STUDIU ● Irakul, mai periculos decit razboiul mondial
Desi la prima vedere nu pare, meseria de jurnalist implica destule
riscuri. Dovada sint cei 95 de ziaristi ucisi in diferite colturi ale
lumii in 2007. Iar de la inceputul anului si pina in prezent, au pierit
alti 8 gazetari.
STUDIU ● Irakul, mai periculos decît războiul mondial
Deşi la prima vedere nu pare, meseria de jurnalist implică destule riscuri. Dovadă sînt cei 95 de ziarişti ucişi în diferite colţuri ale lumii în 2007. Iar de la începutul anului şi pînă în prezent, au pierit alţi 8 gazetari.
Pentru mulţi oameni job-ul de ziarist este echivalent de cele mai multe ori cu petrecerile mondene, cu munca la birou sau cu analizele politice făcute cu mai mult sau mai puţin patos la emisiunile de profil. Însă viaţa corespondenţilor de război, cei care ajung în cele mai fierbinţi locuri din lume pentru a transmite ştiri de primă mînă, le este pusă în pericol în fiecare secundă. De altfel, nu de puţine ori, aceşti profesionişti au plătit preţul suprem, pentru ca reportajul la care lucrau să fie dus la bun sfîrşit.
Potrivit World Association of Newspapers (WAN – Asociaţia Mondială a Ziarelor), nu mai puţin de 95 de jurnalişti au pierit la datorie. Bineînţeles, este vorba de corespondenţi de război, aflaţi în zone fierbinţi ale lumii. Din 1998, anul în care WAN a început contabilizarea gazetarilor ucişi din cauza meseriei pe care o practică, anul 2007 se află pe locul doi, fiind depăşit de 2006, cînd s-au înregistrat 110 oameni de presă.
ŢĂRI CU RISC. De departe, Irakul este ţara cea mai periculoasă pentru ziariştii care încearcă să-şi facă meseria. Potrivit cifrelor oficiale, numărul jurnaliştilor care au pierit numai anul trecut este de 44. Mai mult, numărul gazetarilor care au murit în Irak de la începutul conflictului pînă în prezent îl depăşeşte cu mult pe cel al celor morţi în cel de-al doilea război mondial, riscurile la care sînt supuşi reporterii pentru a prezenta informaţii din zonele de conflict fiind extrem de mari, transmite Reuters. Conform cifrelor fundaţiei Freedom Forum, în cel de-al doilea război mondial au fost ucişi 69 de jurnalişti, spre deosebire de Irak unde au pierit peste 200 de gazetari. Pericolul este omniprezent pentru jurnaliştii plecaţi în Irak. Locurile în care te poţi refugia sînt puţine. Numărul jurnaliştilor ucişi ar fi putut să fie mai mare dacă luăm în considerare numărul celor care au fost răpiţi şi eliberaţi", spunea la un moment dat Joel Campagna, coordonator de program la Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor. Pe locul doi în topul celor mai periculoase ţări pentru ziarişti este Somalia, cu 8 gazetari ucişi, urmată de Sri Lanka (6) şi Pakistan (5). În 2008 au pierit alţi 8 jurnalişti în ţări precum Afganistan, Brazilia, Honduras, Irak, Nepal şi Rusia. De altfel, peste 20 de ziarişti au fost asasinaţi în Rusia, începînd din 2000. Mulţi dintre ei au fost vizaţi de asasinate din cauza încercărilor de a ancheta presupuse acte de corupţie.
Asasinate nerezolvate
Potrivit unui raport prezentat de Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) Columbia, India, Rusia şi Mexic se află printre ţările democratice cu cea mai mică rată de rezolvare a cazurilor de asasinat al jurnaliştilor. "Podiumul" este ocupat de Irak, Sierra Leone şi Somalia. Lista CPJ include 13 ţări în care există o tendinţă evidentă de nepedepsire a crimelor împotriva jurnaliştilor. Iar dacă primele trei state prezintă circumstanţe atenuante din cauza situaţiei conflictuale în care se află, există şi ţări cu un sistem democratic şi nu sînt implicate în nici un război, precum Mexic sau Rusia, care nu se grăbesc să rezolve aceste cazuri. "Fiecare asasinat al unui jurnalist care nu este anchetat reprezintă un semnal dezastruos atît pentru presă cît şi pentru cei care atentează împotriva jurnaliştilor. Nu există o ameninţare mai mare pentru libertatea de ideilor şi informaţiilor decît morţile ziariştilor, mai ales cele care rămîn nepedepsite. Guvernele acestor state trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a-şi demonsta angajamentul faţă de libertatea presei", a declarat Joel Simon, director al CPJ. Cele 13 ţări incluse pe lista raportului sînt: Irak, Sierra Leone, Somalia, Columbia, Sri Lanka, Filipine, Afganistan, Nepal, Rusia, Mexic, Bangladesh, Pakistan şi India.Citește pe Antena3.ro