x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jocul românesc, o nestemată...

0
Autor: Roxana Vintila 07 Iun 2009 - 00:00
Jocul românesc, o nestemată...
Vezi galeria foto


"Lucrurile vechi sunt cele mai valoroase... tradiţiile noastre, principiile, dragos­tea faţă de tot ceea ce în­seam­nă românesc ne-au învăţat să fim unici", este de părere Niculina Merceanu.



Dacă ar da timpul înapoi, nu ar şti ce moment din propriul destin să-l oprească pentru totdeauna... pentru că în "sertarul" plin cu amintiri s-au strâns atât de multe clipe unice: Niculina Merceanu, o primă doamnă a TVR-u­lui, realizatorul atâtor emisiuni de folclor şi tradiţie românească: "Mu­zica pentru toţi... iubitorii mu­zicii populare", "De la lume adu­na­te", "Ora populară", "Cântecul de-aca­să", "Cap de afiş" şi atâtea altele.
Niculina Merceanu s-a născut într-un orăşel din provincie: Corabia. Un loc pe care îl iubeşte şi îl respectă. "Eu m-am născut în «Co­ra­bia de pe malul Dunării»... şi pot spune că viaţa mea se aseamănă... cu o corabie: am plecat din orăşelul acesta, am poposit pe alocuri, am trăit momente unice... Am ştiut să iau tot ce a fost mai bun chiar şi din cele mai grele momente. Şi întotdeauna am găsit."

CASA PĂRINTEASCĂ. "Amin­­tirile mele dragi încep cu cele de-acasă... La mama am văzut focul în vatră, mâinile ei care frământau pâine. Apoi am asemănat fră­mân­ta­­tul pâinii cu cel al lutului... Focul din vatra de acasă, pâinea cu care am crescut, apa de la mine din fântână care mi-a dat viaţă mă tri­mit mereu cu gândul la casa părinteas­că. De aici vine in­spi­ra­ţia, aici îmi găsesc ideile pentru emisiunile atât de dragi sufletului meu", îşi în­cepe Niculina Merceanu povestea.

MODELE. Deşi au trecut mulţi ani de la terminarea studiilor, de la începuturile carierei sale, gân­du­ri­le i se îndreaptă mereu spre profesorii care i-au fost adevărate mo­dele, spre colegii de şcoală care îi sunt dragi, spre oamenii din televiziune cu care a colaborat de la în­ce­puturile carierei sale, dar mai ales spre familia care a învăţat-o cel mai important lucru: să fie mân­dră că este româncă, să fie mândră de locul în care s-a născut, să nu uite niciodată de unde a plecat. Să poarte mereu în suflet orăşelul său natal. "N-aş zice că oraşul Corabia a fost un oraş chiar atât de provincial şi de neieşit în lume. Culmea că la vremea mea era un oraş înfloritor sub toate as­pec­tele: cultural, social, econo­mic. Părinţii mei şi-au dorit să studiez foarte mult, să ajung un om reali­zat, să fiu cineva. Copil fiind, nu aveam altceva de făcut decât să învăţ. Şi asta am făcut o viaţă în­trea­gă, dar tot nu am reuşit să cuprind tot ce mi-aş fi dorit. De la o clipă la alta apare noul în vieţile noastre şi vrem să ni-l însuşim. Viaţa mea s-a desfăşurat după rânduielile acelea vechi pe care eu le-am moştenit din familie, respectând tradiţia noastră."

În perioada în care a fost elevă la şcoala primară din Corabia, Niculina Merceanu a întâlnit profesorii cei mai grozavi, adevăraţii dascăli. A urmat apoi cursurile Colegiului "Alexandru Ioan Cuza" de astăzi, unde a întâlnit oameni minunaţi. "Gândul meu se îndreaptă acum spre acei profesori formidabili. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de când am terminat liceul. Îmi amintesc acum de foştii mei colegi... pe unii am reuşit să îi cunosc, pe alţii nu, pentru că din clasa a XI-a am început să cochetez cu scena."

LA SECŢIA DE VOTARE. Deşi a început mai serios la vârsta adolescenţei să cânte, Niculina Merceanu a urcat prima oară pe scenă în clasa a treia. Culmea, la un spectacol... la secţia de votare! Cântecul interpretat atunci se nu­mea "Ce frumoasă e ţara noastră"! "A fost o piesă care mi-a marcat întreaga existenţă. «Tu te-ai născut pe un pământ hărăzit de Dumnezeu», îmi zicea mama. Nu am înţeles la vremea aceea prea bine semnificaţia a ceea ce-mi spusese ea, dar de-a lungul timpului am descoperit esenţa acestui cuvânt. M-am mândrit cu limba noastră, şi mai ales cu graiul oltenesc, graiul cel mai apropiat de limba literară. Pe unde m-am dus şi am cântat, de la spectacolele simple la cele de la Căminul Cultural sau de la Casa de Cultură a oraşului m-am mândrit cu graiul meu."

