bonurile de la moara sau aprobarea pentru a taia lemne din padure si nici permisul de a vinde in targ lapte, carne sau alte produse. Spre sfarsitul razboiului, ungurii l-au deportat la munca. S-a intors paralizat dupa razboi si a murit in sanatoriul de la Sibiu, fara ca medicii sa-i poata alina macar o clipa durerea.

ARMATA. Dupa razboi, in ’46, Miron s-a angajat la o ferma, de unde, dupa cativa ani, directorul l-a trimis la Bucuresti la un curs de agronomie. Cand s-a intors, i s-au dat pe mana pentru administrare 600 de hectare de pamant, la Dej. De acolo a plecat militar. Dupa cateva luni de stagiu in Capitala, a fost luat la Constanta la Centrul de Observare, Informare, Legaturi Aeriene (OILA). "Dupa cateva luni, am fost delegat la regimentul de la Galati. Cand m-a vazut, comandantul major Robu, seful unitatii, mi-a spus scurt: "De la mine nu mai pleci!". Nu stiu nici pana acum ce l-a determinat sa aiba increderea asta in mine, asa… fara ca macar sa ma cunoasca. I-am cerut cel mai greu post si a fost de acord sa mi-l dea. Era in Delta Dunarii, la un post de observare in apropiere de satul Nufarul", isi aminteste Pintea. Batranul spune ca de la postul de observatie a vazut prima data satul in care si-a trait tot restul vietii. "Le spuneam mereu soldatilor mei ca as vrea sa locuiesc in satul care se vedea dincolo de bratul Sfantu Gheorghe. Era Partizani. Cand am iesit din armata, acolo m-am dus si mi-am construit o casa", povesteste mos Miron. A fost 34 de ani dragor-sef si s-a ocupat indeaproape de lucrarile comandate de Nicolae Ceausescu in Delta Dunarii. "Ceausescu si-a pus in cap sa sece Delta si sa faca din ea teren agricol. In perioada "Epocii de aur", mai bine de 10 la suta din suprafata Deltei Dunarii a fost secata si transformata in teren agricol pe care sa se cultive grau, porumb si pepeni. Alte suprafete insemnate au avut de suferit, intervenindu-se necontrolat asupra lor, mai ales prin lucrari de indiguire", spune mos Miron. Batranul traieste acum in Partizani, satul care l-a adoptat in urma cu 34 de ani. Are tot ce-i trebuie si toti din sat il privesc cu respect. Are totusi un mare of: babuta l-a parasit asta-primavara, savarsindu-se din viata in bratele lui. Acum singurul suflet care ii mai este aproape e pisica Misi.

ROSTOK

In 1991, mos Miron a vazut cu ochii lui cum cargoul ucrainean Rostok s-a scufundat blocand canalul Chilia. "Nava s-a apropiat incet, mergand pe mijlocul canalului, putin deviat spre malul stang. A lasat ancora la prova tribord. Regulile marinaresti spun ca o nava ce merge catre varsare nu trebuie sa dea drumul ancorei din fata pentru ca o destabilizeaza. Cargoul a inceput sa se intoarca, intepenindu-se cu prova in maluri. Apoi a inceput sa se incline, ajungand sub apa in doar cateva ore. Toate puntile navei erau pline cu incarcatura de sarma care nu fusese depozitata in magazii. Cargoul s-a rupt in doua, eliberand un jet puternic de apa si praf deasupra celor doua sate", isi aminteste mos Miron.