Viata mea e un roman - Un secol de patimi

A trecut prin doua razboaie. A hranit prizonieri de razboi la 11 ani si s-a zbantuit cu tinerii la balurile de la Cercul Militar ca domnisoara. Apoi a savurat ciorbe cu "os de zahar" pe vremea lui Raposatu’. Acum, la 100 de ani, priveste in urma la cate a indurat.

Si ce daca are 100 de ani? N-a suferit de boala decat o data in viata. Cand a avut cataracta, acum un deceniu. Dar s-a facut bine. Apare in pragul odaii ei, usor surprinsa de atentia venita pe nepusa masa. O mana de femeie, cu zambet larg. Bucuresteanca de soi vechi. Vechi din 1905, cand Paraschiva Afrim a deschis ochii pe lume pentru prima oara.

Amintiri de suflet stau stranse gramada in odaia stramta si in ochii fiicei de 80 de ani, cu care mama Paraschiva isi imparte acum pensia de nimic. Cu ochelari tuciurii imensi pe nas, se asaza intr-un colt al patului. Asortata cu capot rosu de matase si papuci de casa de un rosu pufos, se scarpina pe sub baticul inflorat si asteapta intrebari. Pentru inceput, vorbeste Stefania in locul ei. Singura ei fata. Scoate cu mandrie poze de la aniversarea centenara a mamei. A primit de la Primaria Sectorului 5 un tort mare si trandafiri albi. I s-a strecurat si un plic cu bani. Mama Paraschiva tresare incantata: "Vai ce m-am bucurat!".

INTRE BOMBE. "Ce sa-mi amintesc din copilarie? Saracie si razboaie, mama", spune proaspata sarbatorita. Tatal i s-a imbolnavit cand ea era foarte mica. Un albanez patiser, care avea in simbrie cativa cocatori. "A stat noua ani internat in Sanatoriul Pantelimon. Cu un tremur in tot corpul. Venea un doctor, ii dadea un praf si-atat". A venit si primul razboi mondial in tara noastra. "Se bateau romanii cu nemtii. Ne bombardau pe sus". Fetita de atunci a vazut un tramvai cu cai din Serban Voda spulberat de bomba. Mama ei n-a mai ajuns la spital sa-i aduca tatal inapoi. Abia dupa ce a contenit macelul s-a dus sa vada de el. "S-au dus mam’ mare si mama cu caruta sa-l ia acasa. Nemtii facusera un transeu in curtea spitalului. I-au tras pe toti la margine si i-au mitraliat. I-au trantit in groapa, au turnat var peste ei, apoi pamant. Taticu’ era printre ei."

Vaduva tanara, mama Paraschivei s-a pripasit in Regie, la Fabrica de Chibrituri. Fata se ocupa de gospodarie. Ingrijea de fratele ei, spala si "spoia cu mana". "Nu era zugraveala pe-atunci. Spoiai cu bidineaua". Trai greu. "Mancai paine cu malai. Nu se gasea nimic. Care avea vite, animale, traia. Care nu, suferea". De scoala n-a avut parte. A prins primul razboi mondial cu doua clase terminate. "Fugeau profesorii, inchideau scoala... Mai era scoala? N-am mai facut".

Intre spalat si gatit, Paraschiva avea timp si de marinimie. Se incingea la rochita cu cordonul, baga mamaliga cu coji de paine in traista si se ducea sa dea de mancare la "prizonieri". Peste drum de casa ei se inalta pe-atunci o scoala mare, unde, intre cai si militari, erau inchisi romani, bulgari si algerieni. "Vai de lume, dezbracati, nebarbieriti, nemancati". Fetita le cara apa intr-un ulcior. "M-a prins neamtu’ si m-a lovit cu patul pustii in spate. Eram copil. Si-am facut aprindere la plamani. Dar dupa ce m-am facut bine, tot ma duceam. Si-mi pupau mainile, copil cum eram". Un alt neamt "tanar si frumos" a surprins-o cand dadea sa intre la prizonieri, cu ulciorul in mana. "Si-am stat pe loc. Zic: sa ma bata si asta? Dar mi-a facut cu mana. Mi-a aratat o fotografie, ca avea si el o sora ca mine. Apoi m-a lasat sa intru".

ALTE "BOMBE". Batrana evoca cu sila figurile regale Ferdinand si Maria. "Nu se traia bine pe vremea regelui. Toate strazile erau pline de praf, nepavate". Case cu pamant in loc de podele. Curent electric ioc, doar "sticle cu lampi". "Ma sculam dimineata si aveam grija sa spal trei sticle de lampi, sa le tai mucurile, sa le umplu cu gaz, apoi sa le pun pe perete. Una in casa, una in sala, una la bucatarie". Canalizare - ioc, vorba Paraschivei. Tanara statea pe vine langa apa care curgea pe toata strada si umplea cu cana donite din lemn sau ulcioare din pamant. "Ei aveau cristale si bunatati. Poporul nimic. Cate palate sunt acuma? Pe ce spinare au fost facute?"