ÎNCEPUTURI. În 1968, Niculina Merceanu a participat la pre­selecţia concursului de televiziune "Steaua fără nume". Din câteva sute de concurenţi a fost aleasă pen­tru această emisiune. Tot atunci a luat contact cu primii termeni teh­nici de televiziune şi a fost fasci­na­­tă de munca din spatele ca­­me­re­lor. Nu şi-a imaginat vreodată că va ajunge în pielea unui regizor...

Bătând la porţile vieţii, Niculina Merceanu a ales să studieze "arta sunetelor": a absolvit Facultatea de Muzică din Timişoara. După terminarea studiilor a revenit în oraşul său natal, unde împreună cu soţul ei au format şase-şapte coruri. Au avut rezultate excepţionale, participând la fazele pe ţară ale multor competiţii. S-au zbătut mult şi au re­u­şit. "Mai târziu mi s-a oferit ocazia să vin la Bucureşti. Cu greu am ac­ceptat, deşi în primă fază, la repartiţie, am refuzat Bu­cu­reş­tiul. Şi asta pentru că mi-a rămas în minte o expresie a fostului meu decan: «Decât nimeni într-un oraş mare, mai bine cineva într-un oraş mic!»".

MUZICA... În Capitală, Niculina Merceanu a fost profesor la Palatul Copiilor, la catedra de folclor. A ales să se dedice studiului şi să înţeleagă cu adevărat arta mu­zi­cii. Aşa a revenit la prima dra­gos­te: muzica populară. "Poate aş fi ajuns o cântăreaţă sau o bună in­ter­pretă de muzică uşoară, dar Ca­me­lia Dăscălescu, profesoara mea de canto, m-a sfătuit să mă gân­desc bine dacă vreau să urmez aceas­tă carieră sau să merg la ca­te­­dră. Mi-a spus că mă vede o altfel de artistă. Venind la Bucureşti, la catedra de Folclor, am realizat atâ­tea lucruri frumoase alături de copii, încât de multe ori mă confundam cu ei! Din 1982 şi până în 1989, cât am lucrat la Palatul Co­pi­i­lor, am avut satisfacţii imense. Când lucrezi cu copiii nu poţi avea decât bucurii. Şi dacă eşti un profe­sor bun, elevii te iau drept model. Sunt convinsă că mulţi dintre foştii mei elevi au ajuns bine şi mă bucur dacă pe undeva mă regăsesc în for­marea lor", spune Niculina Merceanu.

DĂRUIRE. "În 1989 am dat un concurs, destul de dur la vremea aceea, în Televiziunea Română. L-am câştigat. Aici am descoperit o cu totul altă viaţă. O altă lume. O permanentă concurenţă cu timpul, cu cei din jur, cu mine, cu concepţiile mele, pentru că niciodată nu am vrut să fiu considerată un redactor şi atât. Am ajuns realizator, producător. Este o meserie extrem de frumoasă, dar pe cât de frumoasă, pe atât de grea. O meserie care implică o răspundere imensă. Aveam cunoştinţele necesare şi am vrut să demonstrez ceea ce puteam. O făceam din tot sufletul."

MOŞTENIRE. "Am încercat să aprofundez toate aceste lucruri cu care am crescut şi chiar să concurez cu colegii mei, să le demonstrez că port un nume de care să nu-mi fie ruşine. Între timp mi-am schimbat numele, nu l-am mai purtat pe cel al părinţilor, spre mâhnirea tatălui meu. Ca artistă şi ca domnişoară eram Niculina Petrică. Apoi, formându-mi fami­lia, am luat numele soţului, pe care am încercat să-l fac cunoscut. Cred că l-am făcut prea cunoscut, dar l-am purtat cu mândrie!

Revenind la folclorul nostru, la dragostea mea dintâi... Muzica tradiţională este muzica în care ne-am identificat în lume şi încă o facem. Jocul românesc ne-a făcut cunoscuţi în lume. Haina, costumul ne-au deosebit de restul lumii. Astăzi, când graniţele sunt deschise în această europenizare, suntem o picătură în oceanul internaţional. Consider România ca fiind cea mai preţioasă piatră: o perlă", ne-a spus în încheiere Niculina Merceanu.

Citeşte mai multe despre:   lada de zestre,   merceanu

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie
Serviciul de email marketing furnizat de