Priveghiul la români: tradiții și obiceiuri în diverse părți ale țării

"Priveghiului": Etimologie și Semnificație Centrală

Această practică, fundamentală în cadrul ritualurilor funerare românești, este mai mult decât o simplă observare a trupului neînsuflețit; ea reprezintă un moment crucial de comuniune spirituală și socială. În esență, "priveghiul" poate fi definit ca o veghe a celui adormit înainte de ceremonia de înmormântare, subliniind importanța respectării tradițiilor funerare transmise de-a lungul generațiilor. Din perspectivă creștină ortodoxă, "priveghiul" este adesea considerat o priveghere creștină, în care familia, prietenii și cunoscuții veghează asupra corpului defunctului și oferă rugăciuni pentru sufletul său, având ca scop ghidarea acestuia pe ultimul drum. Astfel, conceptul de "priveghi" îmbină elemente culturale ancestrale cu practici religioase creștine, formând un rit complex și semnificativ.

Semnificația culturală a priveghiului în societatea românească

Priveghiul este o tradiție funerară românească de bază, reprezentând un moment de adunare a familiei, prietenilor și a comunității în jurul persoanei decedate. Acest obicei, transmis din generație în generație, are un rol profund în aducerea alinării pentru cei rămași și în ghidarea sufletului celui plecat în călătoria sa spre veșnicie.Originea acestui ritual poate fi urmărită până în antichitate, existând credința că diavolul ar putea revendica trupul defunctului, ceea ce subliniază un aspect protector al priveghiului.Astfel, priveghiul nu este doar o etapă premergătoare înmormântării, ci un pilon al coeziunii sociale și al susținerii spirituale în momentele dificile ale pierderii. Prin adunarea comunității, se oferă sprijin emoțional familiei îndurerate și se creează un spațiu sacru pentru comemorarea celui dispărut.

Scopul Priveghiului

Scopurile principale ale priveghiului sunt multiple și interconectate. În primul rând, priveghiul are rolul de a-l conduce pe cel adormit prin rugăciune pe ultimul drum. Este un moment în care grija celor vii pentru sufletul răposatului se manifestă, asigurându-se că acesta nu este singur în primele ore de după trecerea sa în neființă.Prin rugăciunile rostite și prin vegherea continuă, se urmărește ghidarea sufletului către viața veșnică.De asemenea, priveghiul servește ca o perioadă de mijlocire prin rugăciuni pentru iertarea păcatelor celui decedat.O altă funcție importantă a priveghiului este protejarea trupului de spirite rele, prin vegherea neîntreruptă pe parcursul nopților premergătoare înmormântării.

Tradiții și obiceiuri ale Priveghiului

Durata și momentul veghei

Durata priveghiului variază, putând dura una sau mai multe nopți, în funcție de obiceiurile locale și de decizia familiei. Cu toate acestea, o tradiție frecvent întâlnită este cea a priveghiului de trei zile, timp în care preotul citește "Stâlpii", adică cele unsprezece Evanghelii ale Învierii, în fiecare seară pentru sufletul celui trecut în neființă.Acest interval de timp este adesea respectat, culminând cu ceremonia de înhumare care are loc, de obicei, în a treia zi după deces.În unele situații, cum ar fi decesul survenit în timpul nopții, priveghiul și înmormântarea pot fi accelerate, având loc în a doua zi.Indiferent de durata exactă, priveghiul se desfășoară într-o perioadă imediat următoare decesului, și oferă timp pentru ca familia, prietenii și comunitatea să se adune și să își ia rămas bun.

Adunarea comunității: familie, prieteni și vecini

Prezența la priveghi este considerată o obligație morală pentru cei care l-au cunoscut pe defunct, reprezentând o formă de respect și de susținere pentru familia îndurerată. Nu se trimit invitații formale, ci se așteaptă ca toți cei care doresc să își exprime condoleanțele și să aducă un ultim omagiu să fie prezenți, mai ales în a doua parte a zilei, când familia este mai puțin ocupată cu organizarea practică.Pentru membrii apropiați ai familiei, se așteaptă prezența pe toată durata priveghiului, precum și participarea la ceremonia de înmormântare.

