x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Colecţii Biblioteca pentru toţi Biblioteca pentru Toţi merge mai departe!

Biblioteca pentru Toţi merge mai departe!

10 Iun 2014   •   14:35
Biblioteca pentru Toţi merge mai departe!

Miercuri, 11 iunie, apare volumul 169 din colecţie, Bel-Ami, de Guy de Maupassant.

«Avem, în cele peste trei sute de pagini ale cărţii, un dens, viguros roman erotic, dublat de un excelent roman de moravuri ale culiselor presei şi vieţii politice franceze de după războiul franco-prusac din 1870: suntem în perioada celei de-a Treia Republici Franceze, epocă a marilor afaceri veroase, a înfloririi burgheziei financiare şi a corupţiei generale. Dar şi într-o epocă a decadenţei, a nihilismului, a anticlericalismului şi a crizei valorilor tradiţionale pe care s-a construit Franţa clasică. Pentru cititorul român de azi, ca şi pentru cel de-acum o sută de ani, situaţiile expuse în Bel-Ami arată cât se poate de familiar: lumea “lor” burgheză este, schimbând ce e de schimbat, şi lumea “noastră”. »

Paul Cernat

×