Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Le spun mereu: voi sunteţi nişte mesageri, nişte apostoli. Mesageri ai portului românesc", îşi începe sora Nicoleta povestea despre minunea care se întâmplă zi de zi la Centrul Cultural "Miron Cristea" din Miercurea Ciuc. Peste 100 de copii învaţă ce înseamnă să fii român. Învaţă să cânte, să ţeasă, să încondeieze ouă, pictează icoane. Cu tot ce învaţă aici merg la concursuri în ţară sau în străinătate. Peste 40 de premii întâi. Sunt rezultate obţinute de copiii care au învăţat să preţuiască frumosul şi să redea prin artă minuni neobservate de cei care trec în grabă pe lângă ele.
Centrul Cultural "Miron Cristea" a fost înfiinţat în anul 2001, din iniţiativa Înalt Prea Sfinţitului Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, în clădirea ridicată în perioada interbelică de primul prefect român al judeţului Ciuc, Valeriu Oţetea. E un loc al bunei convieţuiri interetnice şi confesionale, în cadrul lui activând şi copii din familii mixte, familii de maghiari, de religie catolică şi uneori chiar reformată.
Activitatea de la Centrul Cultural este o binecuvântare pentru cei mici, dar şi pentru adolescenţii care abia aşteaptă orele de muzică, de pictură sau de meşteşuguri tradiţionale. Se întâlnesc de câteva ori pe săptămână, pe grupe, ca să aibă loc în cămăruţele centrului. De multe ori o întâlnesc pe sora Nicoleta pe stradă şi o întreabă dacă pot veni la cursuri. Nu mai au răbdare până le-ar sosi rândul: "Pot veni şi azi? Vă rog, soră Nicoleta!". Cum să li se răspundă nu la o astfel de rugăminte?!
Aceşti copii trebuie văzuţi şi ascultaţi în momentele când pictează sau când cântă. Se dăruiesc cu toată fiinţa lor acestei învăţături. Zâmbesc încontinuu, sunt mândri de ceea ce fac şi iubesc România. Le place să zugrăvească icoane pentru cei dragi, apoi pictează pentru concursuri. Pentru că în mintea unui copil nu poate încăpea tristeţea, sfinţii pictaţi de ei sunt zâmbitori. Îşi aleg cu grijă machetele, trasează conturul cu tuş pe sticla degresată, apoi pictează, îmbinând cu măiestrie culorile. Te trag de mânecă şi se laudă cu munca lor.
"Eu mă numesc Mihaela, am 10 ani şi sunt în clasa a IV-a la Colegiul Naţional «Octavian Goga»". Pictează două icoane. Una îl reprezintă pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, cealaltă Răstignirea. "Îmi place foarte mult istoria şi domnitorul meu preferat este Ştefan cel Mare, care a făcut foarte multe mănăstiri."
Roxana Ioana are 9 ani şi este în clasa a III-a tot la Colegiul Naţional "Octavian Goga". Lucrează icoana cu multă atenţie: "Fecioara Maria şi Pruncul, la Nazaret". O altă fetiţă îi pictează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. "Pictez icoana pentru tatăl meu. Îl cheamă Constantin." Aproape că nu există perete la Centrul Cultural pe care să nu se regăsească o icoană pictată de copii. Cei de acum şi cei care au plecat şi sunt deja studenţi. Multe dintre icoane au inserat tricolorul românesc. Poate cea mai frumoasă este "Bucuria tuturor românilor", icoana care "o înfăţişează pe Maica Domnului ţinând în mână o cordeluţă tricoloră şi cu un deget arată aşa: să nu îndrăzniţi să vă atingeţi de România, pentru că ea se află sub acoperământul meu! Ea este cea care a primit durerea românilor, dar a trimis şi alinarea", spune sora Nicoleta, pentru că România este Grădina Maicii Domnului".
În martie 2006, la biserica ortodoxă din Viena s-a organizat o expoziţie cu lucrările micilor meşteri. Atunci, "icoanele copiilor au văzut Viena şi Viena a văzut icoanele copiilor într-un duh al păcii şi al înţelegerii".
Teodora are 10 ani, iar la centru vine încă de când avea 6 anişori. E foarte vioaie şi are o strălucire aparte în priviri. Tot timpul zâmbeşte. Pictează, cântă foarte frumos şi este cea mai bună meşteriţă de ouă încondeiate. Îşi încălzeşte ceara să ne facă o demonstraţie. În timp ce trasează linii pe un ou, ne dezvăluie secretele încondeierii: "Golesc ouăle, le degresez, apoi le încondeiez cu motive tradiţionale: grebla, cârligul ciobanului, floarea Paştilor, coarnele berbecului".