Rolul Bisericii Ortodoxe Române și al preotului

Biserica Ortodoxă Română și preotul joacă un rol central în desfășurarea priveghiului. Înainte de începerea priveghiului, preotul stabilește orele pentru ceremonia religioasă de la biserică. Primul obicei este tragerea clopotelor bisericii pentru a anunța decesul persoanei, urmat de rostirea unei rugăciuni pentru iertarea păcatelor acesteia.În timpul priveghiului, preotul conduce rugăciunile și îndeplinește ritualuri specifice, cum ar fi citirea "Stâlpilor" în fiecare seară.Aceste rugăciuni sunt menite să ofere alinare celor îndurerați și să le întărească credința în viața veșnică.De asemenea, preotul binecuvântează ofrandele pregătite de familie, cum ar fi coliva, vinul și alte alimente, atât în timpul citirii "Stâlpilor", cât și în cadrul ceremoniei de înmormântare.

Rugăciunile și citirea "Stâlpilor" (Cele unsprezece Evanghelii ale Învierii)

Un element esențial al priveghiului este citirea "Stâlpilor", care constă în unsprezece Evanghelii ce relatează Întâlnirile Domnului cu ucenicii după Înviere. Aceste citiri au loc în fiecare seară a priveghiului și sunt efectuate de preot. Scopul lor este de a aduce consolare celor care suferă și de a le oferi speranță în Învierea lui Hristos și în viața veșnică.Prin aceste rugăciuni, se mijlocește pentru pacea sufletului celui decedat, pentru iertarea păcatelor sale și pentru primirea sa în lumea drepților.Sfânta Evanghelie reprezintă rugăciunea centrală a priveghiului, prin care se oferă credința în viața veșnică și speranța în Învierea lui Hristos.În timpul rostirii rugăciunilor, este important ca lumânările să fie aprinse, iar cărbunele și tămâia să ardă, creând o atmosferă de sacralitate și reculegere.

Citește pe Antena3.ro

Drama incredibilă a oamenilor care mănâncă frunze și cărbuni ca să supraviețuiască. „Poveștile pe care le auzim sunt oribile”

Binecuvântarea Colivei și a Altora Ofrande

Pentru citirea "Stâlpilor" și pentru ceremonia de înmormântare, familia pregătește ofrande care vor fi binecuvântate de preot. Cea mai importantă dintre acestea este coliva, un preparat dulce făcut din grâu fiert cu zahăr sau miere, nucă și uneori alte ingrediente. Coliva simbolizează credința în viața veșnică și reprezintă trupul celui decedat, grâul fiind asociat cu învierea, întrucât o sămânță trebuie să fie îngropată pentru a da rod. Coliva este așezată pe o tavă și decorată cu diverse dulciuri sau zahăr, adesea sub forma unei cruci, sugerând mormântul. În timpul binecuvântării, se cântă "Veșnica pomenire", iar familia ridică și leagănă coliva ca semn de unitate cu cel plecat.Pe lângă colivă, se oferă vin și alte alimente, iar în cele trei zile de priveghi există obiceiul de a se consuma vin și țuică, precum și colaci, pâine, ciorbă și fasole.

Practici de doliu

În multe regiuni ale României, exprimarea durerii în timpul priveghiului include "plânsul ritualic", o practică în care "bocitoare" profesioniste sunt angajate pentru a plânge și a cânta cântece de jale în timpul priveghiului și al înmormântării.Acest obicei este considerat o modalitate de a exprima intensitatea pierderii și de a ajuta la eliberarea sufletului defunctului. În trecut, bocitul era o parte obligatorie a ritualurilor funerare, uneori fiind efectuat de persoane plătite.Pe lângă exprimarea vocală a durerii, practicile de doliu includ și aspecte legate de conduită și vestimentație. Prezența la priveghi este considerată o obligație pentru membrii familiei, iar participanții ar trebui să poarte haine de culoare închisă.Familia apropiată poartă o panglică neagră ca semn de doliu, iar o pânză neagră de doliu este așezată deasupra ușii casei timp de 40 de zile.