A pastrat si ganduri de pret de atunci. Era domnisoara. Prin ’21-’22, se coceau placinte cu ravas. Tinerii "bateau alvita, o umpleau cu nuci". Paraschiva se impopotona pentru balurile de la Cercul Militar in "rochite din organitin (n.r. - tesatura de bumbac sau in)", cu "manecute late si trandafiras facut de mama". Chicoteste nostalgic: "Ce baieti frumosi...". Cu palarii de paie, pantaloni albi de stofa si haine bleumarin. "Funde mari la lavaliera, costume la doi nasturi, la trei. Ma duceam in salon si daca vedeam la un baiat tocul de la pantof putin stramb, nu-mi placea".

S-a maritat la 18 ani cu un mecanic de locomotiva de la uzina Wolf, care lucra "la patron boier". Au facut repede doi copii. Barbatul i s-a prapadit dintr-o data, dupa cinci ani de la nunta. Vaduva la 23 de ani, s-a tocmit spalatoreasa si a ajuns mai mare peste lucratoare la spalatoria Falc. Si-a pierdut ani buni de munca aici, printre cele 32 de fete cu care spala de mana lenjeriile venite de la "Hotel Ambasador" sau "Majestic".

A venit al doilea razboi mondial. "Suna prealarma. Erau pe sus, ne bombardau". Oamenii erau speriati. "Aoleooo, ca ce mai fugeam!" Dupa casa femeii, la capatul strazii, pe Viilor, erau trase trenuri in Gara Filaret. "Ne suiau in tren noaptea si ne scoteau la camp. Ba suna alarma sa fugi la tren, ba inceta sa vii inapoi."

SATISFACTIE. La 10 ani de la razboi, in comunism, Paraschiva s-a angajat la Monetaria Statului. La productie de "pineti pentru masini". "Prinzace cum eram, luam prima 100 de lei in fiecare luna. De la muncitori, nu de la sefi". Servea si la cantina. "Aveam halate si sorturi frumoase. Eram doua fete la trei randuri de mese si trageam dupa noi caruciorul cu mancare". Cat ar mai fi stat ea la monetarie, la cantina, inconjurata de laude... S-a pensionat fortat, in ’65, cand Ceausescu "a dat un decret ca sa-i scoata de la lucru pe toti astia mai in varsta. Pacat. La 65 de ani esti inca in putere".

NEAJUNSURI

Dupa ce a tremurat de spaima in doua razboaie, Paraschiva s-a linistit in socialism. Statea cu o chirie mica intr-una din fostele case ICRAL. "M-ajungeam cu banii si aveam ratia mea de carbune, lemnele mele. Imi faceam cald." Si acum aude huruitul masinilor de carne. Una dimineata si una seara. "Cine apuca? Murea lumea in inghesuiala. Niciodata n-am stat sa iau." Gasea la macelarie "os cu zarzavat congelat. Toata lumea fugea, ca sunt oase. Luam, mama, un os de ala, il fierbeam si iesea o supa grasa, de-o mancai cu ochii!" "Os de zahar" ii spunea. O intreba galant macelarul: "Ce gateste domnita azi?". "Domnu’ Mitus, zic, mie-mi dai os de zahar." De la "bunatatea" de ciorba pe care o incropea din oase, Paraschiva Afrim a trecut la alte neajunsuri. Cele din zilele noastre. Acum se zbate, alaturi de fata ei, sa fie la zi cu cheltuielile. Cu toate acestea, cele doua femei sunt mandre ca nu au si nu au avut niciodata datorii.

SANATOASA

Dupa ce a iesit la pensie, batrana a trebaluit cat au tinut-o puterile. Si-a ajutat copiii cu gospodaria cand a fost nevoie si a vegheat peste nepoti. In semn de recunostinta, Stefania, fiica de 80 de ani, a luat-o in grija. In 100 de ani, mama Paraschiva fost operata o singura data, de cataracta, la 90 de ani. "Nici sufletul nu mi-l miscam cand imi umbla la ochi." Medicul a felicitat-o si a dat-o exemplu altor pacienti. Acum rontaie cate putin din orice. Nu o deranjeaza nimic la stomac. "O bucatica de cascaval, o bucatica de paine cu putin unt sau un mar curatat. Seara pun un biscuite langa perna, ma destept noaptea si mai mananc din el."