Moşu’ din Bogdan Vodă

Un român şi-a pus visul mai presus decât propria-i viaţă. După ce o jumătate de secol visul i-a trăit viaţa, ajuns la 80 de ani, un om îşi trăieşte visul. În cheamă Vasile Deac şi s-a născut la Cuhea, astăzi satul Bogdan Vodă din Maramureşul Voievodal. Pentru orăşeni este un personaj pitoresc în haine ţărăneşti de început de secol, pentru cei de pe Valea Izei este Moşu'...

Moşucu', bărbatul Moaşei, pentru cei care-l cunosc este ultimul oştean al Voievodului Bogdan. De fapt, Vasile Deac, Moşu', este românul care a fost gata să-şi dea viaţa pentru un vis. Iar visul lui înseamnă istorie, înseamnă neam, înseamnă amprentă identitară.

În gândirea tradiţională ţărănească, oamenii credeau în Moşul cel Mare, îl considerau ctitor al ceriului, un fel de Dumnezeu. Datorită prestigiului din comunitate, Moşu' era considerat urmaşul Moşului cel Mare, întemeietor de obşte. El primea din braţele Moaşei pruncul nou-născut, cu scopul ritual de a-l introduce în neam şi spunea: „Fii bi­ne­venit!".

STATUIE MÂNDRĂ
L-am găsit pe Moşucu' la el acasă, într-o gospodărie de sfârşit de secol al XVII-lea şi pentru prima oară noţiunea de patrimoniu am simţit-o vie. De aici a pornit la drum, acum aproape o jumătate de secol, mânat de visul lui: ridicarea unui monument al Voievodului Bogdan Vodă, în satul Cuhea. Şi nu oricum: din bronz şi nea­părat călare.

Drept ca o lumânare, în cămaşă albă şi opinci, înarmat cu colaci, ştergar alb, busuioc şi oiaga de horincă legată cu tricolor, Vasile Deac, Moşu', ştia exact ce vrea: „Sta­tuie mândră pentru descălecător să se vadă până la Budapesta". A înţeles că ar fi bine să fie primar, să poată lupta şi „cu hârtii" pentru voievod. Şi vreme de 31 de ani, Moşu' a fost ba primar, ba viceprimar. Ştia că nu-i va fi uşor, dar ştia că va învinge şi nu deznădăjduia.

Ceea ce nu-şi închipuia Moşucu' e că urma să bată la zeci de porţi, unele de domni mari pe care îi auzise la televizor cum că şi-ar iubi ţara, că va aştepta ore în şir în faţa unor uşi pe care citea răspicat că ar avea de-a face cu finanţele sau cultura, că va face sute de drumuri la Bucureşti, Baia Mare şi Sighet, că vor trece aşa peste 40 ani...

„M-or mâncat multe necazuri, da' mândria de a fi român şi urmaş de voievod o fo' mai mare. Multă trudă mi-o trebuit să ridic statuia, de parcă o făceam pentru mine. Unii au zis chiar că-s nebun. Io n-am înţeles cum vine asta: un român vrea să ridice statuie primului înteme­ietor de ţară şi îl fac nebun".

LUPTA
Prima aprobare de monument a venit de la Suzana Gâdea. Dar n-a fost să fie. S-au opus autorităţile locale: nu se poate o ecvestră din bronz într-un sat, prea mulţi bani, cheltuială prea mare, în municipiile din judeţ avem doar busturi, sunt artişti care pot face proiecte pentru lemn sau piatră, Vida Geza, cum la Cuheaş „De parcă purtam eu vină că Bogdan Vodă nu a plecat din Baia Mare. Dacă mă lăsam, păţam ca voi cu cartofu' tras în ţapă din centru' Capitalei...".

Lupta lui Vasile Deac, Moşu', a fost mare, războiul înde­­lun­gat, iar drumurile, mul­te şi istovitoare. Me­reu existau alte priorităţi, propuneri mai puţin costisitoare, alte variante de execuţie. Toate s-au izbit însă de încăpăţ‚narea Moşului, ajunsă deja proverbială:

„Domnule, legenda zice că Bogdan Vodă o descălecat în Moldova de pe cal. Eu descălecare din scaun n-am pomenit. Pe mine nu mă priveşte: ecvestru, neecvestru, da să fie călare! Şi din bronz. Că atâta cinste merită Voievodu', că doar n-o sărăci Ţara Rom‚nească pentru o traistă de broz". Vorba c‚ntărea greu şi era musai să fie ascultată. Moşucu' era primar şi nu permitea să se ridice la el în sat un monument „de batjocură". Iar satul se numea acum Bogdan Vodă. (Va urma)