Rolul florilor și coroanelor

Aducerea de flori și coroane la priveghi este un obicei răspândit, florile simbolizând devoțiunea și aprecierea pentru cel decedat. Flori potrivite pentru priveghi includ garoafele, crinii, crizantemele și trandafirii, fiecare având propria semnificație.Garoafele, cel mai frecvent utilizate, simbolizează "floarea zeilor", crizantemele reprezintă sinceritatea și sunt cunoscute ca flori funerare, crinii albi simbolizează puritatea și dragostea, fiind asociați cu Fecioara Maria, iar trandafirii simbolizează admirația și devotamentul.Coroanele funerare sunt alese în funcție de preferințe și culori adecvate, iar pe panglica coroanei se scriu mesaje de aducere aminte și condoleanțe, adesea cu negru pe o panglică albă. În tradiția românească, se obișnuiește să se aducă buchete sau coroane cu un număr par de flori.

Diferențe regionale în obiceiurile de priveghi în România

Maramureș

Regiunea Maramureș se distinge prin păstrarea într-o măsură unică a culturii rurale și a tradițiilor ancestrale.O particularitate notabilă este perspectiva asupra morții, văzută ca un nou început, reflectată cel mai elocvent în Cimitirul Vesel din Săpânța.Aici, crucile din lemn sunt viu colorate și înfățișează scene din viața celui decedat, însoțite de versuri umoristice care surprind atât calitățile, cât și imperfecțiunile acestuia.Această abordare contrastează cu solemnitatea tipică asociată decesului în alte regiuni, sugerând o interpretare regională distinctă a priveghiului și a practicilor de doliu, cu un accent mai mare pe celebrarea vieții decât pe tristețe.În satele din Maramureș, se mai practică obiceiul de a marca copiii cu sânge de animal sacrificat pentru a-i face mai sănătoși și mai puternici, ilustrând forța tradițiilor locale în diverse aspecte ale vieții.

Transilvania

În Transilvania, tradițiile funerare au inclus istoric elemente mai festive în cadrul priveghiului. Ceremonii funerare românești puteau cuprinde persoane care cântau și jucau jocuri purtând costume și măști.Deși aceste manifestări sunt mai puțin extravagante în timpurile moderne, ele încă pot fi prezente.Un obicei specific este plasarea unei lumânări la capul persoanei muribunde pentru a lumina calea spre viața de apoi, precum și lăsarea ușilor deschise pentru a facilita trecerea spiritului.Oglinzile sunt acoperite cu pânză neagră pentru ca spiritul să nu se piardă în ele. Priveghiul în Transilvania poate dura două nopți și este uneori văzut ca o petrecere pentru a celebra viața celui decedat pentru ultima oară, cu interpreți profesioniști care conduc rugăciunile.Înainte de funeralii, se prepară alimente tradiționale, inclusiv o pâine dulce numită "kolach", folosită pentru a face "pomul", o ramură de copac fructifer decorată care simbolizeaza arborele vieții și trecerea în lumea următoare, precum și "coliva".

Oltenia

Regiunea Oltenia și zonele învecinate din sudul României prezintă o varietate de obiceiuri și superstiții locale legate de deces și priveghi. În Vrancea, o zonă geografic apropiată, se aprinde un foc în curte în timpul priveghiului, unde se adună cei apropiați. În Dolj, o altă zonă din Oltenia, există obiceiul de a căra apă timp de 40 de zile în memoria celui decedat, iar superstițiile legate de oglinzi sunt frecvente.În Buzău și Teleorman, zone limitrofe, se menționează practici precum aruncarea unei găini peste mormânt sau darea unei găini pe sub masa unde a fost depus mortul, cu semnificații legate de destinația sufletului. În Oltenia propriu-zisă, se obișnuiește ca mormântul să fie tămâiat de trei ori, iar după înmormântare se prepară "alms" din grâu. Există, de asemenea, o legătură cu practicile din Valea Timocului (Serbia), unde se aprind focuri rituale pentru cei decedați.Această diversitate de obiceiuri reflectă influențe culturale locale și credințe populare specifice sudului României.

