Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Pe numele adevărat Stănescu, nepot de preot ortodox și fiu de țăran liberal înstărit (devenit primar), Alexandru Sahia intră de foarte tânăr la mânăstire (s-a și născut, simbolic, în comuna Mănăstirea, Călărași) de unde iese dezamăgit și convertit la ateismul marxist. Numele arab de Sahia și l-a luat de pe urma unei călătorii la locurile sfinte, în Ierusalim și Egipt. Gazetar precoce, a colaborat la revistele tinerei generații și în presa de stânga, dar și în Bilete de papagal, Vremea etc., iar împreună cu prietenul Eugen Jebeleanu a ținut o pagină literară în cotidianul Dimineața”, remarca istoricul literar Paul Cernat în pripa unei minibiografii închinate lui Alexandru Stănescu/Sahia.
Polemici la baionetă cu extrema dreaptă
Dar să facem loc expunerii: „Militant PCdR în ilegalitate, membru al asociației Amicii URSS și editor, printre altele, al revistelor comuniste efemere Bluze albastre și Veac nou, Alexandru Sahia a purtat polemici la baionetă cu intelighenția de extremă dreapta a epocii (congenerii săi, în genere...). Despre reportajul apologetic de călătorie în Țara Sovietelor (URSS azi, 1935) amicul Petre Pandrea va considera ulterior, necreditabil, că ar fi fost contrafăcut. Omul era, oricum, un true believer revoluționar”.
Realism socialist și expresionism
Mai departe: „Relativ puținele proze proletare publicate - printre primele de acest fel la noi - prefigurează, pe o latură a lor, realismul socialist; pe de altă parte, nota neorealistă și expresionistă accentuată le imprimă o intensitate specială. Printre piesele de rezistență: rurala Ploaia din iunie, activistele Șomaj fără rasă și Revoltă în port, antirăzboinicele Întoarcerea tatei din război, Pe câmpia de sânge a Mărășeștilor și Execuția de primăvară. Un titlu emblematic, care va face carieră: Uzina vie. Scriitorul cu destin tragic va fi recuperat (și supralicitat) de regimul comunist (un studio cinematografic îi poartă și azi numele), dar rămâne, nu mai puțin, un reper autohton autentic al working class literature”.
Un gând (bun) dinspre Noica
În numărul 501 din 22 august 1937 al revistei Vremea, Constantin Noica publica textul Un gând pentru Alexandru Sahia, prilejuit de moartea autorului Uzinei vii, la vârsta de 29 de ani. „Dacă nu te convingea în lupta pentru dreptatea cauzei sale, te impresiona prin puterea lui de a suferi și compătimi. (…) El era atât de bun - ce altceva decât bun, cu-adevărat bun, e de spus în cazul unor suflete de alcătuirea acestuia? - încât a știut să rabde totul în ce-l privea pe el: nedreptatea, sărăcia, suferința fizică, neînțelegerea”.
Cu Nietzsche, la mănăstire
Și o amintire tulburătoare: „Nu am să uit seara când, îmbrăcat în haina monahală, îmbătrânit de barba ce-și lăsase, mirat însă, mirat în priviri ca întotdeauna, a venit să-mi ceară Ante-christul lui Nietzsche. Să citești într-o chilie pe Nietzsche? Trebuia să fie ceva desnădăjduit în sufletul prietenului din seara aceea, și așa cred și acum că era”. La final, o mustrare delicată: „Între setea de absolut care te poate duce la mănăstire și setea de dreptate socială care, așa cum e înțeleasă azi, nu te poate duce decât într-un partid politic, este un drum pe care am fi voit ca Sahia să nu-l străbată. Dar nu i-am spus-o, și nici n-am aflat vreodată de la el ce anume l-a făcut să reînceapă viața de acolo de unde o lăsase”.
87 de ani s-au împlinit în 13 august 2024 de la moartea prematură a jurnalistului și scriitorului Alexandru Sahia.
„Talentul său literar era una din cele mai frumoase făgăduințe întâlnite în lumea tânără”, Constantin Noica, despre Alexandru Sahia
Citește pe Antena3.ro„Scriitorul cu destin tragic va fi recuperat (și supralicitat) de regimul comunist, dar Alexandru Sahia rămâne, nu mai puțin, un reper autohton autentic al working class literature”, Paul Cernat