Petruţa a învăţat să ţeasă. Trăistuţele ei au fost admirate la olimpiada de la Sibiu. "Îmi place foarte mult să ţes. Aşa mă delectez în timpul liber, mai ales."
Copiii se înghesuie. Fiecare vrea să arate că este priceput la ceva. De fapt, le place aşa de mult aici încât de cele mai multe ori stau peste program. Şi vor să înveţe toţi de toate.
Sora Nicoleta nu pregetă cu laudele. Ea face cele mai frumoase trăistuţe, el cântă la pian, ea cântă la chitară, folk, şi toţi cântă în cor. "Vreţi să ne auziţi cântând?", întreabă domnul profesor de pian, Bogdan, care tocmai a intrat pe uşă. Lucrează în Armată, iar la centru este voluntar. Nu sunt bani ca să fie plătiţi profesori. Dacă un copil foarte talentat vrea să studieze mai departe pianul, de exemplu, le revine părinţilor datoria să-l ducă mai departe. Dar sunt şi cazuri când talentul rămâne neexploatat din aceeaşi lipsă de bani. Muzica şi dansul se reunesc sub numele "Ansamblul Românaşul". Copiii se adună repede în jurul profesorului şi, în câteva minute, ne transformă din ziarişti veniţi la documentare în nişte oameni mari care nu şi-au mai putut stăpâni lacrimile, îngenuncheaţi în faţa purităţii şi frumuseţii.
Silvia cântă la chitară. "Reaprindeţi candela-n răscruce/ Lângă busuiocul cel mereu/Degerat la mâini şi la picioare/Se întoarce-acasă Dumnezeu./ Doamne, Cel din slăvi creştine/ Ce păcate oare-ai săvârşit/ Că te-au dus acolo şi pe Tine/ În Siberii fără de sfârşit?!(...)" Silvia cântă, nouă ni se umezesc ochii. Grigore Vieru şi Mihai Eminescu sunt luceferii lor. După ei îşi croiesc calea. Rămânem muţi, dar cu candela aprinsă în suflet, iar românaşii, frumoşi, talentaţi şi entuziaşti, ne cântă mai departe: "Doină, dor şi omenie,/ Trei cuvinte din vecie,/ Trei cuvinte româneşti/ În alt grai nu le găseşti./ Doina nu e numai cântec/ Doina este un descântec/ C-aşa ştie ea de bine/ Dorurile să le-aline.(...)"
Aplaudăm, patru perechi de palme care ar fi vrut să se înmulţească, să fie cel puţin sute. Dar bucuria copiilor e foarte mare. Ne cântă mai departe: "Mi-s dragi oamenii de-aici/ Şi eu ştiu de la bunici/ Niciodată ardeleanu'/ Nu-şi uită vatra şi neamu'./ Dulce-i viaţa în Ardeal/ Oameni buni şi gospodari/ Mulţumesc lui Dumnezeu/ Că aici e neamul meu".
Emoţiile dau năvală. Lacrimile curg. Nu le mai putem ascunde şi ei se ne privesc bucuroşi şi îngrijoraţi în acelaşi timp.
Cum să le explicăm că, oriunde în altă parte, ceea ce fac ei este ceva normal de petrecere a timpului liber, dar aici ei sunt "micii apostoli", aşa cum le spune sora Nicoleta. Că ei au o datorie: să ducă mai departe neamul acesta. Şi, cum spune cântecul, graiul, limba şi dorurile.
La Centrul Cultural funcţionează şi o secţie a Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, de la Sfântu Gheorghe. Ce frumoşi sunt românii! Ne zâmbesc din fotografiile îngălbenite de vreme. Ce costume frumoase au! Ce bucurie, ce familii fericite!... Sunt fotografii din vremurile când lumea era un pic mai bună. Copiii de la Centru le admiră portul. Şi ei au acasă astfel de comori pe care le scot la lumină la zile mari: la Ziua Naţională, Ziua Eroilor sau atunci când merg la concursuri în ţară. De 1 Decembrie, cu toţii îmbracă portul popular şi pornesc în alai, cu mândrie, prin centrul oraşului Miercurea Ciuc. Noi suntem români!
Citește pe Antena3.ro