Moldova

În regiunea Moldova, se întâlnesc superstiții și practici distincte legate de priveghi. Un obicei menționat este lăsarea unui pahar cu apă și zahăr pe cadrul unei ferestre timp de patruzeci de zile.De asemenea, există credința că niciun lacăt nu trebuie să fie încuiat în casă în timpul priveghiului, pentru a nu bloca sufletul celui adormit. În Valea Slănicului din Moldova, priveghiul este considerat una dintre secvențele de bază ale înmormântării. Aceste obiceiuri subliniază importanța acordată sufletului celui decedat și necesitatea de a-i facilita trecerea în lumea de dincolo, conform credințelor populare locale.

Banat

Regiunea Banat, inclusiv zonele din Serbia locuite de români, are tradiții specifice legate de priveghi. În comuna Afumați, "Priveghiul cel Mare" este denumirea locală a unei sărbători nocturne care are loc în cele două săptămâni dinaintea Postului Mare. Folcloristul Simion Florea Marian asociază această datină cu Banatul și Transilvania, menționând și alte denumiri locale precum "Alimori" și "Hodaite". În unele sate românești din estul Serbiei, "Priveghiul" include aprinderea de focuri rituale din ramuri de boz primăvara, la echinocțiul de primăvară, în memoria celor decedați iarna sau fără lumânare. În sudul Banatului sârbesc, în satul Vlăikovac, se practică "priveghi de moși" (priveghiul moșilor) cu tulpini uscate de porumb.Aceste obiceiuri indică o posibilă integrare a riturilor funerare cu alte tradiții calendaristice și influențe culturale din regiune.

Dobrogea

Deși informațiile specifice despre priveghiul în Dobrogea sunt mai limitate în materialele furnizate, regiunea, cunoscută pentru diversitatea sa etnică, are propriile tradiții și obiceiuri. În prima jumătate a secolului XX, comunitățile etnice din Dobrogea aveau ritualuri religioase distincte pentru botez și nuntă, ceea ce sugerează că și practicile funerare, inclusiv priveghiul, ar putea prezenta variații regionale sau etnice. Un anecdot din Dobrogea menționează o superstiție conform căreia o pisică așezată pe defunct în timpul priveghiului este un semn rău. Aceasta ilustrează prezența unor credințe populare locale legate de priveghi în această regiune.

În București

În București, priveghiul reprezintă un moment de aducere aminte și de omagiu adus persoanei decedate, îmbinând tradițiile vechi cu necesitățile vieții moderne. De obicei, acesta se desfășoară în locuința defunctului sau într-o capelă, unde rudele, prietenii și vecinii se adună pentru a-și exprima condoleanțele și a-și lua rămas bun. Atmosfera este una de reculegere, cu lumânări aprinse și rugăciuni rostite în memoria celui dispărut.

Deși tradițiile rurale, cum ar fi veghea pe tot parcursul nopții, se mai păstrează, în mediul urban, timpul dedicat priveghiului este adesea mai scurt. Serviciile funerare profesionale joacă un rol important în organizarea acestui eveniment, adaptându-se la cerințele și programul familiilor. Majoritatea bucureștenilor aleg pentru organizarea funeraliilor o firmă de servicii funerare, care le scapă de povara organizării și de stresul emoțional din acele momente dificile, evident, priveghiul fiind unul dintre ele. Totuși, elemente esențiale precum oferirea de colivă și colaci, acoperirea oglinzilor și rostirea de rugăciuni rămân neschimbate.

Diversitatea culturală a Bucureștiului aduce și ea variații în obiceiurile de priveghi, reflectând diferențele etnice și religioase ale locuitorilor săi. Astfel, deși tradițiile românești sunt predominante, influențe din alte culturi pot fi observate în modul în care este organizat și desfășurat priveghiul.

În esență, priveghiul în București este un amestec de tradiție și modernitate, un moment de doliu și de comemorare, în care familia și prietenii se reunesc pentru a-și onora persoana dragă trecută în neființă